Judeţul Satu Mare va fi inclus pe lista regiunilor care urmează a fi promovate în mediul de afaceri din Germania
0Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (CCIRG) va sprijini promovarea judeţului Satu Mare în mediul de afaceri din Germania. Reprezentanţii CCIRG au fost prezenţi ieri la Satu Mare cu scopul de a afla avantajele pe care judeţul Satu Mare le poate prezenta în acest moment investitorilor străini.
În cursul zilei de ieri prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, s-au întâlnit cu delegaţia la cel mai înalt nivel al CCIRG, formată din preşedintele camerei, Radu Merica şi managerul general Sebastian Metz.
Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno- Germană s-a aflat la prima vizită oficială la Satu Mare şi a avut drept scop punerea bazelor viitoarei colaborări cu autorităţile locale şi judeţene, respectiv afirmării dorinţei de a include judeţul Satu Mare pe lista regiunilor care urmează să fie promovate în mediul de afaceri din Germania.
Interesaţi de forţa de muncă calificată
Conducerea Camerei a dorit să afle de la autorităţi avantajele pe care le are judeţul Satu Mare ce pot fi prezentate în faţa investitorilor străini, inclusiv s-a interesat de existenţa forţei de muncă calificate şi care să cunoască şi limba germană. Prefectul Eugeniu Avram a menţionat faptul că în ceea ce priveşte participarea la capitalul firmelor străine din judeţul Satu Mare, investitorii din Germania se situează pe primul loc, cu un procent de peste 56%, aportul total la capitalul societăţilor comerciale înmatriculate în judeţul Satu Mare fiind de 33.500.000 euro. Prefectul Eugeniu Avram a subliniat faptul că autorităţile publice din judeţul Satu Mare au o colaborare permanentă cu organizaţiile asociative ale şvabilor din judeţ, reprezentanţi ai acestora fiind membri sau invitaţi în diverse comisii judeţene aflate sub coordonarea Instituţiei Prefectului. Totodată, Primăria municipiului Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă au ca parteneri în derularea mai multor proiecte asociaţii ale etnicilor germani. Prefectul a ţinut să afirme că părinţii copiilor din judeţ sunt conştienţi de necesitatea învăţării limbii germane încă din învăţământul preuniversitar pentru a le asigura un orizont de dezvoltare profesională mult mai larg. Numărul total de elevi şi preşcolari, beneficiari ai sistemului de învăţământ în limba germană la nivelul judeţului Satu Mare este de aproape 1.000.
Sprijin pentru înfiinţarea unor curse directe Satu Mare- Munchen
Managerul general al CCIRG a subliniat că un investitor străin care doreşte să realizeze o investiţie pe termen lung în România trebuie să aibă sentimentul că va găsi forţă de muncă calificată dar şi deschidere şi colaborare din partea autorităţilor din regiunea aleasă. Acesta le-a explicat autorităţilor sătmărene că trebuie să îşi îndrepte atenţia spre investitori serioşi, care să rămână în judeţ pe termen lung şi nu investitori care „se plimbă cu caravana”, dând exemplu în acest sens un concernul finlandez, care îşi schimbă locaţiile de producţie în funcţie de forţă de muncă cât mai ieftină. Având în vedere numărul mare de companii cu capital german prezente în judeţ dar şi comunitatea şvăbească, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a cerut sprijin în înfiinţarea unor curse directe din Satu Mare spre Munchen sau Frankfurt, Germania. Deoarece aeroportul din Satu Mare este printre puţinele aeroporturile din ţară cu piste de aterizare lungi şi rezistente, ce poate primi aeronave de mari dimensiuni, la care se adaugă poziţionarea geografică a judeţului Satu Mare, cu graniţe cu Ungaria şi Ucraina, reprezintă, în opinia preşedintelui Ştef, un puternic argument pentru realizarea unui centru de transport cargo şi ar putea fi puntea de legătură aeriană dintre Europa şi Asia respectiv spaţiul ex- sovietic.
Muncipiul Satu Mare, participant al manifestării „Cities of Tomorrow”
Viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, a făcut o prezentare a oportunităţilor pe care le oferă Parcul Industrial, care sunt utilităţile disponibile şi domeniile în care investitorii germani ar putea realiza investiţii. Conducerea CCIRG a lansat autorităţilor sătmărene invitaţia de a participa la manifestarea organizată de Camera de Comerţ Româno-germană şi Mediafax, intitulată „Cities of tomorrow”, care se va desfăşura la Bucureşti în data de 28 mai, ce îşi propune schimbul de experienţă în privinţa dezvoltării dintre conducerile mai multor municipii din România şi două metropole din Germania. De asemenea, conducerea CCIRG doreşte ca judeţul Satu Mare să aibă un spaţiu în cadrul standului României la manifestarea expoziţională de impact în rândul companiilor germane denumită „Export Real” şi care se va desfăşura în perioada 7- 9 octombrie la Munchen.