Explozie într-o casă din Prahova din cauza unei butelii. Un bărbat a fost rănit şi are arsuri
0O butelie a explodat joi dimineaţă într-o casă din comuna prahoveană Sângeru, rănind un bărbat, care s-a ales cu arsuri pe faţă şi pe mâini. Din fericire, explozia nu a declanşat şi un incendiu
Apelul prin 112 a venit joi dimineaţă, la ora 6.00, fiind raportată o explozie la o locuinţă particulară din comuna Sângeru, pe strada Valea Mare. Veniţi de urgenţă la locul intervenţiei, cu o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, pompierii au stabilit că explozia a fost declanşată de o butelie din casă, din fericire neurmată de incendiu.
Explozia a făcut însă o victimă, proprietarul casei, un bărbat în vârstă de 65 ani cu arsuri de gradele I şi II la nivelul feţei şi al antebraţelor, pe aproximativ 18 % din suprafaţa corporală. Acesta a fost asistat şi ulterior predat către un echipaj al Ambulanţei.
Explozia a distrus trei pereţi şi o bucătărie pe o suprafaţă de aproximativ 8 mp.
Mai puteţi citi
Percheziţii la braconieri care au împuşcat mistreţi şi căpriori cu arme deţinute fără drept