Soarta tristă a celei mai frumoase gări din România. Cum motivează şefii CFR întârzierea uriaşă a reabilitării clădirii, deşi banii necesari sunt deja alocaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gara din Herculane, frumoasă dar lăsată să se degradeze
Gara din Herculane, frumoasă dar lăsată să se degradeze

Cea mai frumoasă gară din România trece prin momente grele. Declarată monument istoric, deoarece a fost construită între 1878 şi 1886 după planurile arhitectului A.D. Serres, fiind o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei, din apropierea Vienei, gara se află într-o stare vizibilă de degradare.

Clădirile în care funcţionează astăzi gara oraşului cărăşean au nevoie urgentă de reparaţii. De altfel, după cum spun reprezentanţii gării, aici nu s-au mai făcut lucrări din 1997.

În mai multe zone bucăţi din clădiri au început să se desprindă şi să pice, iar în interior au apărut crăpturile în pereţi. CFR a anunţat, încă de la începutul acestui an, că a cuprins fonduri din bugetul propriu pentru reabilitarea, însă suntem în luna septembrie şi nu s-a făcut nimic.

Reporterii Adevarul au cerut lămuriri de la reprezentanţii CNCF CFR. Din răspunsul primit am aflat că abia în aceste momente s-au început procedurile de achiziţie a proiectantului, ceea ce înseamnă că, în acest an la Gara Herculane nu se va executa nicio lucrare.

gara-din-herculane

“În lista obiectivelor de investiţii finanţate din surse proprii CNCF CFR SA pentru anul 2018 au fost incluse şi lucrări de reparaţii, restaurare clădire călători şi reparaţii peroane şi reţele de utilităţi în staţia CF Băile Herculane (lucrări structurate pe două etape expertiză şi DALI/proiectare şi execuţie). La această dată Sucursala Regională CF Timişoara are în derulare procedura pentru achiziţionarea serviciului de proiectare (Expertiza Tehnică şi DALI). Prin achiziţionarea serviciului sus-menţionat vor fi stabilite lucrările necesar a fi executate pentru aducerea clădirii la un nivel tehnic compatibil cu cerinţele de interoperabilitate la nivel european, reducerea costurilor de exploatare, asigurarea suportului tehnic pentru dezvoltări ulterioare, avându-se în vedere localizarea acestui obiectiv cu un caracter istoric într-o zonă turistică.”, se arată în comunicatul remis de Biroul de Presă al CNFC CFR.

gara-din-herculane

După găsirea unui proiectant, Sucursala Regionala CF Timişoara urmează să facă demersurile necesare în vederea realizării lucărilor necesare  la obiectului de investiţii. Lucrările efective nu vor începe însă în acest an.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite