Culisele vieţii de şofer pe ambulanţă: „Oamenii vorbesc la telefon, ascultă muzică la maxim, mulţi habar n-au de codul rutier“

Hajdu Francisc este şofer de ambulanţă de şase ani şi nu a fost implicat în accidente FOTO A. Caraba

Ambulanţierul are pregătire medicală pentru acordarea de prim ajutor şi poate să ajungă la volanul unei autospeciale de ambulanţă doar după ani în care conduce o simplă maşină pentru transportul bolnavilor.

Hajdu Francisc Iosif lucrează de şase ani la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Toată viaţa lui se leagă de volan şi nici nu se vede făcând altceva de acum înainte în cei mai bine de 15 ani pe care îi are până la pensie.

A fost atras de maşinile de intervenţie, de puterea lor şi de modul în care reuşeau să răzbească prin trafic dintotdeauna, dar nu se gândea că va ajunge într-o zi să fie cel care le va face să zboare pe şosele. A lucrat ca şofer profesionist multă vreme, atât ca şofer de camion, cât şi şofer de taxi, iar în urmă cu şase ani a îndrăznit să îşi încerce norocul la Ambulanţă.

„Nu a fost acelaşi lucru ca până atunci la volan. Să trec de la camion la ambulanţă. A durat 3 ani de zile să pot lucra efectiv pe maşină de urgenţă. La Serviciul Judeţean de Ambulanţă sunt mai multe tipuri de ambulanţă, sunt ambulanţe de transport pacienţi, pe care lucră doar un şofer, cam de acolo începem toţi. Trebuie să treacă o perioadă de trei ani ca să poţi lucra pe o maşină de urgenţă, bineînţeles între timp sunt cursuri, evaluări. Sunt paşi mulţi de făcut ca să ajungi ambulanţier”, afirmă ambuşanţierul Hajdu Francisc.

Nu şi-a numărat niciodată kilometrii făcuţi la volanul autospecialei, dar a rulat cu zecile de mii în cei şase ani în care a urcat aproape zilnic la volanul unei maşini cu girofar. Şi aceşti kilometri nu au fost mereu uşori şi fără probleme, pentru că girofarul şi sirena nu îi acordă pe drum libertatea pe care şi-ar dori-o.

„Din exterior pare uşor, din interior nu chiar. Aşa, să vă închipuiţi că te deplasezi cu o autospecială de aproape 4 tone cu 100-120 km/h în trafic, foarte atent trebuie să fii şi la ce se întâmplă în faţa ta, şi în lateral, şi în spate. Nu am voie să mă enervez în trafic, trebuie să fiu calm, mai sunt situaţii în care ne enervăm puţin, dar ne păstrăm calmul. E o presiune foarte mare să ştiu că viaţa celui din spate depinde de mine, adrenalina se descarcă în noi, dar cu timpul te obişnuieşti să fii calm, să ai grijă de echipaj, de pacient, de ceilalţi din trafic. Nici girofarul, nici sirena nu îţi dau siguranţa că poţi să treci liniştit de o intersecţie sau într-o depăşire. Lumea nu e atentă, oamenii vorbesc la telefon, ascultă muzică la maxim, se ocupă cu multe alte chestii decât să fie atentă în trafic şi mulţi nu ştiu codul rutier, habar nu au ce să facă atunci când întâmpină o maşină de intervenţie, efectiv ori trag în stânga, ori se opresc în mijlocul drumului, deşi legislaţia zice că trebuie să tragă cât mai mult pe dreapta şi să reducă viteza”, completează ambulanţierul.

Ambulanţierul spune că deja a început să ştie ce urmează să facă şoferul din faţa sa doar din modul în care rulează maşina pe carosabil. Cel mai mult în trafic îi apreciază pe cei cu numere de străinătate, fie ei români sau străini. Aceştia sunt cei care le acordă cel mai mult respect şi sunt gata să tragă de volan până ajung în şanţ doar pentru a face loc autospecialei.

Munca ambulanţierului nu se termină însă odată ajuns la locul solicitării, ci stresul şi adrenalina acumulate pe drum trebuie descărcate rapid, pentru a putea trece alături de restul echipajului, la acordarea primului ajutor.

„Cu echipajul trebuie să ne completăm, să ştie fiecare ce are de făcut. Eu nu doar conduc, să duc echipajul la locul solicitării, efectiv ne implicăm şi noi în actul medical la solicitare, la accidente rutiere, trebuie să ştim cum să manevrăm pacientul, să montăm un guler cervical, să fixăm o fractură cu atele, să ştim cum să poziţionăm pacientul. Avem pregătire pentru aşa ceva”, afirmă Hajdu Francisc.

„Suntem minim trei membrii în echipajul cu medic, un ambulanţier, un asistent şi un medic cu pregătire. Munca de ambulanţă este o muncă de echipă, presupune atât cunoştinţe cât şi empatie pentru pacient, să îl înţelegi, să îl ajuţi, să înţelegi problemele la care este supus şi să încerci să îl ajuţi. De obicei, lucrăm cam aceleaşi echipaje, mai ales pentru că ne cunoaştem, cam aceeaşi oameni. E important să ne cunoaştem, deja la cazuri lucrăm doar din priviri, ştim ce urmează, ştim foarte bine fiecare rolul şi locul pe care îl avem. Foarte puţin vorbim, deja ştim şi ne cunoaştem ce avem de făcut”, afirmă medicul Tarţa Lucian.