Legendele colinei sacre de la Ocniţa, muntele sfânt al dacilor. Ce nu se ştie despre sanctuarul economic şi militar al lui Burebista

Dacii obişnuiau să-şi ardă morţii pe un rug funerar. Foto arhivă Adevarul

Un puternic centru economic şi militar în vremea regelui Burebista, cetatea dacică Buridava, din Ocnele Mari, a fost una dintre davele cu o viaţă rituală intensă. Pe Colina Sacră, dacii au amenajat mai multe camere subterane asemănătoare celei de pe muntele Kogaion, unde se crede că a locuit o vreme Zamolxis, cel considerat zeul suprem al dacilor.

Datorită aşezării geografice, Buridava fiind situată pe zăcământul de sare de la Ocnele Mari, complexul geto-dacic a cunoscut o dezvoltarea economică fără precedent în secolul III înaintea erei noastre. În baza descoperirilor arheologige făcute la Ocniţa, specialiştii au stabilit că dacii de la Buridava întreţineau relaţii comerciale cu lumea din afară, în special cu romanii, cu trei circa trei sute de ani înainte de ocuparea Daciei. 
 

Acropola cetăţii a fost ridicată pe un platou sub formă de potcoavă de circa 100 de metri şi o lăţime de 50 de metri de către o căpetenie locală, un succesor al regelui Burebista. Cel mai interesant obiectiv arheologic de pe acest platou este cu siguranţă Colina Sacră, unde cercetătorii au descoperit un edificiu, o replică a unui palat roman, în care se organizau practice rituale.

“Vârful ei (n.r.-Colinei Sacre) a fost amenajat şi excavat în stâncă, pentru a crea încăperi cu caracter religios. Deasupra acestor gropi, săpate în stâncă, s-au ridicat sanctuare de forme conice sau dreptunghiulare. Colina Sacră fusese fortificată cu palisade şi turnuri. (…) Arhitectura religioasă este cunoscută prin complexul dacic de la Ocniţa, unde edificiile şi complexele religioase aveau coloane şi acoperiş. Coloanele erau dispuse în felul celor din lumea greco-romană, dar erau din lemn cu diametru mare, după cum arată găurile săpate în stâncă. Acest palat ce s-a descoperit pe Colina Sacră este un edificiu de mari dimensiuni, cu acoperiş în formă de con, având şapte încăperi subterane, săpate în stâncă, de formă circulară, în care au avut loc practice rituale”, a explicat istoricul vâlcean Corneliu Tamaş, în volumul Istoria Judeţului Vâlcea.  

FOTO Dumitru Berciu

Cercetătorii au făcut o legătură între cele şapte încăperi subterane descoperite la Ocniţa şi informaţiile transmise de Herodot- “părintele istoriei”- despre peştera lui Zamolxis (zeul cerului senin şi al soarelui) de pe muntele Kogaion, primul munte sacru al dacilor, numit astfel de geograful grec Strabon. 

“Nouă nu ni se pare neverosimilă părerea că fiecare davă dacică dispunea de încăperea subterană simbolică, în care se scobora, în cadrul unui ritual prestabilit, marele preot al locului, aşa cum procedase marele preot al regatului lui Burebista şi Decebal, sau cum ar fi procedat Zamolxis”, opina în anii 1980 şi profesorul  Dumitru Berciu, coordonatorul şantierului arheologic de la Buridava. 

Viaţa rituală a sanctuarului de la Buridava

Istoricii cred că viaţa rituală a sanctuarului de la Buridava a fost una intensă, pentru că aici s-au găsit “ foarte multe oase de animale, cu urme de foc şi tăiere cu toporul, care sugerează ospăţul ritual pe care marele preot şi bazileul îl ofereau adepţilor, oamenilor aleşi şi înţelepţi”. La fel ca ceilalţi geto-daci, dacii buridanvenşi credeau în nemurire, fiind convinşi că sufletul unui om ajunge după moarte la Zamolxis. 

“Geto-dacii trăgeau cu săgeţile spre universul de deasupra capului pentru a se solidariza cu el sau pentru a alunga norii negri care-l atacau. În fiecare al cincilea an, aruncau sorţii pentru a trimite un sol către zeul suprem şi întotdeauna pe acela dintre ei care era ales nobil şi plin de calităţi îl trimiteau ca solie la Zamolxis, încredinţându-I de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se făcea astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţineau cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi picioare pe cel trimis la Zalmoxis, îl legănau de câteva ori şi apoi, făcându-I vânt, îl aruncau în sus peste vârfurile săgeţilor. Dacă, în cădere, omul murea străpuns , rămâneau încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu murea, atunci îi învinuiau tot pe sol, hulindu-l că este un om rău. Apoi, după ce aruncau vina pe el, trimiteau pe un altul. Tot ce aveau de cerut îi spuneau solului cât mai era în viaţă”, Corneliu Tamaş.

În plus, urmele găsite în încăperile subterane  i-a determinat pe istorici să afirme că dacii atraşi de practicile religioase au avut şi anumite preocupări astronomice. 

Ritualul funerar la dacii buridavenşi

În zona necropolei de la Buridava s-au găsit în timpul cercetărilor din anii ‘70 peste 380 de morminte de incineraţie. Ritualul funerar la geto-daci consta în arderea defunctului pe un rug funerar ce era amplasat, de regulă, în afara cetăţii. 

“Din nefericire, în zona Buridavei dacice nu au fost descoperite resturi de rug funerar, oase umane cremate etc. Descoperirile în urma unor cercetari arheologice efectuate în a doua jumătate a secolului XX nu ne permit sa afirmăm că geto-dacii buridavenşi ar fi practicat ritualuri funerare sau depuneri ritualice odată la o anumită perioadă de timp (de obicei la 4-5 ani), sau cu ocazia unor evenimente politice, familiale, sau ca urmare a unor fenomene naturale, dar nici că nu ar fi practicat” spune Claudiu Tulugea, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Vâlcea. 

La Ocniţa iese în evidenţă faptul că dacii erau înmormântaţi foarte aproape de casă. În timpul cercetărilor arheologice s-au identificat, de asemenea, în câteva gropi, oase de animale, dar şi monede romane, ceea ce confirmă faptul că defunctul pleca la zeul suprem împreună cu obiecte folosite in timpul vietii sau cu animale.  

“În  continuarea vieţii, se depuneau în morminte deopotrivă hrană, sub diferite forme, cât şi obiecte personale ale defunctului (unelte, inele, brăţări, oglinzi, pahare de lux etc). Au fost găsite în morminte oase de aninale domestice sau de păsări. În unele morminte s-au găsit măsele de cal, resturi de cranii şi corn de bou sau de cerb, iar într-un mormânt chiar o mandibulă întreagă. În alt mormânt s-a găsit o oală de mei carbonizat, iar în altul făină de mei”, Dumitru Berciu, în volumul Buridava Dacică. 

Istoricii spun că sfârşitul cetăţii Buridava a suvernit odată cu ocuparea Daciei de către romani. O parte din vestigiile cetăţii dispărute au fost scoase la suprafaţă în anii ‘70, datorită muncii şi pasiunii unei echipe de arheologi, printre care si profesorul Dumitru Bericiu. În perioada comunistă, serii întregi de studenţi la Istorie au trecut prin şantierul arheologic din Ocnele Mari. Din păcate, interesul pentru vechea aşezare dacică a scăzut după Revoluţie, Buridava fiind în prezent năpădită de buruieni şi uitare. 

Colina Sacra, astazi. Foto adevaruldespredaci.ro