FOTO Sărăcia a luat chip de îngeri desculţi şi flămânzi, la Ploieşti

O fetiţă de doi ani şi jumătate, desculţă, deşi suntem în octombrie, muşcă înfometată dintr-un salam, tachinată de sora mai mare, de patru ani, încălţată cu o pereche de adidaşi ponosiţi, care au fost odată ai unui adult. Un tablou ireal, de an 2013, al sărăciei extreme, la Ploieşti

Este final de octombrie, dar pe strada Carpenului din Ploieşti, razele subţiri ale soarelui dau încă iluzia verii. Zeci de copii, îmbrăcaţi în rochiţe şi pantaloni scurţi, dar desculţi, se joacă pe stradă, struniţi vag din curţile dărăpănate de vocile unor părinţi care nu sunt, la prânz şi nici în altă oră a zilei, la serviciu. Sunt aproximativ opt familii, grupate în trei curţi, un mic ghetou ce-şi are culcuşul în case sociale, naţionalizate, sau în cazul celor două fetiţe, într-un fost sediu de firmă, unde au fost primite, de milă şi temporar, de patron.

Din casa ştirbă, fără uşi, ferestre şi acoperiş, străjuită de un gard fără poartă, pe care sunt întinse două covoare, cele două fetiţe ies des în stradă. Se joacă sau se duc sub fereastra unei brutării, de peste drum de casa lor, de unde primesc pomană. Luni, la prânz, fetiţa de patru ani, Beatrice, a remarcat într-o maşină oprită în faţa brutăriei, o fetiţă care ţinea în braţe o păpuşă. Nu a rezistat şi şi-a lipit insistent faţa de geamul maşinii. Apariţia blondă, cu părul încâlcit şi cu adidaşi de adult în picioare, a speriat-o pe copila din maşină care a avut un gest de retragere şi şi-a ascuns păpuşa de privirile rugătoare din geam.

Obişnuită cu astfel de reacţii, Beatrice şi-a reluat joaca cu sora mai mică, Ştefania. La fel de blondă, numai zulufi, fetiţa de doi ani şi jumătate mânca dintr-un sfert de calup de salam cu o foame care poate fi doar imaginată. Este îmbrăcată cu un tricou prea lung peste care are o bluză prea scurtă şi este desculţă.

Opt suflete într-o singură cameră

Din curte, o voce de femeie le strigă pe cele două fetiţe. Este mama lor şi pare fără vârstă, dar când îţi spune că are doar 29 de ani parcă te-ai fi aşteptat la altceva. Le are nu doar pe cele două fetiţe ci şi alţi patru copii, o fetiţă de 12 ani, Andreea, un băiat de 11 ani, Alexandru şi doi gemeni de 9 ani, Gabriel şi Georgiana. În majoritatea timpului, acasă sunt doar patru dintre ei, cei mari fiind la şcoală.   

Din păcate, nici măcar mama nu este mereu acasă. Iarna trecută şi-a încercat norocul în Italia, iar pe copii i-a lăsat în grija soacrei şi a fetei de 12 ani. Concubinul său a însoţit-o, dar a sfârşit în închisoare pentru câteva luni. S-au întors în Ploieşti în vară, dar aproape fără folos pentru cei mici. Nici unul nu are serviciu, iar casa în care stau este doar un adăpost temporar. „Am locuit peste drum într-o casă socială, dar ne-au dat afară după ce a câştigat-o proprietarul. Aici unde stăm acum ne-a primit un patron care mă cunoştea. Am făcut rost de un geam şi o uşă şi ne-am mutat aici“, spune Florina Dorobăţ, mama copiilor.

În singura cameră în care locuiesc cele opt suflete sunt trei paturi, care au bucăţi de cărămidă în loc de picioare, o sobă improvizată şi un dulap ponosit, din care se revarsă zdrenţele în care sunt îmbrăcaţi cei mici. Două pisici, pripăşite în curte, sunt singurele „jucării“ ale celor mici. Cu excepţia unui borcan în care a plouat şi în care cei mici, cocoţaţi pe un coteţ, îndeasă frunze de cireş.

Trăiesc doar din alocaţii şi ce strânge femeia din vândutul bidoanelor de la ghene. Pe copiii de 9 ani abia săptămâna viitoare îi va trimite la şcoală, pentru că nu a avut cu ce bani să-i îmbrace şi să le cumpere ghiozdane. Prioritar este să le asigure hrana. „Nici nu mă gândesc să-i dau la stat, pot să am grijă de ei şi tot ce câştig dau pe mâncare. Cumpăr cartofi, ulei, mai rar carne, dar sunt grăsuţi, nu sunt bolnavi, are grijă Dumnezeu de noi“, enumeră într-un suflet femeia tot ce face pentru copii. Are bunăvoinţă, dar pare depăşită de situaţie. Nu are nici un plan pentru ziua când vor fi nevoiţi să plece din casa dărăpănată unde au fost primiţi şi nici serviciu nu ştie unde să-şi caute. A lucrat la salubritate în urmă cu ceva ani, dar a fost disponibilizată când a fost schimbată firma din oraş.

În aceeaşi curte, tot într-o cameră, stă şi cumnata femeii. Alţi cinci copii, tot desculţi, şi doi părinţi fără venituri. Nu mai cred de mult în posibilitatea de a primi o locuinţă socială (de altfel este imposibil cât timp nu au venituri care să ateste că-şi pot plăti utilităţile) şi nici în miracole. Singura preocupare este ziua de azi, cum să o treacă vii şi cu ceva pe masă. Mâine este o necunoscută.

Copiii au nevoie de haine şi de alimente

Foamea din ochii acestor copii a fost observată de o tânără din Ploieşti, Amelia Voicu. Lucrează în apropiere de casa lor şi, în urmă cu câteva zile, pe o vreme ploioasă, a remarcat cum băieţelul de 9 ani al familiei mergea desculţ pe stradă. I-a dat ceva de mâncare, s-au împrietenit şi înmuiată de întrebarea acestuia „Când ne mai vedem?“, a decis să-i ajute cu hăinuţe şi alimente. „Ştiu că nu le putem schimba radical viaţa, dar îi putem ajuta să zâmbească. Nu pot să trec indiferentă pe lângă nişte copii care mă privesc cu seninătate şi speranţă“, spune Amelia Voicu.

Tânara a demarat o campanie în care strânge minimul necesar pentru cei mici, iar toţi cei care vor să o ajute în acest demers o pot contacta printr-un mesaj pe contul de Facebook (https://www.facebook.com/voicu.amelia?fref=ts) . Informaţii despre modul în care îi puteţi contacta şi ajuta pe cei şase fraţi puteţi afla şi trimiţând un e-mail la ploiesti@adevarul.ro.