Incendiu spital de boli infecţioase Ploieşti. Managerul unităţii medicale: „Ventilaţia în salon se făcea pe geam”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Managerul SJU Ploieşti susţine că ventilaţia din salonul cuprins de flăcări se făcea pe geam şi pe uşă
Managerul SJU Ploieşti susţine că ventilaţia din salonul cuprins de flăcări se făcea pe geam şi pe uşă

“Regret enorm ce s-a întâmplat şi mă consider principalul vinovat” este declaraţia făcută de medicul Bogdan Nica, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde joi dimineaţă un salon în care erau internaţi bolnavii de COVID-19 a luat foc.

 Dr. Nica a precizat că în cursul zilei de astăzi se va gândi dacă îşi va da demisia sau nu, dar până atunci va sta la dispoziţia organelor de cercetare penală.

”Regret enorm ce s-a întâmplat şi mă consider principalul vinovat. Demisia este o decizie personală pe care o s-o iau în cursul zilei de astăzi, dar până atunci trebuie să răsund în faţa organelor de urmărire penală. Nu plec din faţa unei nenorociri, nu plec şi nu închid telefonul, răspund la întrebări, cred că asta trebuie să facem toţi, să încercăm să găsim cauza”,a precizat directorul SJU Ploieşti în timpul unei conferinţe de presă organizată, joi 11 noiembrie, la câteva ore după producerea incendiului în care doi bolnavi şi-au pierdut viaţa, iar o infirmieră a suferit arsuri.

"De la Ministerul Sănătăţii, zero lei în 2021"

În ceea ce priveşte autorizaţia pentru securitate la incendiu, managerul SJU susţine că, din momentul în care Consiliul Judeţean Prahova a alocat buget unităţilor medicale, s-au făcut investiţii la clădirea spitalului de boli infecţioase (secţie exterioară a spitalului judeţean), tocmai pentru obţinerea avizului ISU.

"Noi am primit buget de la Consiliul Judeţean pentru că de la Ministerul Sănătăţii, în anul de graţie 2021, am primit 0 lei. Imediat ce am primit bugetul, am început procedurile prealabile. Suntem deja cu avize pe trei corpuri, iar undeva în 30, 40 de zile şi secţia exterioară de infecţioase va primi autorizaţia definitivă. Ca să obţinem acceastă autorizaţie şi noi ca şi alte spitale suntem nevoiţi să facem investiţii. Noi am făcut următoarele investiţii: platformă de beton, am instalat un stocator de oxigen pentru că, după cum bine ştiţi, anul trecut, undeva până în luna octombire, tot oxigenul se băga pe geam, erau butelii care se băgau pe geam.

Noi am instalat o staţie nouă de oxigen, un stocator de oxigen, iar acum oxigenul vine pe rampă. Oxigenul a fost montat de o firmă autorizată, verificarea a fot făcută în vară, la sfârşitul verii, înainte de valul patru. Instalaţia electrică a fost făcută de o firmă autorizată tot în vară, avem toate documentele şi nu s-a găsit niciun fel de problemă. La controlul ISU din februarie, la boli infecţioase nu s-au găsit nereguli de niciun fel, am procesul verbal aici, nu srcire nimic. Dar s-au găsit nerguli în ceea cce priveşte numărul de instinctoare, dar între timp am remediat”, a declarat dr. Bogdan Nica.

Accidentul s-ar fi produs şi ”cu trei autorizaţii, nu cu una”

Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, un astfel de accident care s-a produs joi dimineaţă în salonul spitalului se putea întâmpla şi ”cu trei autorizaţii, nu cu una”.

La acest moment nu se poate vorbi decât despre o concluzie preliminară a cauzei producerii incendiului, a precizat managerul spitalului. Potrivit acestuia, reprezentantul ISU care a fost la faţa locului a explicat că, cel mai probabil, “mişcând un pat s-a atins o priză din perete şi, posibil, acolo s-a produs un scurtcircuit”.

Direcotorul Bogdan Nica a adăugat că o firmă autorizată a verificat în cursul verii toate prizele din spital.

Managerul SJU a precizat de asemenea că în interiorul salonului ventilaţia se realiza pe geam şi pe uşă, iar în momentul producerii incendiului, geamul ar fi fost deschis, acesta fiind găsit astfel de pompierii care au intervenit să stingă focul.

Salonul care a luat foc era dedicat pacienţilor în stare critică, fiind mai aproape de cabinetul asistentelor şi al medicilor. În plus, în încăperea respectivă se putea saigura o ventilaţie mai bună tocmai petru că avea o uşă care dădea direct spre exterior, a mai spus Nica.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine este infirmiera rănită în incendiul de la spitalul de boli infecţioase din Ploieşti

Spitalul de boli infecţioase de la Ploieşti nu avea autorizaţie la incendiu. Unitatea medicală fusese amendată de ISU

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite