România lucrului prost făcut. Parcul nimănui: investiţie de milioane de euro lăsată în paragină

România lucrului prost făcut. Parcul
nimănui: investiţie de milioane de euro lăsată în paragină

Parcul Municipal Vest, pustiu, la un an de la inaugurare    FOTO DIANA FRÎNCU

Campania „România lucrului prost făcut“ continuă cu povestea Parcului Municipal Vest, o investiţie de 16 milioane de euro inaugurată în marginea Ploieştiului, în 2016, înainte de alegeri. Parcul e cuprins de bălării şi nimeni nu-l vizitează.

Ştiri pe aceeaşi temă

În luna mai 2016 se inaugura la Ploieşti, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile locale, Parcul Municipal Vest, care se dorea a fi cea mai mare zonă de recreere din judeţ. Investiţia de 16 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile, obţinute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, ar fi trebuit să rezolve în primul rând nevoile presante ale comunităţii locale: lipsa spaţiului verde şi poluarea specifică unui oraş puternic industrializat.

La doar câteva luni de la inaugurare, parcul a fost ignorat atât de autorităţi, cât şi de ploieşteni, transformându-se rapid într-un câmp acaparat de vegetaţie uscată, fără o cale de acces funcţională pentru cei care ar fi vrut să-şi petreacă timpul liber acolo, fără angajaţi care să se îngrijească de spaţiile amenajate, fără paznici, fără sursă la îndemână de apă potabilă. Neregulile semnalate au ajuns chiar şi în vizoriul procurorilor anticorupţie, astfel că, în toamna anului trecut, DNA Ploieşti solicita o serie de documente care vizau anumite investiţii din incinta Parcului Municipal.

Ce poţi face în parc

Parcul Vest a fost amenajat pe un teren care până în anii 2000 a avut destinaţie agricolă, situat în imediata apropiere a Gării de Vest, la ieşirea din oraş. Are o suprafaţă de 54 de hectare. Conform proiectului, în parc au fost amenajate spaţii verzi pe o suprafaţă de 29,83 ha (din totalul de 54 ha), iar la capitolul spaţii de recreere au fost amenajate piste de ciclism, alei pietonale, mese de şah, patinoar, ring pentru de role, fântâni arteziene, seră închisă, locuri pentru picnic şi odihnă, terenuri de handbal, tenis, baschet. Cele patru terenuri de tenis de câmp au o suprafaţă de 66 mp, trei terenuri de baschet ocupă o suprafaţă totală de 600 mp. Sunt şi trei terenuri de handbal/minifotbal, cu o suprafaţă totală de 1.125 mp, două terenuri de tenis la perete, cu o suprafaţă totală de 33 mp.


Fântâna arteziană din parc nu funcţionează   FOTO Diana Frîncu

Parcul mai are un patinoar cu o suprafaţă de 30 pe 60 de metri. Pentru activităţile artistice au fost amenajate o scenă pentru spectacole în aer liber, un foişor pentru concerte de fanfară şi o zonă pentru oficierea căsătoriilor, amplasată pe un rond cu diametrul de 25 de metri. Din loc în loc, în parc, au fost puse mese speciale pentru jucătorii de şah sau table, mese pentru tenis de masă, module din piatră şi locuri de joacă pentru copii cu tobogane şi leagăne, iar la intrare în parc a fost amenajată o parcare cu o capacitate de 380 de locuri.

Lucrările la acest proiect au fost demarate pe hârtie în 2007, atunci când primar al municipiului Ploieşti era Emil Calotă, iar şantierul s-a deschis şapte ani mai târziu, adică în vara anului 2014, sub bagheta edilului Iulian Bădescu, în prezent condamnat pe fond la patru ani de închisoare cu exectuare pentru fapte de corupţie.

S-au plătit şi penalizări

Potrivit unui comunicat trimis presei de Primăria Ploieşti în 2014, la momentul în care Bădescu a semnat începerea lucrărilor, durata de execuţie pentru proiect era de 18 luni de la data semnării contractului, preţul de atribuire a contractului de lucrări fiind de 49.370.346 lei, fără TVA. Câştigătorul licitaţiei de atribuire a contractului de lucrări a fost asocierea SC Construcţii Erbaşu SA – SC Pepiniera De Val D`Yerres Deux SRL – SC Drufec CONS CF SRL.

Vegetaţia a invadat terenurile de sport din parc, pentru că Primăria nu a angajat îngrijitori     FOTO Diana Frîncu

Problemele legate de proiect au apărut încă din faza de execuţie, astfel că lucrările au fost întârziate cu jumătate de an faţă de termenul limită prevăzut în contract, motiv pentru care  Primăria a fost nevoită să suporte, în final, atât cota de 2%, cât şi restul costurilor lucrărilor nefinalizate până la data de 31 decembrie 2015, respectiv 21.973.492,30 lei. 

În ziua inaugurării, parcul părea că arată impecabil, fiind lăudat de ploieştenii care veniseră să vadă minunea, dar mai ales de Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, revenit în funcţie după o pauză impusă de procurorii DNA.

Cum ajungi acolo?

La parc se poate ajunge doar cu taxiul sau cu maşina personală, dar cu un ocol de câţiva kilometri pe DN1, care impune şi plata rovignetei. Nici până în prezent municipalitatea nu a realizat un traseu de transport în comun care să ducă până în apropierea parcului. Se lucrează la terminarea unui pasaj suprateran care să faciliteze accesul în Parcul Municipal Vest. De la o lună la alta Primăria Ploieşti anunţă că pasajul va fi finalizat în scurt timp.

„Acolo, bazele sunt funcţionale, doar că accesul este foarte greu pentru că pasajul nu este finalizat, deşi trebuia terminat la 31 decembrie 2015. Dar noi o să-l finalizăm acum în aprilie, cu problemele pe care le-a avut de-a lungul derulării“, a declarat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti. O declaraţie asemănătoare făcea anul trecut şi Cristian Ganea, care a avut atribuţii de primar până în anul 2016.

Intrarea principală nu este încă finalizată, deşi parcul a fost inaugurat anul trecut, cu puţin timp înainte de alegerile locale  FOTO Diana Frîncu

Un alt minus invocat de ploieşteni este faptul că în parc nu ai ce să cauţi vara pe timpul zilei, din cauza faptului că lipsesc cu desăvârşire zonele de umbră, dar şi o sursă de apă potabilă. În zonă nu există cişmele sau măcar un chioşc de unde să poţi cumpăra ceva de băut.

De asemenea, aproape toţi arbuştii ornamentali plantaţi înainte de inaugurare nu au rezistat caniculei de vara trecută şi nici gerului din timpul iernii. Asta nu înseamnă că buruienile nu au crescut haotic, acoperind în multe cazuri mobilierul instalat în parc şi făcând impracticabile chiar şi mesele de tenis de masă. Mai mult, la un an de la inaugurarea acestei investiţii, multe dintre amenajările de aici s-au degradat, nefiind îngrijite de nimeni şi asta pentru că nu există suficienţi angajaţi în parc.

„Dacă sunt probleme la Parcul Municipal, cei care vor veni să verifice vor decide în consecinţă. Avem o expertiză în derulare, care va spune cine este de vină cu privire la materialul vegetal. Printre primele decizii pe care le-am luat când am preluat Primăria a fost să desfăşurăm acele angajări care, din păcate, nu au fost făcute în termen, pentru că atunci când constructorul, în luna mai 2016, când eu nu eram primar, a predat, în urma concesionării pe bază de recepţie acel obiectiv, nu exista un om care să se ocupe de obiectivul respectiv în continuare. În urma predării către Primărie, cineva trebuia să preia. E, acel cineva nu a fost angajat. Cauza? Întrebaţi-i pe cei care au fost înainte! Eu am preluat această chestiune şi am văzut că nu sunt angajările făcute. L-am preluat în patrimoniu şi am dat drumul la angajări. La parc avem nevoie de 24 de paznici, deja o parte dintre ei sunt angajaţi, avem nevoie de 20 de îngrijitori, şi, la fel, o parte sunt angajaţi. Am descoperit apoi că este o problemă plecată de la proiect, că nu a fost  prevăzut nici măcar un casier care să preia sumele de bani pentru parcare şi pentru bazele sportive. Este în derulare modificarea aceasta, pentru că trebuie întâi să întrebi ADR-ul, Ministerul Dezvoltării, dacă îţi dau voie să faci aceste modificări în cadrul organigramei. Acestea sunt lucruri care se fac, dar trebuie să respecţi nişte proceduri, că te poţi trezi ulterior, dacă iei nişte decizii fără să întrebi finanţatorul, că eşti eventual culpabil şi potenţial să plăteşti nişte bani. Perioada de angajări s-a încheiat la un moment dat, nişte persoane au plecat de acolo, am făcut alte angajări… Ştiţi foarte bine că organigrama este un organism viu… lumea mai pleacă, alţii mai vin şi tot aşa“, a explicat edilul din Ploieşti.

Parcul Municipal Vest din Ploieşti este pustiu     FOTO Diana Frîncu

Alte probleme au intrat în vizorul procurorilor anticorupţie. În luna septembrie anul trecut, de la Primăria Ploieşti DNA a solicitat o serie de documente cu privire la una dintre investiţiile din Parc. Surse judiciare au confirmat informaţia şi au spus că se fac cercetări în legătură cu Centrul de Excelenţă în Afaceri pentru Tinerii Întreprinzători, proiect demarat din fonduri europene, investiţia aflându-se în incinta Parcului Municipal Vest. 

citeste totul despre: