Cum îţi dai seama că îi invidiezi pe cei din jur? Explicaţiile psihologilor pentru gândurile care ne determină să ne comparăm mereu cu alţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aţi simţit vreodată că un prieten are tot ce şi-a dorit în timp ce dumneavoastră vi se pare că eşuaţi pe toate planurile? Sentimentele şi gândurile care ne fac la propriu să ne înroşim de prea multă invidie sunt cele care ne dictează viaţa şi ne fac să nu ne mai bucurăm de faptul că fiecare e diferit şi frumos în felul lui. Care sunt însă schimbările pe care trebuie să le faceţi pentru a pune capăt invidiei?

Nu este uşor să stai în propria mocirlă a gândurilor negative ascultând cum propriul sine plin de regrete şi invidie ne şopteşte ce am putea avea şi nu avem, cum ar trebui să ne comportăm şi nu o facem sau cât de mult vom eşua în viaţă pentru că nu am ajuns să facem ceva ce alţii fac cu uşurinţă, având succes. Când aceste gânduri se repetă, fiind direcţionate către o singură persoană sau mai multe cunoştiinţe din grupul de prieteni sau chiar referitor la o persoană pe care o vedem doar la televizor avem de-a face cu sentimente negative care nu ne mai dau voie să ne bucurăm de propia persoană.Orice persoană care trece printr-o situaţie similară de multă vreme are o poveste despre modul în care el sau ea a ajuns la acel loc.

În spatele acelor sentimente şi gânduri negative se ascunde de fapt o persoană care are o problemă cu stima de sine şi cu încrederea în capacităţile ei, cel puţin asta susţin unii psihologi. "Ca şi copii, eram cu toţii sinceri. Până pe la 10 ani, eram deschişi la orice experienţă. Ulterior, educaţia noastră, mai degrabă un fel de dresaj social,  ne-a obligat să minţim, să devenim falşi, sub pretextul respectării unor pretinse norme sociale. Iar concurenţa indusă de sistemul de învăţământ a dezvoltat în fiecare din noi sentimente de frică, ruşine şi vinovăţie, pentru mascarea cărora am fost învăţaţi să ascundem, să disimulăm, să jucăm continuu diverse roluri sociale. Fără să realizăm că energia noastră mentală cea mai preţioasă este concentrată pe jucarea lor!", explică psihologul şi trainerul în dezvoltare personală Daniel Moiş. 

Psihologii atrag atenţia asupra modului cum decidem să ne raportăm la cei din jur. În acest sens, mai ales la vârsta adolescenţei un rol important în are alegerea unui model, însă şi acest lucru până într-un anumit punct, fără a încerca să-l copiem. "Teoretic, toţi suntem egali. Practic, doar pornim la egalitate, însă decidem pe parcurs să devenim mai eficienţi, depăşind majoritatea oamenilor mai comozi decât noi. Majoritatea aleg, ghidaţi de familie, siguranţa. Preiau frica celor mai în vârstă şi se conectează cu mare uşurinţă la ea. Li se pare normal să-şi dorească o viaţă fără riscuri, aşa cum au trăit cândva şi părinţii sau bunicii, într-un alt sistem care azi nu mai există. Cei care aleg greşit constată, în timp, că siguranţa absolută pe care o căutau şi pentru care au renunţat la vise nu există", spune Daniel Moiş. 

De la invidie, la ură

Unoeri, cei pe care îi observăm, avem mereu intenţia să le comentăm acţiunile, să le criticăm îmbrăcămintea, profesia şi modul de gândire vorbindu-i de rău sunt şi cei pe care la nivel de subconştinet îi admirăm pentru exact acele lucuri pe care le criticăm cu multă înverşunare.

"Interesant este că aceste persoane ruleză nişte programe care le fac rău, dar sunt convinse că ceea ce fac este ceva normal, că toată lumea face asta, că întotdeauna a fost aşa, că nu se poate altfel şi că aşa trebuie să fie lucrurile! Aceste persoane nu realizează că nefericirea lor are ca origine tocmai renunţarea sine, în favoarea altora. Iar această tranziţie de la alţii către sine stă în interiorul fiecăruia. Suferinţa interioară vine întotdeauna de la nevoia inconştientă de a fi liber. Căutarea libertăţii interioare într-o lume exterioară, în lumea altor persoane, e sortită eşecului", explică psihologul. 

Pentru a scăpa de invidie şi de sentimentele negative care ne cuprind atunci când ne raportăm la alte persoane, psihologul Daniel Mois subliniază că cea mai importantă este încrederea în sine şi consolidarea unei atitudini pozitive care să ne ajute să facem faţă provocărilor în mod autentic. "O minciună, exagerare sau dezinformare repetată des devine, în mintea noastră, un adevăr. Oricât ar fi ea de absurdă! Astfel, credinţele ne definesc, însă rareori stăm să le punem la îndoială, să ne gândim de unde provin ele şi ce impact negativ puternic au ele asupra ta! De multe ori, luăm decizii emoţionale, inconştiente, bazate tocmai pe credinţele false şi neverificate raţional! Fericirea unei persoane depinde de nivelul încrederii în sine. E simplu: Crezi în tine, în capacitatea ta de a rezolva favorabil problemele vieţii? Sau trăieşti cu convingerea că viaţa e grea, iar alţii vor fi mai buni ca tine în orice situaţie?", încheie Daniel Moiş.

Vă mai recomandăm:

Cât de mult minţim şi ne lăudăm pe reţelele sociale ca să părem mai interesanţi decât suntem în realitate

Postările de pe reţelele sociale ale prietenilor ne pot transforma în persoane pline de invidie, mai ales când apropiaţii noştrii se laudă neîncetat cu locurile spectaculoase pe care le vizitează, vacanţele de lux şi petrecerile simandicoase. Totuşi, este bine să ţinem minte că mediul online este, adesea, un teren prielnic minciunii, lucru confirmat şi de o cercetare recentă.

Povestea divei otrăvite: Miss România, femeia care a fost ucisă din invidie, pentru că era prea frumoasă

Tita Cristescu a fost Miss România anului 1926 şi a fost considerată ani buni drept cea mai frumoasă femeie din ţară. Destinul i s-a curmat tragic în 1935, de Crăciun, când avea doar 27 de ani. A murit otrăvită cu cianură de potasiu ascunsă în bomboane, iar asasinul a fost descoperit la mai bine de un deceniu. Cel care a ucis-o şi-a mărturisit crima la spovedania de pe patul de moarte. A ucis-o din invidie, pentru că era prea frumoasă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite