Şi-a tâlhărit amicul de pahar, ca răsplată pentru că a vrut să-l hrănească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finele anului trecut, doi bărbaţi care s-au întâlnit într-o cârciumă din Râmnicu Vâlcea, s-au împrieteni la un pahar de bere. Cum cel mai tânăr s-a declarat mort de foame şi sărac, cel în vârstă s-a decis să facă pomană. Numai că în scara blocului a fost tâlhărit de milog.

Fapta s-a consumat într-un bloc din cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, în urmă cu o săptămână. Un bărbat a fost tâlhărit chiar de către amicul de pahar.

Cei doi s-au întâlnit într-o bodegă. Au intrat în vorbă, şi cel mai tânăr s-a plâns la un moment dat că n-are nici un ban şi că e lihnit de foame. Bărbatului de 32 de ani i s-a făcut milă şi i-a propus să meargă acasă, ca să-i aducă ceva de mâncare.

L-a lăsat pe companion în scara blocului şi a urcat până în apartament unde i-a pus într-o plasă tot ce a găsit prin frigider. Însă, când a coborât, milogul a tăbărât din senin asupra lui şi i-a sustras din buzunar 200 de lei, după care a fugit. 

Agresorul a fost găsit a doua zi, după cercetări intense. Poliţiştii au luat la verificat toate camerele de vedere din zonă, au mers inclusiv la bar, ca să vadă dacă agresorul este un obişnuit al zonei. 

După ce a fost prins, a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, apoi i s-a emis mandat de arestare preventivă care va expira pe 28 ianuarie. 

Magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au respins în schimb cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpat, prin avocat. 

Tâlharul de 23 de ani, din Băbeni – Vâlcea, nu este la prima faptă de acest gen. În urmă cu mai bine de 8 ani, pe când era minor, şi îşi făcea veacul la Adăpostul pentru Copiii Străzii, el a mai comis o tâlhărie, asupra unui alt copil. 

Atunci a fost internat într-un centru de reeducare, până la 18 ani. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite