Noua conducere a Primăriei Ploieşti renunţă la proiectele pe credit. Nu sunt bani pentru reconstrucţia Pieţei Centrale
0Schimbările administrative din Primăria Ploieşti aduc schimbări şi la nivelul priorităţii proiectelor. Primarul interimar al municipiului vrea să renunţe la reconstrucţia Pieţei Centrale pentru care ar trebui contractat un credit de 4 milioane de euro
Iulian Teodorescu, primarul interimar al Ploieştiului, a anunţat deja primele schimbări de la nivelul administraţiei locale. După ce a analizat situaţia actuală a bugetului local, deja împovărat de credite pentru mai multe proiecte individuale sau în cofinanţare cu bani europeni, acesta a anunţat că unul dintre reconstrucţia Pieţei Centrale va fi abandonată.
Investiţia pentru reconstrucţia Pieţei Centrale din Ploieşti este estimată la aproximativ 4 milioane euro, bani obţinuţi din credit la bancă, ceea ce ar fi o datorie mult prea mare pentru bugetul oraşului.
Cu toate acestea, directorul SC Hale şi Pieţe SA, Ilie Emanuel, susţine că societatea ar putea să facă faţă plăţii creditului.
„Nu contest faptul că obţinerea unui astfel de credit nu ar însemna un efort pentru municipalitate, dar nu este o sumă pe care SC Hale şi Pieţe SA nu ar putea să o suporte. Practic, societatea ar trebui să plătească 65.000 lei în primi doi ani, ceea ce ar însemna plata dobânzii. Construcţia nu poate să întârzie mai mult de 1 an şi jumătate, ceea ce, în urma unor calcule făcute de societate, exploatarea acestei pieţe ne-ar ajuta să plătim datoria. Totuşi, dacă primarul şi consilierii consideră că este o sumă mult prea mare, sunt sigur că vor găsi soluţii fie pentru construirea unei noi pieţe, fie pentru modernizarea celei existente.,Aceasta este şi dorinţa mea de manager, să găsim o soluţie pentru a schimba faţa Pieţei Centrale”, a spus Ilie Emanuel, directorul SC Hale şi Pieţe SA, pentru phon.ro.
Proiectul de reconstrucţie al platoului Halelor Centrale din Ploieşti a fost estimat a fi gata până la sfârşitul anului 2015, şi prevedea o investiţie de 5 milioane de euro, realizată din fonduri proprii, cât şi din împrumutul bancar.
Noua piaţă urma să fie construită pe structură metalică, cu 288 de mese, în locul celor aproximativ 400 de tarabe din prezent, cu spaţii menajate pentru flori, brânzeturi şi mezeluri. Totodată, platoul urma să fie dotat cu 8 grupuri sanitare şi deservit de 288 de locuri de parcare pentru clienţi.
Mai puteţi citi