Viaţa la 102 ani: gimnastică, drumeţii pe munte şi suporter pe stadion

La 102 ani, Ion Cojocea îşi trăieşte viaţa cu mai multă poftă ca un om în putere. Face gimnastică, merge în excursii pe munte şi pe stadion, la meciurile Petrolului. În anul în care a împlinit 100 de ani, a avut curajul să facă o schimbare majoră. S-a mutat de la Brăila la Ploieşti

Pe 22 ianuarie, ploieşteanul (de acum) Ion Cojocea va împlini 103 ani. În putere, numai zâmbet, cu o faţă pe care nu vezi aproape nici un rid şi care stârneşte invidia vecinelor de 75 de ani, îşi poartă vârsta cu bucurie şi seninătate. „S-au uzat puţin piesele“ în ultimele luni, cum îi place să vorbească metaforic despre picioarele care l-au purtat neobosite prin viaţă, dar nu şi-a pierdut nici un pic pofta de a trăi frumos şi optimist.

O zi obişnuită din viaţa sa de la 102 ani înseamnă gimnastică, discuţii lungi cu vecinele şi fiica sa, multe ore petrecute la televizor urmărind posturile de ştiri, documentare şi competiţii sportive (este mare fan handal şi tenis, încurajând uneori zgomotos sportivii români), dar şi trei mese consistente. Cina este însoţită obligatoriu de un păhărel de tărie. În weekend-uri este la meciurile Petrolului, pe stadion, sau la Sala Sporturilor, la partidele de baschet ale echipe Asesoft şi, foarte des, în drumeţii pe munte, parcurgând pe jos trasee dificile.

Cu toate acestea, recunoaşte că secretul longevităţii sale este altul. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o soţie ca o minune. Ne-am împăcat extraordinar şi doar datorită ei am ajuns la această vârstă. Ceea ce contează cu adevărat în viaţă este familia, aici trăieşti adevărată viaţa“, spune Ion Cojocea. Elena, soţia lui, i-a dăruit cinci copii, dintre care doar doi mai trăiesc, şi, la rândul ei, bolnavă, a murit în 1994, lăsându-l cu un mare dor. 

Când s-au cunoscut şi s-au căsătorit, Elena avea 20 de ani, iar Ion Cojocea 24 de ani şi au ieşit „regii balului“ la Tufeşti, localitatea din Brăila unde s-a născut bătrânul centenar. De altfel, flăcău frumos, Ion Cojocea era un abonat la concursurile de frumuseţe şi hărnicie din comuna natală, primul la organizarea de petreceri, dar şi la meciurile de fotbal de pe islaz sau la întrecerile cu cai.

A fost administrator de ferme în Insula Mare a Brăilei

În 1940 a fost înrolat în război şi a activat într-un regiment care construia pontoane. A ajuns până la Tighina, iar când România a întors armele, până la Budapesta. S-a întors acasă la finalul războiului cu gradul de sergent major şi a fost decorat cu „Bărbăţie şi credinţă“. A fost marcat, însă, de ororile războiului. „A fost singura perioadă din viaţa mea când am fumat, era singura alinare pentru viaţa grea de pe front“, spune Ion Cojocea.

În tinereţe a făcut şcoala de gestionar, iar după război a ajuns destul de repede şef de cooperativă la Brăila. Din 1952 şi până în 1976, când a ieşit la pensie, a fost administrator al tuturor fermelor, 14 la număr, de pe Insula Mare a Brăilei. „De la fiecare cultură din ferme şi până la cele mai mici obiecte de care aveau nevoie oamenii, toate erau în gestiunea mea. Cred că am rezistat atât de mult pentru că eram foarte corect şi nici nu permiteam furturile“, spune bătrânul.

A avut ocazia să-i vadă la munci grele în Insula Mare a Brăilei atât pe deţinuţii de drept comun cât şi pe cei politici, de la Periprava. Nu a putut să-i ajute prea mult, pentru că erau păziţi foarte strict, dar le punea o vorbă bună la gardieni, mai ales când îi vedea că scot biciul.

Din perioada aceea are amintiri şi fiica sa, Margareta, cea care l-a convins, după ce a împlinit 100 de ani, să se mute de la Brăila, locul în care a trăit un secol, la ea, la Ploieşti, pentru a putea avea grijă de el. „Veneam din Brăila pe insulă, cu bacul, cu mâncare de prânz pentru tatăl meu, iar uneori deţinuţii îmi strecurau scrisori în buzunarele de la fustă. Când mă întorceam, le puneam la poştă, iar despre asta le-am spus mai târziu părinţilor“, povesteşte Margareta Lepădatu, fiica bărbatului, fostă profesoară.

Pe cont propriu la 102 ani

Chiar dacă Ion Cojocea s-a mutat la Ploieşti, a vrut să-şi cumpere un apartament separat, pentru a nu-şi împovăra fiica şi ginerele cu tabieturile sale. Şi, chiar dacă fata sa este cea care îi găteşte, în majoritatea timpului este „pe cont propriu“. Se plimbă pe Bulevardul Castanilor, şi-a făcut prietene şi prieteni, merge pe stadion şi la meciurile de baschet – este un mare fan al majoretelor echipei Asesoft Ploieşti.

La televizor se uită fără ochelari şi, ca în tinereţe, este sufletul tuturor petrecerilor din familie, mereu optimist, pus pe glume şi distracţie. În familia sa, în mod tacit, este cel care stă în capul mesei, înconjurat deseori şi de cei patru nepoţi şi cinci strănepoţi.

Mare iubitor al muntelui este primul care îşi atenţionează familia că nu au mai fost de mult pe cărări de pădure, iar în ultimii ani nu a ratat ocazia să-şi sărbătorească un nou an de viaţă la Buşteni.

„Mi-au plăcut mereu şi mâncarea bună, şi o tărie, şi femeile frumoase. Dar nu am poftit la ce nu a fost al meu şi nu m-am lăcomit la nimic, iar ori de câte ori am avut o problemă am căutat soluţia. Dacă te superi sau te enervezi nu rezolvi nimic“, spune sfătos Ion Cojocea.

Mai puteţi citi

10 mici trucuri care te pot ajuta să trăieşti până la 100 de ani

Oameni care nu se uită. Traian Ghinescu, învăţătorul care a trăit un secol, omagiat în Prahova