FOTO Ion Georgescu-Obrocea şi Constantin Brezeanu, primarii care au pus bazele Ploieştiului modern
0
Reţeaua stradală, alimentarea cu apă, energie electrică şi gaze, canalizarea, dar şi numeroase clădiri, spitale şi biserici din Ploieşti sunt operele a doi primari care „au muncit ca nimeni alţii“, în perioada 1921 – 1933, pentru a pune bazele unui oraş modern şi bogat. Avocaţi, politicieni şi buni gospodari ai „comunei“, au fost admiraţi de presa vremii şi mai abitir de ploieştenii pe care i-au cârmuit, cu viziune şi energie
Într-o vreme în care administraţia locală nu însemna doar promisiuni electorale deşarte, un „ciolan“ bun de ros şi o trecere doar cu numele prin istoria oraşului, doi primari, unul de dreapta, iar un altul ţărănist, au adus Ploieştiul în rândul oraşelor bogate ale României şi au creat pentru locuitorii acestuia facilităţi demne de civilizaţia Occidentului.
Ion Georgescu-Obrocea (1881-1940), avocat, mare proprietar, om politic, senator, personalitate de excepţie, consilier comunal, preşedinte al Comisiei interimare şi primar ploieştean, este primul dintre ei. A fost comparat, de presa vremii cu „nemuritorul Pake Protopopescu“.
Polin Zorilă, profesor şi istoric ploieştean, membru al Societăţii Culturale Ploieşti Mileniul III, pasionat de viaţa şi activitatea primarilor Ploieştiului, cărora le-a dedicat un capitol aparte în cea mai nouă monografie a oraşului, „Marea carte a Ploieştilor“ ne-a ajutat să conturăm portretul unuia dintre cei mai importanţi edili ai Ploieştiului, sfârşit, din păcate, în uitare, sub o lespede năpădită de rugi, în cimitirul de lângă ruinele Bisericii Sf. Visarion din Ploieştiori.
Ion Georgescu-Obrocea a venit pe lume la 28 februarie 1881, în familia învăţătorului Ene Georgescu-Obrocea, din Poseşti. Unul dintre fii, Nuţu, a urmat cariera tatălui său, devenind un învăţător renumit la Poseşti. La fel de perseverent a fost şi Ion, care, după absolvirea facultăţii, în 1904, s-a stabilit la Ploieşti, unde s-a înscris în Baroul Prahova, devenind unul dintre cei mai renumiţi avocaţi ploieşteni.
Între 1905-1907, I. Georgescu-Obrocea a fost şeful Contenciosului Primăriei Ploieşti, calitate care i-a permis să cunoască mai bine problemele administraţiei locale. Banii obţinuţi din avocatură i-au permis să facă parte din rândurile marilor proprietari rurali şi urbani.
Dintre proprietăţile urbane, cea mai importantă a fost Casa Obrocea. Imobilul, amplasat la începutul Străzii Poştei, vizavi de actualul Hotel Prahova, cu trei niveluri, subsol şi mansardă, avea o ornamentaţie specifică stilului arhitectural Ion Mincu. Destinată, iniţial, pentru hotel, Casa Obrocea a fost, de-a lungul timpului, o locaţie potrivită pentru Cinematograful Splendid, Cooperativa Omenirea, Chestura Poliţiei, Miliţia Ploieşti şi alte instituţii culturale. Avariat puternic de cutremurul din 4 martie 1977, imobilul a fost demolat, dispărând din peisajul urbanistic ploieştean. Un alt imobil care a intrat în proprietatea familiei Obrocea a fost Conacul lui Hristu Cantili din Ploieştiori.
Pe plan politic, Ion Georgescu-Obrocea şi-a început activitatea la conservatori, ajungând la conducerea organizaţiei locale. În 1908 a trecut la Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu, având o contribuţie substanţială la constituirea organizaţiei judeţene a acestuia. După decesul lui Take Ionescu a trecut la Partidul Poporului, al lui Alexandru Averescu şi, ulterior, la Partidul Naţional-Creştin al lui Goga-Cuza. În ciuda deselor schimbări de partid, Ion Georgescu- Obrocea şi-a menţinut constant orientarea politică de centru dreapta sau de dreapta.
Dispunând de experienţă politică şi organizatorică, Ion Georgescu-Obrocea s-a implicat, în mai multe rânduri în problemele administraţiei locale în calitate de consilier comunal, consilier judeţean (1911), preşedinte al Comisiei interimare (1921-1922), primar al Ploieştilor (1926-1929), preşedinte al Comisiei interimare (1938).
De altfel, funcţia de preşedinte al Comisiei interimare echivala cu cea de primar, desele schimbări din acea vreme fiind cauzate de agitaţia politică ce a marcat viaţa românească după Primul Război Mondial.
Aflat în fruntea administraţiei ploieştene, ca preşedinte al Comisiei interimare, în perioada aprilie 1921-11 ianuarie 1922, Obrocea a administrat comuna „cu onestitate şi spirit de jertfă”. „Obrocea – nota ziarul „Ploieştii” – a muncit ca nimeni altul în cele 10 luni de primar să lase o urmă de bine în acest oraş” Prestaţia sa a fost apreciată de concetăţeni, care îl considerau „adevăratul primar care trebuia oraşului nostru”.
La alegerile din februarie 1926 – scrie A. Fulga – „lista care a învins s-a ales numai datorită omului din fruntea ei, victoria lui Obrocea fiind asigurată în mijlocul unei însufleţiri generale”. Vestea alegerii lui Ion Georgescu-Obrocea în fruntea administraţiei ploieştene – consemnează „Virtutea”, din 10 aprilie 1926 – i-a determinat pe „locuitorii din comuna Poseşti, leagănul naşterii d-lui primar Obrocea”, să-i trimită acestuia „o lungă telegramă de felicitare, în termenii cei mai elogioşi”.
Dovedind devotament pentru interesele comunităţii, Obrocea a condus administraţia ploieşteană, în calitate de primar, în perioada ianuarie 1926-20 martie 1929. Conducerea primarului averescan, ales în opoziţie, a fost înţeleaptă, deoarece – după cum scria C. N. Debie – „a condus cu mult efect treburile oraşului sub guvernul liberal cu care a conlucrat foarte bine”.
Consiliul comunal al municipiului Ploieşti avea, conform legii, un mandat de 8 ani, dar, la 20 martie 1929 acesta a fost dizolvat şi înlocuit cu o Comisie interimară prezidată de avocatul naţional-ţăranist Constantin Gh. Brezeanu, al doilea primar care a marcat cu viziunea sa, viitorul oraşului.
Ion Georgescu-Obrocea a mai revenit la conducerea oraşului, în 1938, ca preşedinte al Comisiei interimare. Activitatea şi realizările sale l-au impus între cei mai importanţi primari ai municipiului.
Înglobarea rafinăriilor în vatra oraşului, un boom economic
Perioada de primariat a lui Ion Georgescu-Obrocea s-a caracterizat prin intensificarea activităţii edilitare. În timpul său a fost finalizată extinderea vetrei oraşului de la 1927 ha la 6416 ha. Înglobarea rafinăriilor şi încasarea taxelor asupra produselor petrolifere au contribuit la mărirea substanţială a veniturilor municipalităţii. Aceasta a marcat – după cum afirmă, pe bună dreptate, Al. R. Budescu – „începutul unei ere noi pentru istoricul dezvoltării moderne, edilitare, administrative şi economice a oraşului Ploieşti”.
O altă realizare a lui Obrocea a fost şi organizarea serviciilor municipale pe baze moderne. Astfel, în 1926, a luat fiinţă Biroul de Statistică, condus de profesorul Petre Dedulescu, care a realizat, spre finele anului 1926 şi începutul anului 1927, un recensământ experimental la Ploieşti.
Prin grija sa, au fost achitate vechile datorii ale municipalităţii (contractate de la bănci), s-a triplat bugetul Primăriei şi s-a întocmit un program documentat de lucrări edilitare, pe opt ani, cu prevederea mijloacelor financiare aferente.
An de an, veniturile municipalităţii au cunoscut un curs ascendent: 62.330.000 lei în 1926, 120.623.000 lei în 1927, 147.247.000 lei în 1928 şi 182.071.000 lei în 1929.
Realizări notabile s-au înregistrat şi în amenajarea reţelei stradale, alimentarea cu apă, canalizarea, alimentarea cu energie electrică şi gaze a municipiului Ploieşti. În timpul primariatului său au fost pavate şi reparate zeci de străzi ploieştene. El a reuşit – după cum scria A. Fulga – să paveze cu piatră cubică străzile principale ale oraşului: Romană, Bucureşti, Câmpinii, Cantacuzino, Poştei. Lucrările executate de municipalitate au asigurat oraşului o „altă înfăţişare, mai civilizată, mai frumoasă şi mai atrăgătoare”.
Mergând pe linia predecesorilor săi, Ion Georgescu-Obrocea a reparat Uzina Comunală de Apă, a adus un motor de la Câmpina la Crângul lui Bot şi a acordat atenţie alimentării cu apă a oraşului.
Canalizarea, cea mai mare realizare a lui Obrocea
Dar, cea mai mare realizare a primariatului său a fost canalizarea oraşului Ploieşti. Încă din primul său mandat (1921-1922), s-a implicat în realizarea lucrărilor de canalizare cu concursul Societăţii Edilitatea. Prin strădaniile sale s-au amplificat lucrările de canalizare pe mai mult de jumătate din suprafaţa oraşului şi au început lucrările la bazinul de decantare. Canalizarea executată pe străzile Mihai Bravu, Roşiori şi Mircea Basarab a asigurat legătura între zona centrală a oraşului şi colectorul de la Corlăteşti.
Obrocea a asigurat, în 1921, un sistem unitar şi funcţional al iluminatului public şi particular, prin crearea Societăţii comunale de electricitate, iar în 1926, s-a implicat în remedierea unor deficienţe în alimentarea cu energie electrică, generate de nerespectarea angajamentelor asumate, în 1922, de Societatea Electrica. Tot în timpul primariatului său, în 1928, s-a început alimentarea cu gaze a municipiului Ploieşti de către Societatea Unirea.
Primarul Obrocea s-a îngrijit de repararea şi întreţinerea localurilor instituţiilor publice şi de subvenţionarea instituţiilor culturale şi a bisericilor ploieştene. Bun cunoscător al nevoilor oraşului, a alocat, în ultimul buget, 14.000.000 lei pentru Hale, cerând o ofertă Societăţii Edilitatea. Aceasta a prezentat un proiect şi deviz după modelul Halelor din Karlsbad. În timpul său, au crescut subvenţiile acordate Bibliotecii „Nicolae Iorga”, de la 6000 lei la 250.000 lei/an.
Grija edilului faţă de sănătatea ploieştenilor este dovedită şi de măsurile întreprinse în direcţia amenajării spaţiilor verzi şi a asigurării curăţeniei. În timpul primariatului său au fost plantaţi tei pe unele artere şi au fost executate lucrări de amenajare a zonelor verzi pe Bulevard, în Grădina publică şi în grădina din faţa Primăriei. Aceasta din urmă era „o podoabă a oraşului”.
Primarul Obrocea a acordat atenţie refacerii serviciului de întreţinere, îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale lucrătorilor şi asigurării curăţeniei regulate a oraşului.
Pe aceleaşi coordonate s-a situat şi iniţiativa Elenei Obrocea, soţia primarului, de a înfiinţa, la Ploieşti, cel dintâi Preventoriu pentru tuberculoşi „Sf. Elena”, situat pe strada Tudor Vladimirescu. Aşezământul menit să aline suferinţele bolnavilor – scria „Propăşirea”, din 22 octombrie 1928 – a fost inaugurat în octombrie 1928, în prezenţa principesei Elena, a ministrului Inculeţ, a primarului Ion Georgescu-Obrocea şi a altor oficialităţi.
Admirat de contemporani, sfârşit în uitare
Într-un context intern şi internaţional foarte agitat, la 30 septembrie 1940, fostul primar al municipiului Ploieşti, a trecut la cele veşnice. Pe piatra funerară, acoperită de verdeaţă, de lângă ruinele Bisericii Sf. Visarion din Ploieştiori se poate citi: „I. G. Obrocea, avocat şi primar al municipiului Ploieşti, senator, agricultor, dec. 30 sept.1940, etate 59 ani”.
Personalitate de excepţie a vieţii publice ploieştene, Ion Georgescu-Obrocea s-a bucurat de atenţia şi respectul contemporanilor săi, care i-au apreciat calităţile şi realizările edilitar-gospodăreşti.
Aflat în fruntea Ploieştilor, Obrocea a administrat comuna „cu onestitate şi spirit de jertfă”. Presa locală îl considera pe Ion Georgescu-Obrocea „om de bine, a cărui trecere pe la Primăria oraşului a însemnat o puternică propulsare a intereselor generale, iar munca şi zelul său vor servi ca exemplu pentru toţi urmaşii doritori de progresul acestui oraş”.
Obrocea a atras atenţia publicistului A. Fulga, care i-a schiţat un portret emoţionant: „Aveam în faţă o energie colosală, o voinţă bine stabilită, munca personificată şi adevăratul primar care trebuia oraşului nostru”. Bun gospodar, „om săritor a face bine altora şi mai presus de toate corect, Obrocea a înscris o pagină de vrednicie ca primar al oraşului şi a arătat tuturor ce poate să facă un cetăţean luminat pentru progresul oraşului în care trăieşte”.
Iar venerabilul părinte Anghel Burada, parohul Bisericii Sf. Vasile – consemnează „Virtutea”, din 24 noiembrie 1928 – afirma că I. G. Obrocea a fost „cel mai de seamă primar al Ploieştilor”, din ultima jumătate de veac şi l-a comparat cu „nemuritorul Pake Protopopescu, fost primar al Bucureştilor”.
Constantin Brezeanu, „primarul de înaltă admiraţie“
Din informaţiile adunate de istoricul Polin Zorilă, cel de-al doilea primar de frunte al Ploieştilor a fost Constantin Gh. Brezeanu, avocat, consilier comunal, om politic ţărănist, preşedinte al Comisiei interimare şi primar ploieştean. Provenea dintr-o familie de ţărani din Teişani-Prahova.
După absolvirea studiilor de drept, a practicat avocatura fără prea multă pasiune, şi-a administrat averea şi s-a implicat în viaţa politică şi administrativă ploieşteană. A intrat de timpuriu în organizaţia locală a Partidului Ţărănesc, iar după fuziunea din 1926 a devenit unul dintre liderii prahoveni ai Partidului Naţional Ţărănesc.
Dornic de a-şi pune energia şi experienţa în slujba comunităţii ploieştene, avocatul Constantin Gh. Brezeanu a deţinut funcţii de răspundere în administraţia locală. Ascensiunea sa în administraţie a început la 20 martie 1929, când i-a succedat lui Ion Georgescu-Obrocea la conducerea municipalităţii.
S-a menţinut, vreme de câţiva ani, cu întreruperi, în fruntea administraţiei ploieştene în calitate de: preşedinte al Comisiei interimare (20 martie 1929-14 aprilie 1930), primar (14 aprilie 1930-27 mai 1931), preşedinte al Comisiei interimare (8 iunie-10 octombrie 1932) şi primar (10 octombrie 1932-27 noiembrie 1933). Acesta a rămas în funcţie până la 27 noiembrie 1933, când a fost înlocuit cu liberalul Gheorghe Manolescu. Primarul Constantin Gh. Brezeanu s-a sprijinit pe un consiliu comunal cu cetăţeni din toate partidele.
Bun gospodar, Constantin Gh. Brezeanu a desfăşurat o activitate bogată în fruntea Primăriei Ploieşti. Măsurile întreprinse de el vizau: reţeaua stradală, alimentarea cu apă, canalizarea, edificiile publice, învăţământul, cultura şi protecţia socială.
În perioada 1929-1933 s-au realizat pavaje pe 115.952 metri pătraţi de străzi şi pe 142.503 metri pătraţi de trotuare.
Asemenea lucrări de pavare cu piatră cubică, s-au executat în faţa Palatului Justiţiei, în Piaţa Cuza şi pe străzile: Mihai Bravu, Barbu Delavrancea, Romană, Văleni, Municipală, Take Ionescu, s-au făcut rectificări şi deschideri de străzi, lucrări de modernizare pe Bulevardul Ferdinand.
Alte realizări ale primarului Constantin Gh. Brezeanu au fost extinderea reţelei de alimentare cu apă în cartierele periferice şi continuarea lucrărilor de canalizare iniţiate de Ion Georgescu-Obrocea, cu 8200 m, în valoare de circa 27.000.000 lei.
Convins de necesitatea modernizării oraşului, a iniţiat, continuat sau finanţat executarea unor edificii publice, cum au fost: Halele Centrale, Clopotniţa Catedralei Sf. Ioan şi Palatul de Justiţie. C. Gh. Brezeanu a recunoscut contractul Orăscu şi, printr-un supliment de contract, l-a însărcinat pe arhitectul Toma T. Socolescu să se documenteze în străinătate pentru întocmirea proiectului Halelor din Ploieşti.
Săparea fundaţiei a început în septembrie 1929, iar executarea lucrărilor s-a efectuat în perioada 1930-1935, în timpul primariatelor lui C. Gh. Brezeanu, Gh. Manolescu şi Iorgu Predescu. Tot lui C. Brezeanu i-a revenit onoarea de a inaugura, la 9 iunie 1932, turnul clopotniţă al Catedralei Sf. Ioan, monument al eroilor prahoveni din Războiul pentru întregirea naţională.
Peste câteva luni, la 26 noiembrie 1932, primarul Constantin Brezeanu a inaugurat, în prezenţa regelui Carol al II-lea, Palatul de Justiţie. Atenţia primarului s-a îndreptat şi spre edificiile şcolare şi sanitare. În timpul său au fost construite Şcoala nr. 3 fete şi Şcoala nr. 8 fete şi băieţi - actuala şcoală Sfântul Vasile (proiectul şi definitivarea lucrării).
O altă lucrare, încheiată la finele anului 1932, a fost renovarea Spitalului Boldescu din Ploieşti. În timpul primariatului său a fost achiziţionat Parcul Păuleşti, un loc conceput pentru distracţia ploieştenilor vremii, şi s-a acordat o atenţie sporită Bibliotecii „Nicolae Iorga”, Pinacotecii şi reluării concertelor muzicii militare de pe Bulevard.
A acordat ajutoare sociale şomerilor şi săracilor
Pentru a atenua efectele crizei economice Primăria Ploieşti a acordat ajutoare materiale şi financiare unor şomeri ploieşteni. De sprijinul municipalităţii, în bani, alimente şi lemne, au beneficiat, în decembrie 1932, peste 8000 de şomeri. În februarie 1933, sprijinul financiar al Primăriei a fost acordat unor funcţionari particulari şomeri. Acţiunea era apreciată, de presă, ca o „operă dintre cele mai frumoase”, în realizarea căreia primarului Brezeanu îi reveneau „meritul, laudă şi mare cinstire”.
A încetat din viaţă la aproape un deceniu de la plecarea sa din fruntea administraţiei ploieştene, în 1942, fiind înmormântat la Cimitirul Viişoara. Ploieştenii, cu mic, cu mare, au regretat dispariţia acestuia. „Prin meritele şi prin purtările sale alese” – scria ziarul „Virtutea” – „Costică Brezeanu a fost primarul de înaltă admiraţie, nume trecut la nemurire”.
Se încarcă comentariile...
