Inspectoratul de Poliţie Judeţean face angajări. Are nevoie de It-işti şi specialişti în finanţe
0
După angajările de agenţi de poliţie, care de altfel vor continua, Inspectoratul de Poliţie Judeţean din Satu Mare are nevoie de specialişti, din surse exterioare. Posturile sunt de It-işti, specialist silvic şi specialist în finanţe.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare duce o lipsă acută de specialişti pe mai multe domenii, ultimele agajări fiind făcute strict pentru completarea numărului de agenţi de poliţie.
În cadrul şedinţei de Dialog Social, inspectorul Vlad Florentin a anunţat faptul că inspectoratul are nevoie de mai mulţi specialişti, printre care IT-işti, specialist silvic şi specialist financiar.
„Dacă ştiti pe cineva, dacă aveţi persoane care cunosc astfel de specialişti, aici am nevoie de specialişti, spuneţi-le. În cam două săptămâni se petrece totul, se dau concursuri”, a afirmat inspectorul şef.
Pe lângă aceşti specialişti se vor mai agaja alte 50 de persoane pentru posturi de agenţi de poliţie.