Mărţişoarele vor fi vândute la Ploieşti doar pe şevalet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii dintre artiştii plastici veniţi anul trecut cu mărţişoare la Ploieşti foloseau deja şevalete. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti
Unii dintre artiştii plastici veniţi anul trecut cu mărţişoare la Ploieşti foloseau deja şevalete. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Comercianţii care vor să vândă mărţişoare şi obiecte de sezon în zona centrală a oraşului o vor putea face numai de pe şevalete

Tarabele inestetice folosite în anii trecuţi de comercianţi pentru a-şi vinde mărţişoarele, decoraţiunile şi cadourile de sezon vor deveni din acest an istorie.

Cel puţin în zona centrală a oraşului, în pasajul pietonal Nichita Stănescu,  unde municipalitatea a anunţat că închirierea spaţiilor de vânzare se va face doar la pachet cu şevalete pentru expunerea obiectelor. Peste 100 de astfel de şevalete vor fi amplasare în pasaj.

Şevaletele au fost folosite şi în anii trecuţi de unii dintre artiştii plastici veniţi cu mărţişoare la Ploieşti, efectul estetic fiind unul pe măsură.

În celelalte locuri din oraş unde se vând tradiţional mărţişoare, pieţele din oraş (Malu Roşu, Sud, Nord, Aurora Vest), comercianţii vor putea folosi în continuare tarabe.

Perioada pentru vânzarea mărţişoarelor este cuprinsă între 20 februarie – 8 martie, iar vânzătorii pot opta pentru întreaga perioadă sau doar pentru intervalul 20 februarie – 2 martie.

În funcţie de perioadă şi de locul ales, tarifele variază între 150 şi 470 de lei. Câteva sute de persoane au depus cereri pentru obţinerea autorizaţiilor de vânzare a mărţişoarelor.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite