Peste 1.000 de elevi au aflat de la poliţişti despre cum acţionează pedofilii şi cum pot să prevină abuzurile sexuale
0Prin Peste 1.000 de elevi din Satu Mare au aflat de la poliţişti ce este pedofilia, cum acţionează pedofilii, care sunt semnele unui minor abuzat şi multe alte informaţii utile. Prezentările au fost însoţite de discuţii interactive, precum şi de filmuleţe şi spoturi video.
Echipa mixtă a proiectului de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor şi a pedofiliei s-a aflat ieri în mijlocul elevilor din comunele Odoreu, Medieşul Aurit şi Apa. Reprezentanţii instituţiilor partenere în acest proiect au organizat şi desfăşurat o adevărată caravană a prevenirii victimizării minorilor. Prima activitate a avut loc la Şcoala Gimnazială Odoreu, unde au fost mobilizaţi peste 220 de elevi din clasele I-VIII şi opt cadre didactice care au asistat la prezentări susţinute de fiecare membru al echipei.
În cadrul întâlnirii care a avut loc în sala de sport a şcolii au fost prezentate şi spoturi informative şi alte materiale video care au întârit şi au adus mai aproape de percepţia publicului tânăr informaţiile prezentate verbal. Jocul de rol şi interacţiunea cu publicul a fost, de asemenea, pe gustul elevilor, care s-au implicat activ în activităţile propuse.
O activitate similară a fost organizată apoi la Şcoala Gimnazială din Medieşul Aurit, unde, peste 400 de elevi au fost prezenţi în sala de sport la întâlnirea cu echipa mixtă. Elevii au aflat ce este pedofilia, cum acţionează pedofilii, care sunt semnele unui minor abuzat şi alte informaţii utile.
Reprezentanta poliţiei. inspector Felicia Hrihorişan, le-a vorbit copiilor despre siguranţa pe internet şi modul cum pedofilii îşi racolează victime din rândul copiilor pe internet.
“Elevii au fost îndemnaţi să nu furnizeze date despre ei şi despre familia lor persoanelor necunoscute, să nu se lase atraşi în discuţii online cu tentă sexual, să nu răspundă promisiunilor ori îndemnurilor care li se fac de către oameni cunoscuţi doar în mediul virtual”- inspector Felicia Hrihorişan.
Cea de-a treia activitate preventivă organizată în această zi a avut loc la Căminul Cultural din comuna Apa. Numărului mare de elevi, peste 280, li s-au alăturat şi peste 50 de părinţi şi bunici, precum şi cadre didactice. În cadrul întâlnirii copii au fost informaţi despre despre metodele prin care pot preveni agresiunile asupra lor şi abuzurilor, precum şi modalităţile de raportare a acestor fapte, chiar dacă victime sunt alţi copii.
Prezentările susuţinute de membrii echipei au fost însoţite de discuţii interactive, precum şi de filmuleţe şi spoturi video. Activităţile preventive desfăşurate în această zi au fost bine primite de cei 1028 beneficiari dintre care 940 de elevi, 50 de părinţi şi 38 de cadre didactice.