Marea devalizare a industriei prahovene. Fostele fabrici şi uzine, amintiri în ruine

Ceauşescu, în vizită la Întreprinderea 1 Mai din Ploieşti - FOTO Aspecte din timpul vizitei conducătorilor de partid şi de stat în regiunea Ploieşti, oraşul Ploieşti (11-13 mai 1967) - fototeca.iiccr.ro

Unul dintre cele mai industrializate judeţe din ţară, Prahova avea, înainte de Revoluţie, uzine şi fabrici în care se produceau de la detergenţi, stofe, geamuri, îngrăşăminte chimice şi mobilă până la cele mai performante instalaţii de foraj petrolier din lume. Privatizate, închise sau prădate, au „produs“, în ultimii 25 de ani, câteva sute de mii de şomeri, dar şi dosare penale. Foarte puţine au devenit modele de afaceri de succes capitaliste

Pe lista fabricilor şi uzinelor din România abandonate sau vândute după Revoluţie, din Prahova figurează peste 50 de întreprinderi, uzine, combinate şi centrale care fie nu mai au deloc activitate, fie merg la capacitate de subzistenţă, fie, extrem de rar, s-au transformat în afaceri de succes.

Câteva zeci sau sute de angajaţi mai lucrează în fostele uzine comuniste care au dat de muncă la sute de mii de prahoveni înainte de 1989, pe când altele au fost închise definitiv. 

În 1989, 140.000 de ploieşteni erau salariaţi în numeroasele întreprinderi şi uzine de stat. După abandonarea producţiei sau vânzarea fabricilor, peste 200.000 de salariaţi din Prahova au devenit şomeri.

Întreprinderea „1 Mai“ Ploieşti, producător mondial de utilaj petrolier

Probabil una dintre cele mai emblematice imagini ale Ploieştiului este Întreprinderea „1 Mai“, în care lucrau, înainte de Revoluţie, în trei schimburi zilnice, 18.000 de angajaţi.

Cea mai mare uzină de utilaj petrolier din sud-estul Europei producea instalaţii de foraj petrolier dintre cele mai performante la nivel mondial, achiziţionate inclusiv de celebre companii de profil americane.
În 2001, în urma câştigării licitaţiei de privatizare de către omul de afaceri Gabriel Comănescu, unul dintre bogaţii de Top 300 ai României, a devenit Societatea „Upetrom 1 Mai“ Ploieşti. Înainte de criza economică mondială, din 2008, compania mai avea 1.700 de angajaţi şi livra utilaje speciale în Rusia, pentru explorarea şi exploatarea Arcticii.  

Pe terenul fostei fabrici 1 Mai s-a ridicat recent un hipermarket Kaufland. FOTO arhivă Adevărul Ploiesti

Scăderea comenzilor cu peste 70% şi disponibilizările repetate au făcut din marele colos o firmă cu aproximativ 800 de angajaţi, care se ţine cu greu pe linia de plutire. Din 2010, a trecut pe pierdere şi figurează pe lista de datornici a Ministerului Finanţelor. Upetrom are datorii de câteva milioane de lei la bugetul de stat, al asigurărilor sociale şi de sănătate.

La finele primelor trei trimestre ale lui 2012, Upetrom datora statului 13 milioane de lei, iar împotriva companiei s-a declanşat procedura de executare silită.

Recent, pe o parte din terenul fostei întreprinderi a apărut un hypermarket Kaufland.

Combinatul de la Valea Călugărească, „Cernobîl-ul României“

O soartă mult mai tristă a avut Uzina chimică de la Valea Călugărească care a început să producă „piatră vânătă“ pentru stropitul viei, în 1902. După 1960, s-a pus accent pe fabricarea îngrăşământului chimic „superfosfat“. După Revoluţie, combinatul a fost rebotezat Romfosfochim, dar a fost închis în 1997.

În 2000, Fondul Proprietăţii de Stat a desemnat un lichidator care a vândut activele unei firme la care unul dintre acţionari era creatoarea de modă Rita Mureşan, iar altul - Ion Şerban. În 2002, după multe schimbări la conducere, administrator a devenit fostul soţ al Ritei Mureşan, omul de afaceri Ioan Mureşan. În 2004, noua firmă Romfosfochim Active SA a intrat şi ea în insolvenţă.

În 2005, acţiunile au fost cumpărate de o societate italienească, Euromedia, care a propus construirea unui parc industrial. O altă parte dintre active au fost achiziţionate, în 2010, de italienii de la VIR Company International, care au început să demoleze o parte din clădiri.

Din colosul industrial ridicat în urmă cu aproape 120 de ani, la Valea Călugărească, au mai rămas nişte ruine şi aproape şapte milioane de tone de pirită. 

Terenul pe care se află pirita aparţine firmei americane Mega Company, care au valorificat-o scoţând minereul de fier, aflat în proporţie de 50-60%, dar şi aurul, argintul şi platina din pirită. 

Fostul combinat de la Valea Călugărească, apocalipsa radioactivă supranumită şi Cernobîl-ul României. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Recent, pe locul unui fost batal de fosfogips care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească a fost construit un parc fotovoltaic, costurile de ecologizare şi de decontaminare a zonei aferente proiectului ridicându-se la aproximativ 3 milioane de euro, fiind primul proiect de acest gen din România.

Batalul de fosfogips pe care sunt panourile solare a fost decontaminat, materialul rămas în urma activităţii fostului combinat chimic de la Valea Călugărească fiind acoperit cu o membrană specială şi sigilat.

Din păcate, mediul de la Romfosfochim a avut efecte nocive şi asupra generaţiilor viitoare, combinatul câştigându-şi pe deplin renumele de „Cernobîl-ul României“. Mulţi dintre copiii născuţi de angajatele de aici aveau la naştere astm bronşic sau malformaţii, iar multe sarcini au fost pierdute de femeile salariate.

În fostul combinat au murit şi hoţi de cărămidă şi de fier vechi, răpuşi sub ruinele blestemate.

Rafinăriile, între privatizare de succes şi dosare penale

Din cele 10 rafinării ale Românei, 5 sunt în Prahova, un specific de peste un secol al judeţului, care a adus denumirea Ploieştiului de “oraş al aurului negru”. Două dintre ele sunt rafinării mari: 1. Petrobrazi Ploieşti - construcţia sa a fost începută în data de 17 iulie 1934 datorită eforturilor companiei româneşti Creditul Minier, actuala rafinărie OMV, 2. Petrotel Ploieşti - cunoscută şi drept Rafinăria Româno-Americană (înainte de 1945), Teleajen (1979 - 1998), Lukoil (prezent), iar alte trei sunt încadrate ca rafinării mici: 3. Astra Ploieşti - fondată în 1880, 4. Vega Ploieşti - înfiinţată în 1905 şi 5. Steaua Română Câmpina, înfiinţată în anul 1895.

În cazul Petrobrazi, o rafinărie cu o capacitate de 7 milioane de tone pe an, putem vorbi de un caz fericit. După privatizarea către austriecii de la OMV, în 2004, colos care deţine 51,01% din acţiuni, rafinăria a devenit „vedeta“ industriei şi economiei din Prahova. Compania a raportat, în 2013, un profit record, de peste un miliard de euro, cifră care a plasat compania pe primul loc în topul „granzilor“ din economia românească, fiind şi unul dintre cei mai mari contributori la PIB-ul României.

Specificul judeţului, axat pe industria de petrol, a atras la Ploieşti şi ruşii de la Lukoil care deţin rafinăria Petrotel şi 51% din pachetul majoritar. Lukoil România, înfiinţată în 1998, are o cotă de aproximativ 17% din piaţa totală de produse petroliere din România.

În 2014, procurorii au făcut percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Procurorii au instituit sechestru pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, ridicate ulterior. Rafinăria şi-a oprit timp de câteva zile activitatea, iar reprezentanţii gigantul rus au ameninţat cu închiderea definitivă a unităţii şi pierderea taxelor colectate de către stat.

Rafinăria Vega Ploieşti a devenit membră a Grupului Rompetrol în anul 1999, prin preluarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat. 

Dosare penale la Astra Ploieşti

O privatizare eşuată a fost cea a rafinăriei Astra Ploieşti, fondată în 1880. În anul 1997, pachetul majoritar de compania a fost preluat de Interagro, deţinută de către omul de afaceri Ioan Niculae, pentru 16 milioane de dolari. Această afacere avea să-l transforme pe Ioan Niculae în unul dintre cei mai bogaţi români.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 9 februarie 2006, pe colonelul în rezervă Paltânea Corneliu şi colonelul în rezervă Bucur Daniel, fost şef şi respectiv fost prim-locţiitor la Secţia de informaţii a SRI Prahova, pentru fapte de corupţie şi conexe acestora. Păltânea a fost judecat pentru luare de mită, instigare la delapidare şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar Bucur Daniel pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită, complicitate la delapidare şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Impreună cu foştii ofiţeri, a fost trimis în judecată şi Octavian Nan, fost director general la Rafinăria SC Astra Română Ploieşti, pentru delapidare şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Anchetatorii anticorupţie au constatat că, în perioada 1993-2001, cei doi foşti ofiţeri de informaţii au acordat protecţie unor grupări infracţionale care făceau comerţ cu produse petroliere, prin blocarea unor informaţii legate de activităţile ilegale ale acestora defăşurate la rafinăria Astra Română.

În schimb, au primit de la fosta conducere a rafinăriei, respectiv de la fostul director general Nan şi de la consilierul Toma Lucian Iordănescu, care până la finalizarea acestei anchete decedase, produse petroliere în cantitate totală de peste 250 de tone care, la data săvârşirii faptelor, valorau cinci miliarde de lei vechi. Pentru sprijinul acordat, Paltânea a primit de la conducerea rafinăriei şi 650 de milioane de lei vechi, bani lichizi, în timp ce Bucur Daniel a primit aproape 220.000 de dolari, de la un om de afaceri, pe care l-a pus în legătura cu persoanele din conducerea rafinăriei şi, cu ajutorul acestuia, a construit o vilă în localitatea Măgurele, judeţul Prahova.

Procurorii mai arătau, în actul de inculpare, că Păltânea a folosit produsele petroliere primite pentru automobilele utilizate în scop personal, ca monedă de schimb la construirea unei vile în staţiunea Cheia, iar o parte din produsele respective le-a distribuit altor persoane învinuite în aceeaşi cauză.

Păltânea, Bucur şi Nan au fost condamnaţi cu executare şi au mai fost obligaţi la plata de despăgubiri civile. În cazul Astra, procurorii au dispus disjungerea anchetei în privinţa patronului Ioan Niculae.

În iunie 2005, rafinăria Astra se afla în faliment, iar în iunie 2014, a intrat în insolvenţă, la cererea acţionarilor. Măsura a fost introdusă pe ordinea de zi la cererea firmei Kreyton Limited, înregistrată în Insulele Virgine Britanice, care deţine 48% din acţiunile companiei. Un pachet de 41,66% din titluri este deţinut de firma Kalatse Investments Limited, înregistrată în Cipru. Restul de 10,33% din acţiuni sunt deţinute de alţi acţionari.

Astra Română a încheiat anul 2013 cu pierderi de 3,55 milioane lei, faţă de un rezultat negativ de 4,85 milioane lei în 2012, şi datorii de 19,3 milioane lei.

Fabrica DERO, exemplu că se poate

Că se poate şi în capitalism a demonstrat-o şi resuscitarea unei industrii de succes în Prahova, cu investiţii şi management străin, fosta fabrică DERO. În 1995, concernul de companii Unilever a achiziţionat fabrica de detergenţi din Ploieşti, dar şi portofoliul de mărci şi produse. În 2006, tot la Ploieşti a fost construită, tot de Unilever, o fabrică de alimente, în urma unei investitii de 4 milioane de euro, unde se produc mărci deja consacrate de margarină, muştar, supe instant sau maioneză.

Peste 50 de fabrici închise sau privatizate

Pe lista fabricilor din Prahova închise/privatizate după 1989 se numără peste 50 de obiective, dintre care amintim Întreprinderea minieră Slanic Prahova, Trustul Petrolului Ploieşti, Întreprinderea de utilaj petrolier şi reparaţii Teleajen Prahova, Întreprinderea de reparat tractoare şi motoare grele Poiana Câmpina Prahova, Întreprinderea mecanică fină Sinaia, Întreprinderea de rulmenţi Ploieşti, Întreprinderea “Progresul” Ploieşti, Întreprinderea de anvelope”Victoria” Floreşti, Întreprinderea de stofe “Dorobanţul” Ploieşti, Întreprinderea de stofe “Filatura de lână” Mizil, Întreprinderea de postav Azuga, Întreprinderea de sticlărie Ploieşti, Întreprinderea “Flacăra” Ploieşti, Întreprinderea de bere Azuga sau Întreprinderea de morărit, panificaţie şi produse făinoase Ploieşti.

Vă mai recomandăm

Ploieştiul, la 25 de ani de la Revoluţie. Cum a schimbat oraşul „mirajul“ capitalismului. În tăvălugul evenimentelor de zi cu zi, Ploieştiul trăieşte intens o viaţă care pare, pentru locuitorii de acum, aceeaşi dintotdeauna, deşi au trecut doar 25 de ani de când, alături de toţi românii, oraşul a făcut pasul de la comunism la tranziţie şi capitalism, de la cozi la pâine la cozi la tigăi în promoţie şi de la carnetul de PCR-ist la cardul de cumpărături. În două decenii şi jumătate, „schimbarea la faţă“ a oraşului este una radicală.

„Capitala aurului negru“, a schiului şi a „aurului lichid“. Prahova se mândreşte cu industria, turismul montan şi podgoriile. Resursele de petrol din adâncurile plaiurilor prahovene, frumuseţea ameţitoare a Bucegilor şi tăria licorilor extrase din solul fertil al podgoriilor Dealu Mare s-au consacrat ca „branduri“ ale judeţului Prahova, elemente care îi imprimă o unicitate inconfundabilă

Brand-uri de oraş. Ploieşti, „capitala aurului negru“. „Oraşul lui Cebei“, „Oraşul Republicii“, „Oraşul lui Caragiale“ au fost doar câteva dintre brand-urile care, de-a lungul timpului, au fost asociate cu Ploieştiul, în favoarea consacrării finale şi contemporane a oraşului drept „capitala aurului negru“.