Având în vedere evenimentele care au avut loc în după-amiaza zilei de luni, 17 februarie 2014, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, când mai multe persoane invocând nemulţumiri  privind modificările survenite în legislaţia vamală au creat un obstacol cu propriile autovehicule , pe sensul de ieşire din ţară,  împiedicând desfăşurarea traficului în condiţii normale, poliţiştii sătmăreni au întocmit dosar penal.

“În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor care prin acţiunea lor au încălcat preverile legale menţionate anterior,  iar la finalizarea cercetărilor aceştia se vor supune rigorilor legii. Precizăm faptul că pentru comiterea acestei infracţiuni legislaţia prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la un an”, susţine purtătorul de cuvânt al Poliţiei Satu Mare.

Această pedeapsă este aplicabilă tuturor cetăţenilor care încalcă preverile articolului amintit, de aceea poliţiştii recomandă evitarea implicării participanţilor la trafic în astfel de activităţi care pot avea efecte negative din punct de vedere penal asupra părţilor implicate.

Protestatarii au blocat Vama Petea pentru a protesta faţă de noile măsuri luate de Autoritatea Vamală care limitează introducerea de mărfuri din Ucraina.

Citeşte şi

VIDEO Vama Siret, blocată de sute de persoane nemulţumite de interzicerea micului trafic de frontieră

Sute de persoane au blocat traficul spre Vama Siret din judeţul Suceava. Oamenii sunt nemulţumiţi de noile reguli intrate în vigoare de la 15 feburarie, privind interzicerea micului trafic de frontieră.

Proteste în Vama Halmeu. Circa 50 de persoane au blocat traficul, fiind revoltaţi pe noile reguli de control

Aproximativ 50 de persoane s-au adunat în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu la prânz, unde au protestat faţă de noile măsuri luate de Autoritatea Vamală care limitează introducerea de mărfuri din Ucraina.