FOTO VIDEO Vacanţă în România. În Caraş-Severin este raiul morilor de apă: istorie, legende şi un izvor nesecat de prospeţime
0Timpul a stat în loc la Rudăria! Cu 27 de mori de apă parte a patrimoniului UNESCO oamenii trăiesc într-un adevărat muzeu mulinologic. „Adevărul“ vă prezintă, în cadrul celei mai frumoase campanii „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un loc spectaculos al României, încărcat de legende şi mori de apă.
Dacă mergi în Banatul Montan şi o iei de la Reşiţa înspre Anina şi de acolo către Bozovici, ajungi la locul unde se intră în Ţara Morilor, zona Rudăria, cea mai întinsă zona mulinologică de acest fel din Europa. Telefonul mobil nu prea „bate” aici, aşa că, dacă ajungeţi în această zonă, aveţi toate şansele să petreceţi câteva ceasuri departe de forfota civilizaţiei. Noi zicem că merită.
Localitatea Rudăria, azi Eftimie Murgu, este situată în Depresiunea Almăjului, la aproximativ 20 de kilometri de Bozovici şi 40 de Anina. Pentru a clarifica lucrurile şi a nu-i supăra pe localnici, trebuie să spunem că numele comunei nu are nimic de a face cu rudarii, ţiganii cioplitori în lemn. Denumirea vine de la vechii mineri care extrăgeau fierul în munţii din Ţara Almăjului. Pe Valea Rudăriei s-au păstrat 27 de mori cu ciutură. Până în anul 1955 au fost peste 40, dar restul au fost distruse de inundaţiile de atunci. Aşezate pe cursul râului, pe o lungime de trei kilometri, în sat şi în afara lui, morile lucrează şi în prezent. Construcţiile de adăpostire ale morilor sunt din lemn, acoperite cu şiţă, iar instalaţiile au acelaşi principiu tehnic, constructiv şi funcţional: turbina cu apă. Legenda spune că Ţara Morilor din Banat a fost întemeiată de daci. De atunci, spun bătrânii, aşa cum le-au spus şi lor părinţii şi bunicii, morile de la Rudăria nu stau.
Zi de odihnă
Este zi de duminică, zi în care omul de la sat se odihneşte. La Rudăria, pe o bancă, nişte bătrâne stau la umbră şi povestesc. Am intrat în vorbă cu ele şi am avut surpriza să descoperim în faţa noastră adevărate cronici vii ale satului. Abia au aşteptat femeile să deschidem vorba despre morile de apă, că au şi început să povestească. Solomia Vlădulescu are 81 de ani, dar nu-şi arată deloc vârsta. „Sunt mori multe, la fiecare stau 12-17 rândaşi (oameni la rând – n.r.), că le vine rândul la măcinat la câte o săptămână. Eu de când mă ştiu ştiu despre morile astea”, spune femeia. Dacă întrebi câte mori sunt la Rudăria, nimeni nu ştie să-ţi spună „din prima”. Numărătoarea se face pe bază de aşezare şi de nume, aşa că bătrânele au chibzuit un pic şi au răspuns: 27.
Fiecare moară cu şeful ei
Toate cele 27 de mori sunt deţinute în devălmăşie, la fel ca strungile de oi şi păşunile. „La fiecare moară sunt asociaţi între 15 si 20 de proprietari, fiecare cu rândul sau rândurile lui. Aceasta înseamnă că toţi au contribuit cu bani au muncă sau altceva, de-a lungul timpului la construcţia lor. Un rând mare înseamnă o zi şi o noapte, un rând mic - doar o zi sau o noapte.
Nimeni nu plăteşte nimic, iar cheia stă la şeful morii”, spune Maria Peţa, o bătrână de 77 de ani. Şeful morii veghează la bunul mers al utilajului. Dacă acesta se strică, proprietarii trebuie să contribuie la reparaţii. Cine refuză de mai multe ori să plătească poate fi „dezmoştenit”. Fiecare moară are numele ei, dat de obicei de primul proprietar al acesteia. Una dintre ele este cunoscută drept „Îndărătnica de mijloc”, fiindcă pietrele se învârt de la stânga la dreapta, adică exact invers faţă de cele mai multe.
Există şi „Îndărătnica de margine”, dar ea nu mai funcţionează, deoarece albia Rudăricăi, apa care o punea în mişcare, şi-a schimbat cursul. Proprietarii vor să pună mână de la mână şi să construiască un nou zăgaz şi o nouă irugă – adică un dig şi un canal de aducţiunea a apei. Unii merg să macine la „Mândriloanea” , alţii la „Vasiloanea” şi aşa mai departe. Morile şi rândul la moară sunt atât de importante în viaţa rudărenilor, încât fac parte din averea lăsată prin testament urmaşilor sau se dau ca zestre la nunţi, şi asta prin acte scrise şi cu ,,ştampă” de la primar sau notar.
Ion Căjoabă are 45 de ani şi este falnic ca bradul. Doar este şef de moară. Spune că ,,sunt 27 de mori aici în Cheile Rudăriei. Unele sunt aşa de bătrâne că s-au transmis de la străbunici.
„Uitaţi, la moara asta, străbunica mea a adus pietrele de la Sviniţa. Cu carul cu boi a trecut Munţii Locvei prin pădure şi a adus piatra. Este făcută de meşterii pietrari sârbi din Clisura Dunării. Una este mai tare, asta de deasupra este mai moale. Că dacă amândouă pietrele sunt tari, nu iese făina bună. Ca în familie. Dacă şi omu şi femeia lui se ţin tari în gură şi ambiţii, se duce dracului şi casa şi căsnicia. Dar să ştiţi că moara era mai de dinainte. Turiştii vin din toate ţările. Încă de dinainte de 1989 şi din toate ţările. Fumam Kent pe vremea aia că îmi dădeau nemţii şi englejii. Ei îmi dădeau ţigări şi eu le porneam moara. La unii le mai făceam coleaşă şi ouă coapte în spuză cu clisă şi ceapă. Şi mâncau nemţoaicele de parcă se băteau turcii la gurile lor. Mi-or dat şi mărci- bani din ăia de ai lor, da` mi-o fost frică cu ei şi i-am dat la unu de era student la Timişoara şi mi-o adus copilu ăla 30 de pachete de Carpaţi fără filtru de Timişoara. Acu nu mai fumez, că m-am lăsat. Îs tare scumpe ţigările astea acu”, povesteşte bărbatul.
„Legenda dăinuirilor“ spune că dacă îţi potriveşti ceasul după porunca naturii şi vei petrece o noapte într-una din cele două mori numite „Îndărătnica“ (de mijloc respectiv de margine), în timp ce moara merge în gol, dimineaţa te trezeşti întinerit, deoarece piatra morii macină timpul îndărăt. O altă povestioară spune că un rândaş, după ce şi-a umplut sacul cu făină de la moara Îndărătnica (a cărei roată se învârteşte în sens invers acelor de ceasornic), a plecat acasă, unde a găsit boabele întregi, de n-a mai avut linişte cu nevasta câteva zile, fiindcă femeia îl bănuia că nici nu dăduse pe la moară.”
În "legenda Svinecei" se spune că demult la moara Roşoanea, înspre noaptea de Sânzâiene, când printre oameni coboară duhurile bune, dar şi cele rele, măcina o fată foarte frumoasă, iar un moş care trecea pe-acolo şi care se transformase în vârcolac datorită unei monede blestemate, a necinstit - o după care a ucis-o. Continuarea legendei spune că pe vale cobora zâna cea bună şi văzând atâta cruzime îl transformă pe moş în lup, blestemându-l "să nu poţi deveni om până nu sapi cu ghearele şi cu dinţii pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construieşti o moară la care tu să nu ai rând niciodată". Pe partea râului unde se întamplase grozăvia, a rămas un loc pietros pentru totdeauna. Părinţii, în căutarea fetei, au pierit îngheţaţi pe stâncile Rudăriei; primăvara, în locul unde au urcat cei doi au apărut stâncile.
Adam şi Eva
Undeva sus pe Cheile Rudăricăi, în amonte pe apă, mai spre ieşirea din rezervaţia mulinologică, se află un fel de pas. E străjuit de două stânci cărora localnicii le spun, dintotdeauna, Adam şi Eva. De sute de ani, morile de la Rudăria sunt păzite de ele. Se spune că locul este total inaccesibil şi învelit de mister.
Au încercat să urce acolo alpinişti cu experienţă, dar mereu se rupeau carabinele şi pitoanele, corzile se încurcau, iar dacă se insista prea mult, se iscau din senin furtuni puternice, însoţite de tunere şi fulgere.
Legenda locului e romantică şi tragică. Se spune că demult de tot, poate chiar pe vremea dacilor, erau doi tineri care se iubeau. Părinţii lor însă nu se prea înţelegeau, tocmai din cauza unei mori. Ei le-au interzis tinerilor să se mai vadă. Cei doi au fugit în munţi, iar pe urmele lor au pornit părinţii şi rudele. Când mai era puţin până să fie prinşi, îndrăgostiţii au urcat pe stânci, pentru a li se pierde urma. Atunci, din senin, s-a pornit o furtună atât de puternică de rupea copacii. Un trăsnet a lovit locul, iar în urma flăcărilor vinete au rămas două stânci înconjurate de multe tufe de liliac.
Pe lângă legendele cu o istorie mai îndelungata, există şi „ciudăţenii“ din zilele noastre privitoare la mori. Astfel că la moara Tunel, a fost adus preotul, acum 30 de ani, să alunge spiritele rele. De când se încuiaseră accidental patru capre înăuntru, fiind găsite după cinci zile în cea mai bună stare, în acel loc se auzeau noaptea tot felul de zgomote, ţipete de petrecere, glasuri de femei, icneli şi mugete înfundate, viori şi trompete, tropot de cai, tălăngi şi muzici de patefon. Nimeni nu mai îndrăznea să macine la moara de-acolo.
Uitat şi nu prea
Locul este atât de frumos şi încă atât de pitoresc, de parcă timpul a stat în loc. Şi azi, pe Valea Rudăriei, printre morile de apă şi stânci, tinerii încă merg să culeagă liliac, cântând melodii populare. Era şase seara când am trecut pe acolo, şi câţiva localnici plecau la plimbare, cântând „Mărie, poale ciurate”, cântec popular vechi de când Banatul. Din păcate, după 1989, la Rudăria s-a pierdut un obicei vechi de sute de ani şi care se ţinea în prima duminică din mai: Ziua Liliacului. Agripina Imbrescu, de 74 de ani, îşi aminteşte că atunci, la fel ca la ruga satului, de Înălţare, veneau acasă toţii rudărenii, indiferent de locurile în care viaţa le-a purtat paşii.
Oamenii spun că în sat vin câteodată turişti care vor să vadă cu ochii lor morile de apă. Pitorescul zonei a atras atenţia celor preocupaţi de conservarea tradiţiilor. Complexul de la Rudăria face parte din patrimoniul UNESCO. Şi, dacă i s-ar acotda atenţia cuvenită, ar deveni o adevărată vedetă în ceea ce priveşte turismul rural.
Au venit din Germania să-şi facă luna de miere aici
Rudi şi Briggitte s-au cunoscut în Germania şi au decis ca luna de miere să şi-o facă aici, pe Valea Almăjului, la satul-muzeu cu mori de apă, în 1976. De atunci au trait cu amintirea acelor momente frumoase, până în urmă cu trei ani, când au revenit la Rudăria pentru a revedea locul unde s-au îndrăgostit şi care i-a unit ca şi cuplu. Regretul lor este că locul nu are posibilităţi de cazare.
În sat nu există nici o pensiune şi, cel mai indicat, este să vă cazaţi la Bozovici ori Băile Herculane. Cele 22 de mori de apă de pe Rudărica atrag anual zeci de mii de turişti, atât din ţară cât şi din străinătate. Primăria Eftimie Murgu a primit prin FEDR 200.000 de euro pentru un centru de informare turistică, ce a fost inaugurat pe 5 august.
De acum înainte, turiştii care vor ajunge la Rudăria vor primi toate informaţiile legate de complexul mulinologic şi de traseele pe care iubitorii de drumeţii le pot face pe Valea Almăjului de la doi ghizi, pe care primăria îi va angaja în perioada următoare. Acum, tot ce-i mai rămâne de făcut locului este o pensiune, un loc unde oamenii să se poată caza, să servească o cafea sau chiar o masă caldă.
Morile au nevoie de ajutor pentru a fi conservate
Din peste 600 de mori de apă cât avea Caraş-Severinul la jumătatea secolului XX, acum abia mai subzistă 80 de mori de apă. Aceste mori – un element important al patrimoniului etnologic al zonei, sunt ameninţate cu dispariţia. Din păcate nu există nici o preocupare de conservare a acestora, de transformare în obiective culturale sau turistice. În Caraş-Severin există sate întregi în care morile au dispărut. Inclusiv cunoscuta rezervaţie de mori de la Rudăria începe să fie afectată, două dintre morile de acolo fiind în prezent abandonate.
Mori de apă la Cornereva
Deşi mai puţin cunoscute sau renumite decât cele de la Rudăria, morile de apă de la Cornereva sunt la fel de frumoase şi spectaculoase. Ridicate la începutul secolului XX pe văile râurilor Belareca, Camena, Ramna, Zogotin sau Obiţa, sunt mai puţin cercetate de turişti, datorită izolării acestei comune şi a căilor de acces dificile.
De mai bine de un secol stau ascunse de ochii trecătorilor, măcinând cuminţi „tovara“ adusă pentru a obţine o făină fină şi gustoasă, ca aerul de munte. Drumul aproape impracticabil şi aşezarea lor fac ca drumul până la ele să fie o adevărată ascensiune. Şi eu am aflat de aceste frumoase monumente tradiţionale de la alţii, mai cu drag de ducă, cărora le mulţumesc şi pentru fotografii.
Adrian Drăgan a postat un filmuleţ şi câteva cuvinte despre aceste mori pe blogul său şi, tot el, ne-a pus la dispoziţie fotografiile. Despre morile de apă şi despre Cornereva în general ne-a vorbit şi Coco Galescu, cel care a şi promis că la vară mergem împreună acolo.
„Morile se află în diverse sate din comuna Cornereva şi funcţionează foarte bine, după cum se vede, chiar şi în zilele noastre. O altă construcţie interesantă este o «maşinărie» de spălat postavuri şi paturi groase de lână, acţionată tot de forţa apei“, povesteşte Adrian Drăgan.
Comuna în sine este cea mai mare din ţară ca întindere, numărând 40 de sate şi cătune, multe dintre ele extrem de izolate, fără drum de acces sau energie electrică.
Cel mai elocvent exemplu este cătunul Scărişoara, unde nu se poate ajunge decât urcând pe nişte scări prinse pe pereţii stâncilor. Deci, nici urmă de maşină sau de civilizaţie. În asemenea condiţii, o moară de apă este exact ce-ţi trebuie pentru a avea „pâinea cea de toate zilele“.
Pentru că este o zonă montană, de cele mai multe ori iarna blochează accesul sătenilor la singurul magazin din comună, unde merg după mâncare sau petrol. Aşa că, la finele toamnei, oamenii coboară pentru ultima oară în sat şi îşi fac provizii cât să le ajungă toată iarna. Cu „untură în pod şi făină în ladă“, oamenii trec liniştiţi peste asprimea iernii şi, fie că vor să facă pâine ori cozonaci de Crăciun, fie că se limitează la o simplă mămăligă, morile de apă sunt cele la care „aleargă pentru a obţine făina necesară.
Pe lângă utilitatea lor, ele sunt şi elemente deosebite ale artei populare româneşti, realizate integral din lemn. Direcţia de Cultură le-a trecut pe lista monumentelor de interes istoric. Cătunele din Cornereva adună multe asemenea clădiri tradiţionale: Moara lu’ Lazăr Broască pe Belareca, Moara lui Nicolae Nemeş pe Cameniţa sau Moara „Popeştilor“ de pe Ramna sunt doar câteva exemple.
Minunea din mijlocul drumului.
Pentru că poziţionarea geografică a satului este una extrem de zgârcită natural, de multe ori proiectanţii au fost obligaţi de cadrul ambiental să nu respecte în tocmai legile urbanistice. Aşa se face că un stâlp de curent a ajuns să fie plasat chiar în mijlocul drumului din satul Cornereva, la ieşirea din sat spre Bogâltin. Şoferii care trec pe acolo se fotografiază pentru a păstra ca amintire locul unde stâlpul de curent e chiar pe mijlocul drumului!
Morile de apă de la Gârnic
Daca mergi în Banatul Montan şi o iei de la Reşiţa înspre Moldova Nouă şi de acolo către Sicheviţa şi satele din Clisura Dunării, ajungi la locul unde se intră în raiul verde al Banatului- zona văilor Gramensca, aria cea mai întinsă cu 19 sate şi cătune risipite pe tot atâtea dealuri şi văi. De aici, îţi apar în faţă o serie de trasee turistice care mai de care mai frumoase, sălbatice şi unice.
La nici o jumătate de kolometru de la ieşirea din Sicheviţa, intri în zona morilor de apă – toate vechi de cel puţin 100 de ani şi cu multă istorie, măcinată alături cu grânele din coş. Complexul are o valoare etnologică şi antropologică deosebită, o valoare istorică şi arhitecturală de prim ordin, fiecare moară din cadrul său fiind un monument de arhitectură, de civilizaţie populară. Din păcate, cu toate că sunt unicat şi printre puţinele din Europa în stare de funcţionare, din cauza impasibilităţii şi a lipsei de interes a autorităţilor care nu ştiu să îşi valorifice ceea ce au, morile se părăginesc şi se distrug de la un an la altul.
Pe Valea Gramensca, din comuna Sicheviţa, s-au păstrat câteva de mori cu ciutura – adică, roata orizontala cu cupe radiale. Până prin anii 1970, aici au existat peste 30 de mori, dar restul au fot distruse de inundaţiile ce au avut loc în aceste zone sau pur şi simplu de nepăsarea oamenilor şi a autorităţilor locale ce nu au realizat ce valori au în uşa casei. Aşezate pe cursul râului- asemenea unei salbe de mărgăritare de-a lungul cursului apei pe o lungime de aproape patru km, în afara satului, morile sunt valorificate şi în prezent. Construcţiile de adăpostire ale morilor sunt din lemn, acoperite cu şindrilă, iar instalaţiile au acelaşi principiu tehnic, constructiv şi funcţional- turbina cu apă.
Morile sunt deţinute în devălmăşie, un fel de tovărăşie la fel ca strungile de oi şi păşunile.
Atraşi în primul rând de morile de apă, la Sicheviţa, vin turişti din toată Europa. Marea majoritate o reprezintă cehii. Aceştia au aflat de la unii la alţii despre locurile încă virgine şi mai ales, despre frumuseţea morilor şi sufletul deschis al localnicilor. Culmea este că din toată România, puţini sunt cei care calcă aceste locuri ascunse în Munţii Locvei.
Din păcate, autorităţile locale nu fac nimic pentru a proteja morile de apă de pe Valea Gramensca iar acestea mor odată cu bătrânii care le-au construit şi întreţinut. Încet şi sigur, morile se distrug de la o zi la alta.
Unul dintre ce mai activi ghizi amatori este Pavel Circu din Sicheviţa. Înzestrat nativ cu putere de comunicare şi multă abilitate, Pavel care nu este decât un ţăran, te poartă cu vorba şi pasul pe la toate morile povestind despre fiecare prin ce au trecut. Pavel face din tot sufletul acest lucru şi nu pretinde absolut nici un ban.
Aici, în Clisura Dunării, aveţi de unde alege locuri de cazare sau popas. Fie că alegeţi să rămâneţi la Gârnic, unde sunt două pensiuni de excepţi, la Sfânta Elena, ori pe malul Dunării, la Hapy Fish, cu siguranţă nu veţi regreta alegerea făcută. Nici preţurile nu sunt mari, iar cu oamenii se poate negocia. Nu plecaţi fără să gustaţi de la localnici o bucată de brânză de capră!
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Pe aceeaşi temă:
FOTO VIDEO Totul despre Dunărea la Cazane. Chipul lui Decebal şi Mânăstirea Mraconia
Se încarcă comentariile...
