Exploatarea copiilor: de ce nu se rapoartează cazurile de abuz prin muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 12 iunie, de Ziua mondială pentru combaterea exploatării prin muncă a copiilor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) din Sibiu a anunţat că autorităţilor le este greu să monitorizeze fenomenul exploatării prin muncă, chiar dacă acesta afectează un număr însemnat de copii.

În ziua când în lume este marcată Ziua mondială pentru combaterea exploatării prin muncă a copiilor, autorităţile din judeţul Sibiu au anunţat că de la începutul anului au primit patru sesizări cu privire la astfel de cazuri.

Răspunsul la întrebarea de ce autorităţile nu pot monitoriza fenomenul este simplu: folosirea copilului în gospodărie sau la muncă ţine de „normalitatea” mediului rural şi aproape nimeni nu o raportează ca abuz. Copiii exploataţi prin muncă nu merg la şcoală şi au foarte puţin timp la dispoziţie să se joace sau poate chiar deloc, iar mulţi dintre ei nu primesc nici hrană sau îngrijire corespunzătoare, fiindu-le refuzat, practic, dreptul la copilărie.

De la începutul anului 2018 şi până în prezent, la DGASPC Sibiu au fost înregistrate patru sesizări de exploatare prin muncă a copiilor. Potrivit instituţiei, două dintre ele s-au confirmat. Raportat la numărul anual al sesizărilor, acelaşi lucru se întâmplă anual - aproape jumătate dintre sesizări privind abuzul faţă de copil în gospodării se confirmă. Spre exemplu, în anul 2017 la DGASPC au fost înregistrate 53 de sesizări, dintre care în 31 de cazuri a fost vorba de muncă forţată a copiilor.

La modul practic, în fiecare judeţ sunt constituite echipe multidisciplinare şi interinstituţionale cu misiunea de a identifica/referi/monitoriza cazurile de muncă a copilului. Din aceste echipe fac parte reprezentanţi ai DGASPC, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, organizaţiilor neguvernamentale, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia.

Autorităţile din judeţ au pus la dispoziţia oamenilor şi un număr de telefon pentru a reclama orice formă de abuz asupra minorilor: 0269983. Acesta poate fi apelat de luni până vineri în intervalul orar 07:30 – 16:00, de către orice persoană (adult sau copil) care doreşte să sesizeze cu privire la situaţia unui copil abuzat, neglijat, aflat în situaţie de risc sau în dificultate.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite