FOTO VIDEO Arta stradală în Râmnicu Vâlcea: de la imagini cu voievozi la cele cu eroi din filme
0Pe nesimţite, Râmnicu Vâlcea, un oraş din Oltenia de Sud Vest, de la confluenţa Oltului cu afluentul său, Olăneşti, se schimbă de la o zi la alta. Printre cei care contribuie la transformarea aspectului se numără şi un profesor de desen.
Lăudat de unii, hulit de alţii care consideră lucrările sale ori prea copilăroase, ori lipsite de profesionalism sau de creativitate, profesorul Adrian Luţă de la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea îşi vede mai departe de visul vieţii sale: acela de a încerca să facă dintr-un orăşel de provincie „ceea ce Gaudi a făcut pentru Barcelona”.
Bineînţeles că visurile sale ar putea constitui o adevărată erezie pentru alţi specialişti în domeniu, nemulţumiţi de modul în care se exprimă, de culori, proporţii sau forme, dar ceea ce reuşeşte tânărul profesor să realizeze în Râmnicu Vâlcea este de a schimba faţada oraşului, de a ascunde urâţenia unor construcţii îmbătrânite sau urâţite de timp ori de intervenţia umană, de a aduce zâmbetele pe feţele trecătorilor, de a descreţi frunţile şi chiar de a reaminti unora sau de a-i ajuta pe alţii să cunoască istoria oraşului şi a neamului.
Pe scurt, colorează, înfrumuseţează şi promovează astfel oraşul!
„Nebunia” a început în urmă cu doi ani, când prof. Adrian Luţă a găsit o modalitate de colaborare cu Primăria din Râmnicu Vâlcea care i-a permis să ascundă urâţenia unor panouri fonice stradale de plexiglass din centrul oraşului. Le-a schimbat aspectul pictând, cu ajutorul unor elevi de la Palatul Copiilor, instituţii de pe vremuri, locuri şi tot felul de imagini cu Râmnicul de odinioară. Este practic unica lucrare de acest gen din lume, pentru care i-au trebuit mai bine de 10 luni, ca să finalizeze 58 de panouri pe o distanţă de 200 de metri.
Apoi, lângă Gara din Râmnicu Vâlcea, a schimbat faţada unei clădiri ponosite, folosită ca punct de transformare a curentului electric, de lângă fosta Fabrică IPI Vâlceana. A început să deseneze imagini cu voievozi români: Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş. A notat anii de domnie, dar şi citate celebre care le sunt atribuite sau au legătură cu aceştia. În aşa fel încât tinerii, dar şi cei care ne tranzitează oraşul cu ajutorul trenurilor care trec prin zonă să admire şi chiar să (re)memoreze mai uşor detaliile despre conducătorii românilor de-a lungul timpului.
Imagini istorice au apărut şi pe clădiri din centrul oraşului, de pe terasă, aşa cum denumesc localnicii zona centrului civic: Decebal şi simbolul dac, Sfinxul, lupul şi figura unui dac, Traian şi soldaţi romani, Anton Pann, Antim Ivireanul, Alexandru Ioan Cuza şi Constantin Brâncoveanu.
În timpul pandemiei şi-a mutat „atelierul” pe faleza râului Olăneşti, pe zidurile unui teren de sport, unde au început încet - încet să apară tot soiul de personaje din filme şi desene animate extrem de apreciate de tineri şi de oamenii cu sufletul tânăr, precum: „Harry Potter”, „Sandy Bell”, „Naruto”, „The Witcher”, „Game of thrones” etc.
Şi pentru că i s-a dus vestea, în Capitala Ceramicii Populare Româneşti, la Horezu a schimbat faţada unui hotel - han de lângă autogara din localitate, cu motive întâlnite în ceramica de Hurezi, dar şi cu imagini şi lucruri emblematice zonei. Iar apoi a pictat şi o pensiune din apropierea Mănăstirii Hurezi - lăcaş inclus în patrimoniul UNESCO.
Sunt în plan şi alte lucrări, pe termen mediu şi scurt: una care vizează staţia CFR din Râmnicu Vâlcea, unde vor fi desenate trenuri istorice, pentru a deveni „cea mai frumoasă gară din România” - fiind însă o construcţie pe fonduri europene trebuie să mai treacă doi ani pentru expirarea garanţiei, dar şi zona de sub singurul pasaj suprateran din oraş - ai cărui stâlpi vor fi acoperiţi cu portrete de mari scriitori şi istorici români, ori podul de fier de cale ferată de peste Olăneşti, care va fi vopsit în culorile steagului românesc.
Vă mai recomandăm şi: