Doctorii Ungur, Telbis şi Cenda arestaţi la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce tot magistraţii au decis lăsarea în libertate a celor trei doctori şpăgari, acum judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis arestarea la domiciliu a celor trei

„Astăzi Curtea de Apel a judecat contestaţia făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte cu privire la prima sentinţă ce-i privea pe cei doctori. De această dată judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis că cei trei trebuiesc arestaţi la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile“ ne-a declarat avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul doctorului Ioan Ungur.

Mai multe cabinete de expertiză medicală au fost percheziţionate, pe parcursul zilei de 13 martie, de procurori şi ofiţeri de la Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului General de Poliţie. Anchetatorii au căutat probe într-un caz de corupţie în care medicii sunt suspectaţi că primeau sume de bani pentru a emite decizii de pensionare nejustificate. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au fost aduşi mai mulţi pacienţi, ca martori, dar şi medicii Tiberiu Cenda şi Ioan Ungur.

Pe 14 martie procurorii trimiteau la Tribunalul Bucureşti propunerea de arestare preventivă a celor trei, dar magistraţii au respins propunerea.

Pe 27 martie senatorul dr. Iosif Secăşan era chemat la DNA Structura Centrală pentru a i se prezenta acuzaţiile, în acelaşi dosar. „La data de 21 februarie 2014, suspectul Iosif Secăşan, senator,  membru în Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului României,  i-a solicitat suspectului Şebastian Telbis, medic,  şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei  de Pensii Caraş-Severin,  încadrarea în grad de invaliditate a suspectului Iova Moza,  de profesie pădurar. 

Solicitarea făcută de Iosif Secăşan a fost acceptată de Sebastian Telbis care a precizat că, într-o primă fază, mai precis pentru şase luni, va încadra persoana în cauză în gradul II de invaliditate, întrucât acordarea directă a gradului I de invaliditate ar putea atrage verificări din partea Institutului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Bucureşti”, arată anchetatorii.

Ulterior discuţiei dintre cei doi, senatorul ar fi invitat în cabinet persoana supusă evaluării medicale, context în care acesta din urmă a aşezat pe biroul medicului dosarul medical ce conţinea şi un plic ce ar fi fost observat, de îndată, de medicul Sebastian Telbis.

„După semnarea deciziei de încadrare în grad de invaliditate de către Sebastian Telbis şi, ulterior momentului în care Iova Moza a părăsit cabinetul, Iosif Secăşan, în prezenţa lui Sebastian Telbis, a verificat conţinutul plicului, observând că era vorba de o sumă de bani. Ulterior, la finele programului de lucru, medicul Sebastian Telbis a extras din plic şi a luat suma de bani neprecizată. Există date şi indicii rezonabile obţinute pe parcursul efectuării urmăririi penale potrivit cărora, suma primită de suspectul Sebastian Telbis în schimbul eliberării deciziei de invaliditate ar fi de 200 de euro”, mai arată procurorii.

Citeşte şi:

Mii de euro sunt „tocaţi” în fiecare lună de senatorii Iosif Secăşan şi Gheorghe Pavel Bălan

Bugetarii din întreaga ţară se pregătesc să intre în grevă generală, din cauza salariilor mici, în timp ce senatorii cărăşeni se răsfaţă pe bani publici. Ei consumă lunat peste 10.000 de euro.Cel mai „scump” senator este Iosif Secăşan, care consumă din banii statului peste 5.300 de euro lunar.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite