Un TIR încărcat cu maşini de lux s-a răsturnat la Buşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un TIR care transporta pe platformă cinci autoturisme Mercedes s-a răsturnat în această dimineaţă, la Buşteni. Pagubele sunt consistente

La volanul TIR-ului se afla un şofer de naţionalitate germană care ducea maşinile la Braşov pentru o expoziţie auto. Nu a mai ajuns la destinaţie şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea DN 1, unde s-a răsturnat, cu tot cu încărcătură. Platforma, dar şi câteva dintre maşinile transportate, au fost avariate.

Cel mai probabil, evenimentul rutier a fost cauzat de o defecţiune tehnică.

Potrivit Centrul Infotrafic, platforma a fost ridicată în jurul orei 14.00, timp în care circulaţia s-a desfăşurat îngreunat, pe o bandă, pe sensul de mers Ploieşti – Braşov. 

Din fericire, în afara pagubelor consistente, accidentul nu s-a soldat cu victime.

Vă mai recomandăm

UPDATE Carne de mici cu Salmonella livrată în mai multe magazine din ţară, din depozitul Kaufland Ploieşti

Turişti „rătăciţi“. Au rămas fără benzină la Azuga şi au chemat jandarmii să-i salveze

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite