Evaluare Naţională 2015 Prahova. Subiecte Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii din Prahova vor susţine miercuri proba la matematică a Evaluării Naţionale. FOTO Dana Mihai
Candidaţii din Prahova vor susţine miercuri proba la matematică a Evaluării Naţionale. FOTO Dana Mihai

Evaluare Naţională 2015. Absolvenţii claselor a VIII-a susţin miercuri, 24 iunie, proba la Matematică. In judeţul Prahova s-au înscris, anul acesta, aproximativ 5.500 de elevi.

UPDATE 10.15

Elevii au primit corpurile rotunde şi piramida, iar elevii care au susţinut proba la matematică de la Evaluarea Naţională 2015 spun că subiectele au fost uşoare. De asemenea, ei au mai avut o problemă cu un dreptunghi cu două triunghiuri în el, au avut de calculat aria şi unghiurile, iar la algebră au avut de rezolvat exerciţii cu funcţii.

"A fost de două ori mai uşor decât a fost la simulare, dacă ştiai puţin materia, rezolvai tot", a spus un elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 27 din Braşov, la ieşirea din sala de examen, după proba de matematică de la examenul de Evaluare Naţională 2015.

Subiecte Matematică la Evaluare Naţională 2015. Rezolvarea subiectelor, la Adevărul Live. „Astea sunt subiecte de corijenţă, nu de examen“


Evaluare Naţională 2015. Prahova

Anul acesta, in judeţul Prahova s-au înscris la Evaluarea Naţională aproximativ 5.500 de elevi, un număr asemănător cu cel de anul trecut, când promovabilitatea în judeţ a fost de 81%, iar trei elevi au luat nota maximă, 10.

Evaluarea Natională 2015. Regulile din sala de examen

Examenul începe la 9 dimineaţa, însă elevii trebuie să fie în bănci de la ora 8.30. În ceea ce priveşte accesul în sălile de examen, elevii sunt aşezaţi alfabetic câte unul în bancă, iar pe uşa de la intrarea fiecărei săli de examen este lipită o listă cu numele candidaţilor distribuiţi acolo. Adolescenţii nu au voie să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe sau poşete candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ în acest scop.

Ordinul de ministru care stipulează aceste reguli spune că elevii care refuză depozitarea obiectelor menţionate, în sala stabilită de comisie, nu vor fi primiţi în examen. De asemenea, candidaţii nu au voie să aibă, în sălile de examen, asupra lor sau în băncile în care sunt aşezaţi, orice fel de manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

„Se mai interzice candidaţilor să aibă telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţele de socializare, şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul”, atrag atenţia reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Nu în ultimul rând, se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu cineva din exterior, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

„Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor aceste reguli şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen. Apoi, candidaţii semnează un proces-verbal în care se regăsesc aceste reguli şi menţiunea că ştiu că nerespectarea acestora are consecinţe”, mai arată sursele citate.

Evaluarea Naţionala 2015. Consecinţele încălcării regulilor

Încălcarea acestor reguli este considerată fraudă sau tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi vor fi eliminaţi de la probă, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu. Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1.

Calendar Evaluare Naţională 2015

24 iunie – Proba la Matematică

26 iunie – Afişarea rezultatelor

26 iunie – Depunerea contestaţiilor

27 – 29 iunie – Rezolvarea Contestaţiilor

30 iunie – Afişarea rezultatelor finale

Pe aceeaşi temă

FOTO Evaluare Naţională 2015 Prahova. Părinţii, mai emoţionaţi ca absolvenţii: „Toată familia a învăţat basmul!“ „Basmul“, subiectul principal al probei de limbă şi literatură română de la Evaluarea Naţională 2015 a fost pe placul candidaţilor, dar şi al părinţilor, care mai emoţionaţi ca absolvenţii, ştiau foarte bije materia. „Nu are cum să nu-l ştie, toată familia a învăţat basmul“ se încuraja o mămică din Ploieşti în timp ce aştepta sfârşitul probei.

Evaluarea naţională 2015 Prahova. Subiecte Limba Română

Evaluare Naţională 2015 - subiecte la Limba Română: basmul şi ia românească le-au picat elevilor. Subiectele, rezolvate în direct la Adevărul Live

Evaluare Naţională 2015. De luni încep examenele. Totul despre Capacitate. Absolvenţii claselor a VIII-a intră luni în febra Evaluării Naţionale cu proba la Limba Română. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei avertizează că anul acesta candidaţii vor fi supravegheaţi atât video, cât şi audio.

Evaluarea Naţională 2015. Copiatul la examen, şi mai riscant după introducerea unei reguli noi. Miercuri este ultima zi în care elevii din clasele a VIII-a se pot înscrie pentru susţinerea examenului la Evaluarea Naţională 2015, care începe luni cu proba la Limba şi Literatura Română. Elevii trebuie să ştie înainte de a intra în sala de examen că începând din acest an au fost introduse câteva noutăţi.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite