Case tradiţionale pentru turişti într-un decor de poveste. Mii de străini s-au îndrăgostit de un sat uitat de lume din judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vechile case taranesti au fost reabilitate si introduse in circuitul turistic FOTO Arhiva Personala/Ramona Găină
Vechile case taranesti au fost reabilitate si introduse in circuitul turistic FOTO Arhiva Personala/Ramona Găină

În satul Vale, aflat la aproximativ 25 de kilometri de Sibiu, turiştii sunt aşteptaţi în case vechi, de poveste, refăcute respectând stilul tradiţional, dar cu tot confortul timpurilor moderne.

Din oraşul Sălişte, considerat capitala culturală şi spirituală a Mărginimii Sibiului, până în satul Vale sunt doar câţiva kilometri, însă odată ajuns în localitatea mică, cu nici 300 de locuitori, ai senzaţia că te-ai întors într-un început de lume. Asfalt e pe drumul principal, iar de-o parte şi de alta, pe străduţe mici, neasfaltate, sunt aşezate case vechi, cu bunici în porţi desprinşi parcă din poveşti de demult. Dincolo de sat e doar pădure, linişte şi timp în care să te pierzi. 

„Satul ăsta e frumos, nu e ca altele, unde trec 10 autocare pe zi, aici eşti direct la munte, străzile sunt prăpădite, nu o să treacă prea mulţi oameni şi turişti. Te duci numai câteva sute de metri şi eşti în pădure. Nu e numai satul, sunt şi oamenii. M-am împrietenit aici cu foarte multă lume“, rezumă zâmbind Werner Konnert (54 de ani). E sas neaoş, plecat în 1973 din ţară şi stabilit în Germania, la Berlin. S-a născut în Sibiu, munceşte în Germania câteva luni pe an, e alpinist industrial şi tehnician montaj. De prin 1998, însă, cea mai mare parte din timp stă aici, în Vale. 

case vacanta vale

Râde când îşi aminteşte cum a descoperit satul uitat de lume, cu un prieten tot plecat şi reîntors în ţară, care îşi căuta aici o casă de vacanţă. Au văzut vreo 20 până să ajungă în Vale, unde prietenul a găsit în sfârşit ce şi-a dorit. Între timp a renunţat însă la casa cumpărată, a luat-o Werner de la el. Şi el a rămas.  Şi-apoi, sprijinit de nişte investitori străini, a cumpărat o casă, apoi încă trei, pe urmă o cabană. Cinci cu toate, cu cabană cu tot, cea mai veche de 120 de ani. Şapte ani au muncit la reabilitare, iar pe unele le-au reconstruit pur şi simplu. 

„M-am împrietenit cu nişte oameni aici, în sat, am făcut un SRL, o echipă, am nişte investitori străini în spate, o organizaţie. Te ajută cu bani, plăteşti înapoi fără profit, dar au şi nişte condiţii: să angajezi oameni din sat şi să investeşti în proiecte sociale. Acum construim o cantină pentru săraci şi urmează să-i dăm drumul în curând. Vor mânca aici bătrânii şi copiii fără posibilităţi“, explică Werner. 

case vacanta vale

Toată investiţia se învârte în jurul a un milion de euro, un sfert din sumă a fost pentru cumpărarea caselor, restul, pentru reabilitare. Totul s-a făcut cu foarte multă atenţie la detalii. Au păstrat tot ce-au putut din partea tradiţională, iar ce-au lucrat au încercat să armonizeze cu ceea ce era înăuntru. 

90% DIN TURIŞTI SUNT STRĂINI

Trei dintre case sunt grupate într-un loc, şi timpul parcă se opreşte în loc imediat ce intri pe drumul care duce spre ele. Cea mai mare dintre ele are opt locuri şi-o curte mare, cu spaţii special gândite pentru relaxare.

Atenţia la detalii nu-i poveste, se vede peste tot, de la mesele de lemn înconjurate de flori şi viţă-de-vie, la covoarele vechi şi la modul în care sunt decorate camerele. Nici nu-i de mirare că sunt mai tot timpul ocupate, iar 90% din turişti sunt străini. Dincolo de partea tradiţională au însă tot confortul timpurilor moderne: băi, bucătării utilate cu tot ce trebuie, inclusiv maşini de spălat vase. Aflate în circuitul turistic de 6 ani, casele se închiriază la cheie, fără servicii de masă, iar turiştii au toată intimitatea de care au nevoie. 

case vacanta vale

„Avem turişti din Germania, Elveţia, Anglia, Canada, SUA, Australia, Singapore etc. Toţi spun că-i fain, le place pentru că stau într-un sat la capătul lumii, cu căruţe şi alte chestii vechi, dar au şi un anumit confort. Stau între cinci zile şi două săptămâni. Străinii vizitează Sibiul, Sighişoara, merg pe Transalpina şi la Castelul Corvinilor. Românii de obicei stau în casă şi se odihnesc, mai ies un pic, câţiva metri sus pe deal, şi atât“, spune Werner Konnert. 

case vacanta vale

Pe lângă cele patru case din sat, complexul include şi o cabană aflată în inima muntelui, cu condiţii simple, fără curent sau apă curentă. Este, însă, extrem de căutată, tocmai pentru autenticitatea unei astfel de experienţe. „Cabana se află la munte, acolo socotim şi transportul care nu e ieftin, numai cu jeepurile poţi să urci. Cabana e plină tot timpul cu turişti. E foarte căutată, chiar dacă e fără WC şi apă curentă, dar au un izvor acolo“, spune administratorul. 

30 de locuri de cazare

În total, în casele de la Vale şi în cabană sunt 30 de locuri de cazare. Fiecare casă se închiriază cu preţ fix, pe noapte, indiferent dacă se atinge sau nu numărul maxim de persoane care pot sta acolo. Sejurul minim este de cinci zile în sezon, respectiv trei zile în extrasezon, iar preţurile sunt diferite în funcţie de perioada din an aleasă. 

case vacanta vale

Casa cu 8 locuri se închiriază cu preţuri cuprinse între 86 şi 126 de euro pe noapte, cea de 6 locuri, cu preţuri între 58 şi 78 de euro pe noapte, cea de 6 până la 8 locuri costă între 75 şi 115 euro pe noapte, garsoniera în care pot sta până la 3 persoane, între 34 şi 49 de euro pe noapte, iar cabana, în care pot sta 4 persoane, între 42 şi 49 de euro pe noapte. 

Vă mai recomandăm: 

Dragoste ca-n filme într-un colţ de rai. Doi tineri au lăsat oraşul pentru a trăi sănătos alături de băieţelul lor într-un sat de poveste din judeţul Sibiu

Ildi şi Dan Pocan au renunţat la viaţa la oraş pentru a trăi într-un sat de poveste, într-o casă veche de 80 de ani. Fiul lor, David, trăieşte aici o copilărie autentică, alături de micuţii din sat.

Amintirile cutremurătoare ale unui fost pilot de război: „Era cu faţa neagră, îi arseseră sprâncenele, nasul, făcea cu mâna către mine. Cu ce să-l ajut?“

Iosif Drâmbărean are 94 de ani şi a fost comandor de aviaţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi, după 70 de ani de la încheierea războiului, veteranul încă mai visează că zboară şi că luptă, fără frică de moarte, „numai să batem inamicul“.

Paradisul ecvestru dintr-un sat uitat de lume: cum a ajuns dragostea pentru cai să atragă mii de turişti străini

Mihnea Vîrgolici (41 de ani) a renunţat la viaţa în Bucureşti pentru a-şi urma visul şi a transformat un fost IAS dintr-un sat uitat de lume din Transilvania într-un paradis al iubitorilor de echitaţie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite