Rafinăria Petrotel Lukoil a fost amendată cu 15.000 de lei pentru incendiul de vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul de la Rafinăria Lukoil a fost stins după două ore de la izbucnire. FOTO Adevărul Ploieşti
Incendiul de la Rafinăria Lukoil a fost stins după două ore de la izbucnire. FOTO Adevărul Ploieşti

Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au finalizat ancheta în cazul incendiului izbucnit vineri dimineaţă la instalaţia de cocsare a Rafinăriei Lukoil din Ploieşti

Un incendiu care a izbucnit vineri dimineaţă la Rafinăria Lukoil din Ploieşti a pus pe jar pompierii şi autorităţile locale.

Stins după două ore, după ce au ars gazele din coloana din instalaţia de cocsare a rafinăriei, s-a dovedit că focul nu a prezentat pericol de explozie şi nici nu a dus la evacuarea personalului.

Chiar şi aşa, imediat după incident, Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii de Mediu a demarat o investigaţie a incidentului şi a monitorizat zona, prin măsurători ale substanţelor eliberate în aer în timpul incendiului care au arătat că valorile parametrilor obişnuiţi nu au fost depăşite.

Din ancheta demarată de instituţie a rezultat că „operatorul trebuia să-şi ia toate măsurile pentru prevenirea incidentului“, după cum ne-a spus Daniela Tudorachi, comisar şef al Gărzii de Mediu Prahova.

De asemenea, în cursul zilei de luni va fi finalizat, după o întâlnire cu reprezentanţii rafinăriei, şi procesul verbal de contravenţie. Lukoil va primi o amendă de 15.000 de lei pentru poluarea produsă în aer prin fumul şi substanţele degajate de incendiu.

Cauza probabilă a incendiului a fost autoaprinderea substanţelor aflate în amestec în coloana din instalaţia de cocsare .

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite