Arderea butucului de stejar şi sacrificiul porcului, obiceiuri păgâne de Crăciun. Originile acestor practici

Înainte ca bradul împodobit să pătrundă în casele românilor, la sfârşitul secolului XIX, după moda germană adusă de Casa Regală, oamenii obişnuiau să ardă, în mod ritual, un butuc de stejar, substitut al zeului Crăciun şi simbol al renaşterii. Mesele îmbelşugate şi jertfirea porcului sunt obiceiuri păgâne, o reminiscenţă a sărbătorilor romane din decembrie, Saturnaliile

Încă din vremuri antice, data de 25 decembrie, dar şi zilele care o precedau, au fost extrem de importante pentru civilizaţia romană, care a avut o influenţă covârşitoare în propagarea unor practici păstrate şi acum în perioada Crăciunului, cât şi pentru civilizaţia geto-dacă.

După solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie, oamenii au observat că ziua începea să se mărească treptat, astfel că perioada era considerată, în mod firesc, una a „renaşterii solare“. Pentru romani, perioada marca zilele de naştere a mai multor zei, Mithras (un zeu cu origini persane, adoptat de romani ca zeu al luminii şi al soarelui), Bacchus, Hercules, Perseus, Apollo, dar mai ales al zeului Saturn, în onoarea căruia, în perioada 17-25 decembrie, era organizată Saturnalia.

„Festivalul presupunea sacrificii umane şi animale, desfrâu, mese îmbelşugate, o atmosferă de petrecere continuă, foarte agreată de oameni, mai ales că legea romană stabilea că nimeni nu putea fi pedepsit în această perioadă. Mai târziu, pentru a facilita răspândirea credinţei în rândul populaţiilor păgâne, creştinii au suprapus Crăciunul peste sărbătorile acestor zei solari“, spune Ioana Constantin, muzeograf etnograf al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Crăciunul, contraponderea creştină a exceselor Saturnaliei

Mai mult, ziua de 25 decembrie, considerată de romani ca ziua naşterii Soarelui, a devenit pentru Biserica Creştină ziua de naştere a lui Iisus Hristos, tot ca o îmbinare a practicilor romane cu noua religie. „Până în secolul al IV-lea, Naşterea Domnului se sărbătorea la date diferite. Creştinii din Apus ţineau data de 25 decembrie, în timp ce la Răsărit era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, pe 6 ianuarie. Abia în jurul anului 375, Biserica a stabilit ca dată a naşterii lui Iisus Hristos data de 25 decembrie, ca o contrapondere a sărbătorilor solare ale romanilor, un Crăciun creştin care urma să înlocuiască toate excesele perioadei“, explică Ioana Constantin.

Mesele îmbelşugate, sacrificiul porcului care a înlocuit jertfele umane şi, în general, atmosfera de sărbătoare a Saturnaliei, se regăsesc însă, şi acum, în obiceiurile păgâne din perioada Crăciunului.

Sacrificiul porcului, jerftirea simbolică a zeului Crăciun

Pentru geto-daci, perioada are semnificaţii similare, de renaştere a omului şi a vremurilor, o dată cu mărirea zilelor după solstiţiu. Zeul solar Crăciun, un echivalent al zeului Saturn sau al zeului Mithras, este sacrificat pentru a lăsa loc vieţii şi noului an calendaristic. „În perioada solstiţiului de iarnă, zeul Crăciun este jertfit simbolic, prin sacrificarea rituală a porcului în ziua de Ignat, un obicei păgân păstrat şi acum. Treptat, peste zilele de sărbătoare ale geto-dacilor s-au suprapus Saturnaliile romane şi apoi naşterea Domnului Iisus“, spune muzeograful.

Pentru a marca sacrificarea zeului Crăciun şi imediata renaştere, pentru o perioadă îndelungată, Anul Nou era sărbătorit tot în ziua de Crăciun.

Arderea butucului de stejar a fost înlocuită cu bradul de Crăciun

Tot ca un obicei păgân, până la începutul secolului XX, în Ajunul şi în ziua de Crăciun, oamenii ardeau ritual un butuc de stejar, substitut al zeului Crăciun. Nu întâmplător este un butuc de stejar, un copac sacru pentru români, asociat cu vitalitatea, credinţa şi viaţa eternă. „Obiceiul pagân al arderii ritual a butucului de stejar, practicat mult timp şi în zona Prahovei, a dispărut şi a fost înlocuit treptat de obiceiul împodobirii bradului de Crăciun“, spune Ioana Constantin. 

Muzeograful Ioana Constantin. FOTO Dana Mihai

Astfel, deşi s-ar putea crede că bradul împodobit este un obicei vechi, aceasta a păstruns în Ţările Române relativ târziu. „Conform documentelor, în 1605 a fost împodobit primul pom de Crăciun, în piaţa publică din Strasbourg. La noi, obiceiul a pătruns odată cu influenţa germană, când primii studenţi români au început să meargă la studii, la universităţile din Berlin şi Viena. De asemenea, la Curtea Regală a dinastiei de Hohenzolllern, sosită la Bucureşti în 1866, se împodobea bradul, iar prinţii şi prinţesele au început să imite acest obicei. Treptat, obiceiul s-a răspândit, atât la oraşe cât şi la sate“, mai spune Ioana Constantin.

Înainte de obiceiul recent al împodobirii pomului de Crăciun, pentru români, bradul avea şi are şi acum, în diferite zone ale ţării, alte semnificaţii ritualice. Era tăiat la nuntă sau la moartea cuiva, recent doar în cazul celor care mor tineri şi necăsătoriţi, ca un simbol pentru „nunta“ cu natura şi divinitatea.

Alte articole recomandate

FOTO Dobrogea obiceiurilor păgâne de Crăciun. Cum au supravieţuit colindele în zonele ocupate de Imperiul Otoman