FOTO VIDEO Familia lui Abel Apostol este deranjată că Adrian Buleu sună şi din Penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul lui Abel Apostol spune că a fost sunat de mai multe ori de către Adrian Buleu, chiar din arest sau din Penitenciarul Arad

Albert Apostol, fiul omului de afaceri Abel Apostol, spune că este siderat de faptul că Adrian Buleu, cel care este considerat ucigaşul tatălui său, poate suna din Penitenciar, el însuşi vorbind de două ori cu acesta, de pe telefonul soţiei lui Adrian Buleu, pe care o suna chiar din Penitenciar!

Tribunalul Caraş-Severin a decis că se impune menţinerea stării de arest a lui Adrian Buleu pentru încă 60 de zile, deşi avocaţii apărării au invocat precedenul Cioacă şi chiar au cerut să se admită ca probă cu înscrisuri la dosar, sentinţa prin care Cristian Cioacă este cercetat în stare de libertate în dosarul similar ce priveşte dispariţia Elodiei Ghinescu.

De asemenea, Tribunalul Caraş Severin a audiat 3 martori propuşi pe latură civilă, care au vorbit despre felul în care a fost afectată familia de dispariţia subită a lui Abel Apostol. A reieşit din audieri că soţia acestuia, Luminiţa, a fost extrem de afectată, având nevoie chiar de consultarea unui psiholog. Aceasta şi la ora actuală este extrem de precaută, se teme mereu, nu a mai dorit să locuiască în casa în care a locuit cu Abel Apostol mai bine de jumătate de an după dispariţia lui, locuind pe la prieteni. Chiar şi aşa Luminiţa nu putea dormi cu lumina stinsă iar, apropiaţii, au povestit că în primele săptămâni de la dispariţie nu o puteau liniştii decât cu medicamente, de cele mai multe ori ajungându-se să-i administreze Xanax. Dacă cumva biatul întârzie după orele 22 prin oraş, aceasta devine agitată, sună şi pleacă de acasă, în general la mama sa. Apropiaţii mai povestesc că soţia lui Abel Apostol se simte mereu urmărită, verificată, că este suspicioasă pe toate maşinile şi persoanele care opresc sau trec pe lângă ea, le verifică sau se impacientează atunci când, crede ea, este urmărită.

Deşi familia Apostol avea un standard ridicat de viaţă atât timp cât Abel Apostol era lângă ei, martorii estimând că acesta ar fi avut un venit de aproximativ 3.000 de euro lunar, acum se descurcă foarte greu cu banii, Luminiţa Apostol a fost obligată să se angajeze, dar majoritatea cheltuielilor sunt suportate de fraţii lui Abel Apostol şi familie. Şi fiul, Albert, a fost extrem de afectat, el fiind student şi rămânând fără sprijin financiar pentru terminarea facultăţii, pentru o bună perioadă de timp lipsind chiar şi de la cursuri, dar reuşind totuşi să treacă peste probleme, la ora acutală fiind anul 6 la Medicină.

Cel mai mult familia este afectată de faptul că nu a fost găsit trupul lui Abel Apostol, că nu i-au putut face slujba cuvenită şi că acesta nu se poate odihni într-un mormânt, ceea ce crează o mare suferinţă şi nelinişte familiei Apostol.

Cât priveşte cheltuielile cu căutările lui Abel Apostol, căutări ce au ţinut aproximativ patru săptămâni şi au fost efectuate de peste 100 de voluntari dar şi de autorităţile Statului, familia ar fi cheltuit cu aceste operaţiuni de căutare aproximativ 10-15.000 de euro. Aici intră preţul de 4-500 de euro pentru o căutare a câinelui de urmă, cazarea şi deplasarea scafandrului, onorariile, cheltuielile cu hrana şi hidratarea echipelor de voluntari şi combustibilul necesar.

CITEŞTE ŞI:

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite