Dragoste ca-n filme într-un colţ de rai. Doi tineri au lăsat oraşul pentru a trăi sănătos alături de băieţelul lor într-un sat de poveste din judeţul Sibiu
0Ildi şi Dan Pocan au renunţat la viaţa la oraş pentru a trăi într-un sat de poveste, într-o casă veche de 80 de ani. Fiul lor, David, trăieşte aici o copilărie autentică, alături de micuţii din sat.
Din Mediaş, al doilea oraş ca mărime din judeţul Sibiu, până la Nemşa, un sat de care n-au auzit foarte mulţi, sunt vreo 15 kilometri. Drum îngust, şerpuit, dealuri line, verde mult şi-o linişte ca o binecuvântare. În sat, un singur magazin mic, chiar în centru, două bătrâne în prag, bunici din poveste, cu broboade pe cap şi zâmbete rupte parcă dintr-o copilărie de demult. Peste pod, într-o casă veche de 80 de ani, doi tineri frumoşi, pruncul lor de 8 ani şi-o lecţie de viaţă trăită adevărat, respirată pe-ndelete, cu drag, cu suflet, cu bucurie.
Când soarta îţi arată încotro trebuie să te îndrepţi
Ildi şi Dan Pocan au, amândoi, 35 de ani. Sunt din Mediaş şi s-au îndrăgostit din liceu, frumos, profund şi pentru toată viaţa. Au plecat împreună la Cluj, unde Ildi a făcut Literele iar Dan, Administraţie Publică. După facultate, s-au întors acasă, fără să ştie exact ce vor face. În vara în care a absolvit, mai mult de gura părinţilor, Ildi s-a dus la examenul de titularizare. Ştia cât e de greu, abia terminase facultatea, nu credea că era suficient de bine pregătită aşa că n-a tras mari speranţe că prinde post. Şi-n plus, povesteşte azi printre hohote de râs, spera că n-o să prindă şi atunci se va putea întoarce în Cluj unde Dan a mai rămas un an, după ce ea a terminat, să-şi finalizeze studiile.
Era prin 2005, an în care au şi făcut cununia civilă, urmată de petrecerea de nuntă, un an mai târziu. Surprinzător atunci pentru ea, Ildi a trecut cu bine de examenul de titularizare. Astăzi, râde şi ştie cu siguranţă că nimic n-a fost întâmplător, pentru că pasul făcut după examen avea să le schimbe definitiv viaţa. În Mediaş erau foarte puţine posturi şi n-a prins, şi nu ştia, la repartizare, ce să aleagă. ”A venit un inspector al mine, nic nu-i ştiu numele şi m-a întrebat «De ce nu-ţi iei post undeva la ţară, aproape de Mediaş?». M-am uitat şi am văzut că cel mai aproape era Nemşa, nici nu ştiam până atunci că există acest sat pe faţa pământului. După ce am ales am venit cu fratele meu cu maşina să văd unde urma să predau, aşa am ajuns prima data în Nemşa, am întrebat cine e directoare la şcoală, unde stă”, povesteşte, amuzată.
Profesoară de română la şcoala din sat
De-atunci, din 2005, este profesor titular de limba română la şcoala din sat. Între timp a terminat şi Dan, s-a întors acasă şi, decişi să nu stea sub nicio formă cu părinţii, au împărţit o perioadă inclusiv o camera de internat, în Mediaş. Şi-au cumpărat apoi un apartament de două camere, cu credit bancar, iar Dan, după mai multe încercări nereuşite de a-şi găsi de lucru în specialitatea studiilor absolvite, s-a reprofilat, astăzi fiind technician devize şi măsurători în construcţii.
În Zlagna, un sat din apropiere, unde părinţii ei aveau o casă, au închiriat vechea cooperativă şi au încercat să deschidă un magazine alimentar. ”Am făcut comerţ cu sufletul, plângeam în rând cu oamenii de acolo când aveau probleme, şi ne-am dat seama că aşa nu are cum să meargă”, povesteşte Ildi. Tot în Zlagna, şi-au luat şi o casă mică, pentru a merge acolo la sfârşit de săptămână. ”De fapt ne-am luat căsuţa pentru sfârşit de săptămână şi am sfârşit prin a sta acolo. Apoi l-am născut pe David şi lumea noastră s-a schimbat, valorile, tot. Ieşeam cu el al plimbare şi pe lângă noi treceau 100 de maşini şi mă întrebam ”Doamne, ce aer respiră copilul meu?”, povesteşte Ildi.
Casa veche de 80 de ani
Aşa că au început să caute o casă la ţară, la Nemşa, satul în care Ildi preda încă din 2005. Şi-n ziua în care au trecut pragul casei construită în 1937, când au ajuns în curte şi au văzut, de-acolo, doar livadă, deal şi poveste, când şi-au îmbrăţişat copilul într-o linişte de început de lume, au ştiut că, în sfârşit, şi-au găsit locul.
”Zici că sunt într-un roman de-al lui Rebreanu aici, trebuie că e ceva cu locul ăsta”, spune Ildi. Aşa că şi-au vândut apartamentul din Mediaş şi casa din Zlagna şi, în 2011, au cumpărat casa din Nemşa. Era deja amenajată, locuibilă, ei doar au reamenajat baia şi bucătăria şi i-au făcut camera lui David. S-au simţit ”acasă” din prima clipă. ”Primul sentiment a fost că aici sunt protejată, am avut senzaţia că am intrat într-o biserică cetate fortificată. Aici e universul meu”, rezumă Ildi, scurt.
Părul cu poveste şi delicatesele din fructe
Fiecare loc din casa lor duce cu el câte-o poveste . Cea mai frumoasă este cu siguranţă cea a vechiului păr din faţa casei. Într-o zi, la poartă le-a bătut, cu lacrimi în ochi, o săsoaică plecată din ţară demult, care îşi trăise, în casa de poveste, anii copilăriei. Cu ea împreună, Ildi a luat la pas fiecare cotlon, şi-n timp ce femeia povestea şi-şi revedea viaţa amândouă aveau, în ochi, şiroaie de lacrimi. ”Mi-a povestit cum tatăl ei a plantat părul când s-a născut ea, pentru că aşa era tradiţia, să se planteze câte un pom la naşterea fiecărui copil. Aveam şi părul, şi mărul lui Karl, fratele ei, şi din ziua aia altfel m-am uitat la părul ăsta”, povesteşte Ildi.
Din pere şi din mere a început să facă, la început aproape în joacă, gemuri în diferite combinaţii, rachiu de pere, delicatese pregătite iniţial doar pentru ei. Apoi, o verişoară de-a lui Dan tocmai din Suedia, care le-a gustat produsele, a venit cu prima comandă serioasă, pentru cunoştinţe, suedezi care le-au gustat. ”Mi-a spus «Trimite-mi, sunt bestiale», şi mi-a golit pivniţa cu borcane”, povesteşte Ildi.
A urmat un curs de branding în cadrul Grupului de Acţiune Locală şi a înţeles că poate îmbina fără probleme meseria de dascăl cu preparatele făcute acasă, cu dragoste. ”Am cunoscut oameni care din asta trăiesc şi trăiesc bine, şi sunt oameni frumoşi. Eu nu vreau decât să trăiesc şi vreau o viaţă tihnită şi cred că genul ăsta de meserie îţi oferă aşa ceva”, spune Ildi. Acum, îşi adună hârtiile necesare să devină producător autorizat, vrea să meargă al târguri de profil, şi visează să facă la Nemşa o şcoală de vară unde să gătească gemuri şi zacuscă împreună cu fetiţe şi mămicile lor.
Copilul nostrum spune cu mândrie: ”Sunt de la ţară”
Pe lângă orele de la şcoala din Nemşa, Ildi şi-a luat între timp şi catedră la o şcoală din Mediaş. David însă merge la şcoala din sat, iar Ildi şi Dan se bucură că au un copil fericit, care are şansa să trăiască, în timpurile de azi, o copilărie adevărată, autentică.
”Mă bucur foarte mult că David creşte într-un mod sănătos. Merge la şcoala din sat şi spune cu mândrie «Sunt de la ţară». Şi ce m-a impresionat pe mine la copiii din Nemşa e libertatea pe care am văzut-o peste tot, şi eu asta îmi doresc pentru copilul meu. Aici, copiii ies pe stradă la joacă, în curtea şcolii, în pauze, se joacă «Ţară, ţară vrem ostaşi» şi «elasticul» în timp ce la şcoala din Mediaş unde predau copiii stau, în pauze, pe telefoane. Nu sunt aşa de cizelaţi şi de curaţi ca şi cei de la oraş , dar mă gândesc care creşte mai frumos, cumva trebuie să armonizăm lucrurile astea”, spune Ildi.
Despre rădăcini, lumină şi împlinire
Peste curtea casei de poveste cade, încet, un început de apus. Razele mângâie pridvorul plin de flori, zâmbetul lui David, trei chipuri de oameni fericiţi. Dan povesteşte cum, la finalul fiecărei zile de lucru, cel mai frumos moment e cel în care ajunge acasă, Ildi îl aşteaptă cu cafea fiebinte şi stau amândoi în pridvor, povestesc ce au făcut peste zi, privesc peisajul de început de lume, zâmbesc şi timpul se opreşte. ”Sentimentul e foarte fain”, rezumă, scurt.
La fel ca şi apartamentul pe care l-au avut în Mediaş, şi pentru casa de la Nemşa au făcut credit bancar. Muncesc mult amândoi, nu-i simplu, dar n-au avut niciun moment vreun regret pentru alegerea făcută.
”Noi n-am ajuns aici pentru că n-am avut alternative, noi chiar ne-am dorit asta. Nu-mi pare rău că am făcut pasul, l-aş face din nou şi din nou, ori de câte ori ar fi nevoie. Locuitul într-un apartament nu-ţi oferă o imagine de ansamblu asupra vieţii, ai doar o felie, aici pe toate le trăieşti altfel, zăpada de un metru şi jumătate iarna, focul care arde în sobă. Când ai timp să te ocupi de tot toate respiră cu tine, comuniunea om-natură există aici. Cred că oamenii toţi, într-un fel sau altul, înceracă să-şi regăsească rădăcinile şi să se întoarcă de unde au plecat”, încheie Ildi.
Vă mai recomandăm:
Trei stâne din judeţele Braşov şi Mureş au fost dotate cu panouri fotovoltaice, în cadrul unui proiect susţinut cu fonduri norvegiene. Ciobanii au current, apă caldă şi învaţă să gestioneze problema gunoiului natural, astfel încât să nu afecteze mediul.
Creaţiile lui Simion Cojocaru, un meşter miniaturist din localitatea Ocna Sibiului, au ajuns în toată Europa, dar şi în Statele Unite ale Americii. Singurul regert al sibianului e că nu a învăţat pe nimeni meserie.
O afacere de familie pornită la Reghin, judeţul Mureş, a reuşit să spargă barierele conform cărora produsele româneşti ajung greu sau deloc în marile supermarketuri. La serele de la Reghin se produc aproximativ 1.200 de tone de roşii anual.
Se încarcă comentariile...
