Sex ocazional sau abstinenţă până la căsătorie? Cele două extreme ale sexualităţii, analizate de psihologi, medici şi preoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sexul ocazional are un impact important asupra psihicului uman. Foto. Shutterstock
Sexul ocazional are un impact important asupra psihicului uman. Foto. Shutterstock

Sexul ocazional sau, din contră, abstinenţa până la căsătorie a devenit în secolul XXI un subiect sensibil care de cele mai multe ori împarte societatea în două tabere. În ciuda mentalităţii care se promovează privind libertatea de a avea relaţii cu mai mulţi parteneri, cercetările arată că relaţiile intime ocazionale au un impact important asupra psihicului uman.

Aproape la fiecare pas, la locul de muncă, în familie sau la şcoală întâlnim persoane care au probleme de sexualitate. Psihologii susţin că neînţelegerea sexualităţii poate avea efecte devastatoare, în timp ce medicii atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care practică sexul ocazional fără a-şi lua măsuri de contracepţie.

Cei mai afectaţi de revoluţia sexuală declanşată de apariţia metodelor contraceptive, respectiv de libertatea de a vedea filme pornografice cu un singur click, sunt adolescenţii. Cel puţin asta susţin cei mai mulţi dintre psihologii care au observat că, odată cu apariţia "modei" relaţiilor fără angajament, tot mai mulţi tineri suferă de depresie, sunt tot mai complexaţi de aspectul lor fizic şi se simt vulnerabili din punct de vedere emoţional. 

"Nu prea avem noi cultura sexualităţii. Pentru tineri, sexul ocazional este doar un impuls de moment. Dacă copilul are de exemplu o mamă care foloseşte sexul ca să obţină ceva, nu neapărat bunuri materiale, ci ca să scape de o tensiune, va prelua comportamentul. Tinerii au acces la informaţii necorespunzătoare în rândul anturajului şi pe internet. Din păcate, mulţi părinţi nu ştiu să vorbească cu copiii lor despre sexualitate", spune psihologul şi psihoterapeutul Claudia Vaida. 

Psihologul atrage atenţia şi asupra modului în care părinţii le explică copiilor sexul şi schimbările prin care trece corpul în preadolescenţă şi adolescenţă. 

"Eu sunt pentru a le explica copiilor încă de la vârsta de 10 ani anumite aspecte despre sexualitate. Din păcate, părinţii nu sunt educaţi să discute cu copiii lor despre sexualite şi cum trebuie să ne raportăm la actul sexual. Eu cu copii mei am căutat o modalitate să le explic copiilor mei foarte ştiinţific, fără păsărele şi berze, care sunt deja depăşite. Copii trebuie să îşi cunoască foarte bine corpul şi organismul, pentru că în funcţie de modul cum privesc sexul se vor raporta şi la relaţiile pe care le au cu persoanele de sex opus", explică Claudia Vaida. 

În cealaltă extremă, relaţiile intime ocazionale sunt condamnate de cei care îşi educă copiii să preţuiască abstinenţa inducând mai ales fetelor gândirea că dacă au mai mulţi parteneri vor fi considerate nişte femei uşoare. Nici această gândire nu este bună, atrag atenţia psihologii pentru că poate avea efecte devastatoare asupra tinerilor.  

"Adevărul este undeva la mijloc. Tinerii trebuie să facă pasul atunci când sunt pregătiţi emoţional pentru împlinirea emoţională. Câte femei am întâlnit care, din teama de a nu se simţi folosite, nu au reuşit să lege relaţii. Scopul nostru este să fim echilibraţi, armonioşi. Tinerii trebuie să înţeleagă sexualitatea şi din punct de vedere emoţional, nu doar fizic. O mamă o poate marca pe viaţă pe fiica ei dacă o numeşte o destrăbălată, pentru că îi afectează stima de sine", afirmă psihologul. 

Şi reprezentanţii bisericii îşi afirmă poziţia legată de relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi implicit despre sexul ocazional, nu doar cel practicat de tinerii, cişi despre adulţii care trăiesc în concubinaj sau au relaţii intime cu mai mulţi parteneri, în afara căsătorie. 

"Păcatul îl convinge şi îl cucereşte pe om mai uşor decât virtutea. Biserica este, categoric, împotriva concubinajului. Permite a doua şi chiar a treia nuntă, numai ca oamenii să nu trăiască în concubinaj. Dacă două persoane, bărbat şi femeie, ajung să conştientizeze că se iubesc şi că nu mai pot trăi unul fără celălalt nu ar trebui să sfideze instituţia sfântă a familiei. Cum putem defini altfel concubinajul decât o parodiere a familiei? Unii invocă motivul că nu au bani, alţii că nu sunt pregătiţi pentru un pas atât de mare sau că peste un timp se vor plictisi, adică «se vor sătura unul de altul». Dacă din acest compromis mai rezultă şi copii, situaţia se complică", mărturiseşte Cristian Boloş, preot paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din municipiul Satu Mare.  

Pe lângă faptul că cei care practică sexul ocazional ajung să sufere de despresie, regret, confuzie, ruşine, vină şi stimă de sine scăzută, medicii se confruntă cu tot mai multe cazuri în care persoanele au o boală care se transmite sexual.

„Cu toată informaţia, bolile cu transmite sexuală rămân o problemă. Din păcate, chiar şi în 2015 prezervativul este singura metodă care oferă protecţie BTS, cu condiţia să fie folosit la fiecare contact sexual şi încă de la începutul actului. Printre cele mai frecvente şi mai grave boli sunt SIDA şi hepatita B. HIV nu prezintă simptome de obicei. Pot trece ani până ca SIDA să se declanşeze. De-a lungul acestei perioade, persoana infectată poate transmite HIV, practic fără să ştie!", explică Mircea Muncean, medic primar obstetrică- ginecologie.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite