Cea mai proastă administrare a unui parc naţional din România a fost sancţionată de către agenţia guvernamentală care supraveghează ariile protejate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Parcului, Nicolae Ifca, nu poate spune motivul pentru care a primit acest calificativ
Directorul Parcului, Nicolae Ifca, nu poate spune motivul pentru care a primit acest calificativ

ANANP a acordat calificativul "Insuficient", pentru administrarea unuia dintre cele mai importante parcuri naţionale din România, cu păduri virgine şi cvasivirgine. În ultimii ani, Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului a fost de mai multe ori în mijlocul scandalurilor exploatărilor din zone care ar trebui protejate.

Agenţia Naţională a Ariilor Naturale Protejate (ANANP), organismul care monitorizează implementarea tuturor contractelor de administrare a activităţilor de protecţia naturii pe care administratorii/custozii de arii naturale protejate din România le au încheiate cu Ministerul Mediului, a făcut public raportul privind evaluarea ariilor naturale protejate pe cele 8 regiuni de dezvoltare ale tarii, care a avul loc în perioda octombrie – decembrie 2017.

RNP Romsilva a primit calificativul “Insuficient”, cel mai slab,  pentru administrarea ariilor naturale protejate din zona Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului. Este singurul “Insuficient” acordat în toată ţara, iar la baza acestei notări stau mai multe deficienţe constatate de către specialiştii ANANP, însă cea mai mare problemă este neîntocmirea unui plan de management privind administrarea Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului.

Conform raportului, s-au făcut până acum 24 de versiuni ale acestui plan, însă nu au fost rezolvate problemele cu zonarea, mai ales în zona pădurii seculare Bârzăviţa, iar una din concluziile trase de către cei care au întocmit raportul este că “administraţia parcului nu este capabilă să-l realizeze”.

Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului a fost de nenumărate ori ţinta organizaţiilor de mediu pentru că aici, în lipsa unui plan de management, Romsilva încă explotează pădure unde vrea, chiar şi în zone care ar trebui să fie strict protejate, după cum spun activiştii de mediu. Din cele 50 de avize eliberate de către conducerea Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului, 45 sunt pentru exploatarea lemnului.

“Acest calificativ confirmă numeroasele notificări adresate în ultimii ani de către GEC Nera autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei naturii în legătură cu agresiunile frecvente împotriva patrimoniului natural din PN Semenic – Cheile Caraşului. Potrivit paginii web a ANNAMP, primul dintre motivele acordării acestui calificativ este lipsa unui plan de management aprobat al parcului iar acest document, adăugăm noi, lipseşte de peste 13 ani datorită, în primul rând, blocării procedurii de aprobare a documentului la nivelul RNP Romsilva. Avem de fapt de a face cu o mare deficienţă de sistem, cu un conflict de interese, în care administrarea activităţilor de protecţie a naturii coexistă în cadrul  RNP Romsilva cu activităţile economice de exploatare a pădurilor statului  iar prima activitate s-a dovedit, pe parcursul ceor 13 ani de funcţionare a Administraţiei Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, că este total subordonată celei de a doua. Ministerul Mediului se face că nu vede acest conflict de interese şi se mulţumeşte doar să dea calificative în loc să impună un plan de management al parcului în calitatea pe care o are de autoritate pentu aprobarea planurilor de management a ariilor naturale protejate”, arată Doina Mărgineanu, consilierul pentru relaţii publice al GEC Nera, cea mai activă organizaţie de mediu din Caraş-Severin.

Activiştii de mediu cer ca Romsilva să nu mai administreze parcurile naţionale

Activiştii de mediu susţin că acest calificativ ar trebui să producă schimbări importante în modul cum Ministerul Mediului atribuie administrarea ariilor protejate şi cer ca Romsilva să nu mai primească aceste parcuri în administrare.

 “Ce se va întâmpla după acordarea pentru RNP Romsilva a acestui calificativului <<Insuficient>>?  Probabil nimic deoarece atât administraţia parcului cât şi consiliul ştiinţific au făcut ce le-a cerut RNP Romsilva, adică au sprijinit tot timpul activităţile exploatare a lemnului şi nu pe cele de protecţie a naturii. Considerând că RNP Romsilva şi-a probat timp de 13 ani „eficienţa” în administrarea PN Semenic – Cheile Caraşului, GEC Nera solicită din nou şi  în mod public atât Guvernului României cât şi Ministerului Mediului să facă demersurile necesare pentru rezilierea contractului de administrare pe care RNP Romsilva îl are cu Ministerul Mediului şi să treacă administraţia parcului în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate cu statut de instituţie publică destinată protecţiei ecosistemelor”, mai spune Doina Mărgineanu.

L-am contactat şi pe Nicolae Ifca, directorul Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului, pentru a ne spune care este motivul pentru care nu s-a reuşit întocmirea planului  de management şi cum vede calificativul primit. “Am fost cu cei de la Romsilva la Agenţie şi am avut o discuţie şi ne-am angajat că îl vom face. Nu s-a putut face până acum pentru că au fost foarte multe observaţii din partea celor de la Comisia economică de la Romsilva. Cele două persoane care au întocmit planul nu au înţeles observaţiile şi aşa s-a ajuns aici”, spune Ifca. Întrebat care au fost observaţiile care au dus la 24 de eşecuri, Ifca s-a blocat şi nu a mai ştiut ce să spună. A negat însă vehement că acestea ar fi vizat volumul de tăieri pe care Romsilva şi-l dorea.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite