Răzvan Lucescu: "Am venit cu mult entuziasm la Petrolul. Încercăm să tratăm fiecare meci ca pe o finală"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul tehnician al lupilor a fost prezentat oficial la Petrolul Ploieşti marţi după-amiază, dezvăluind motivele ce l-au determinat să vină la Ploieşti: proiectul serios al clubului, discuţia avută cu fostul antrenor Cosmin Contra, prezenţa lui Adrian Mutu, lotul valoros, stadionul ultra-modern şi, bineînţeles, suporterii înfocaţi ai echipei.

Imediat după ce a semnat un contract până în vara lui 2015, Răzvan Lucescu a apărut optimist în faţa jurnaliştilor, însoţit de proprietarul clubului, Dan Capră.

Oficialul a ţinut să precizeze încă de la început faptul că fostul selecţioner a reprezentat singura soluţie luată în calcul pentru preluarea Petrolului: ”Nu am avut nicio altă variantă de rezervă, am discutat doar cu Răzvan Lucescu şi mă bucur că el a acceptat oferta noastră. Îi doresc mult succes şi sunt sigur că împreună vom avea multe motive de bucurie”.

La rândul său, antrenorul i-a mulţumit predecesorului său Cosmin Contra pentru ”munca excepţională” depusă la gruparea ploieşteană, dorindu-şi să continue seria performanţelor obţinute de actualul tehnician al spaniolilor de la Getafe.

”Am venit cu mult entuziasm, vreau să ajut şi sunt fericit că oamenii de la Petrolul s-au gândit la mine. Încercăm ca fiecare meci să-l tratăm ca pe o finală, iar după cele 15 partide rămase din acest sezon să avem cât mai multe motive de satisfacţie”, a declarat Lucescu jr., care a luat deja în calcul calificarea galben-albaştrilor în finala Cupei României, având în vedere că mai sunt de disputat doar 12 etape în Liga I.

Antrenorul în vârstă de 45 de ani susţine că va fi aproape imposibil ca lupii să mai obţină titlul în acest sezon, însă anunţă cu fermitate că Petrolul va face tot posibilul să câştige fiecare meci în parte: ”Pe cei de la Steaua să-i întrebaţi de titlu. Pe noi să ne întrebaţi despre meciul cu Astra, în care vom da totul să învingem, având în vedere că este vorba despre orgoliu şi ştiu cât contează pentru suporteri să învingem”.

Răzvan Lucescu n-a ratat ocazia de a vorbi şi despre publicul ploieştean, considerând că suporterii Petrolului au avut un rol major în obţinerea performanţelor de până acum. ”Galeria de la Ploieşti este un factor determinant, lucrurile se simplifică atunci când ai un astfel de public, care te impinge de la spate şi te poartă spre victorie la fiecare joc. Sper să le oferim fanilor multe momente de bucurie şi de acum înainte” (fcpetrolul.ro).

Mai puteţi citi

Răzvan Lucescu, prezentat oficial la Ploieşti ca antrenor al echipei Petrolul

Cosmin Contra a plecat de la Petrolul. “Guriţă” merge la Getafe

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite