Ministerul Culturii, reacţie întârziată în cazul prăbuşirii Băilor Imperiale Neptun. Promisiuni pentru lucrări de punere în siguranţă a clădirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Herculane Project
FOTO Herculane Project

După zeci de semnale trase de Asociaţia Herculane Project şi după ce o parte din acoperişul construcţiei Băile Neptun s-a prăbuşit, Ministerul Culturii are prima reacţie pe această temă.

Reprezentanţii Ministerului Culturii au transmis printr-un comunicat de presă că iau în calcul să ceară modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare şi pentru monumentele istorice aflate în situaţii litigioase.

“În acest sens, menţionăm că terenul aferent Băilor Neptun se află în situaţii litigioase, iar conform extrasului de carte funciară acesta este grevat de sarcini. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), a constatat starea gravă a unor obiective monument istoric, inclusiv Băile Neptun, existând o corespondenţă continuă între INP şi autorităţile locale pe parcursul anilor 2017 şi 2018. Astfel, am considerat absolut necesară intervenţia pentru finanţarea acestora şi pentru reglementarea cadrului de finanţare din fonduri publice pentru proprietăţi private” se arată în comunicatul transmis de către Ministerul Culturii.

Reprezentanţii Guvernului sunt la curent cu faptul că există un proiect de conservare demarat de arhitecţii voluntari de la Asociaţia Herculane Project. Proiectul este blocat, deoarece, aşa cum a declarat primarul din Herculane pentru Adevărul, se aşteptă un aviz de la Ministerul Culturii.

”Există un Proiect de punere în siguranţă a clădirii Băile Neptun realizat de Asociaţia Herculane Project şi însuşit de Primăria Băile Herculane, care a primit aviz favorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice încă din anul 2017, însă INP nu poate finanţa încă obiectivul prin Programul Naţional de Restaurare, în lipsa Autorizaţiei de Construire care trebuie emisă de Primăria Băile Herculane. Deşi în declaraţiile publice, primarul din Băile Herculane a susţinut că a solicitat Ministerului Culturii şi nu a primit aviz pentru demararea unor lucrări minimale, până în acest moment, acesta nu a transmis MCIN sau INP, Autorizaţia de Construire emisă de autoritatea locală, deşi avea avizul din partea Direcţiei de Cultură Caraş Severin încă din anul 2017”, arată reprezentanţii Ministerului. 

Aceştia au precizat că, imediat ce Primăria va depune actele solicitate, INP va putea demara lucrările de punere în siguranţă Băilor Neptun prin Programul Naţional de Restaurare. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite