Dosar penal pentru o femeie din Ploieşti al cărei câine adoptat a muşcat un tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Ploieşti au întocmit acte premergătoare de cercetare penală pe numele unei femei de 59 de ani din oraş, care a adoptat un câine din adăpost, iar animalul nesupravegheat a muşcat un tânăr.

Incidentul s-a întâmplat luni dimineaţă, în zona cartierului Cina din Ploieşti. Un câine ţinuţ într-un adăpost improvizat de lângă un bloc a scăpat din lanţ şi a muşcat un tânăr de 22 de ani care trecea pe alee în acel moment. Victima a sunat la 112 şi a cerut şi ajutorul Poliţiei, iar ulterior a avut nevoie de îngrijiri de specialitate la Spitalul de Boli Infecţiose din Ploieşti.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru neluarea măsurilor corespunzătoare de împiedicare a atacului canin de către deţinătorul sau proprietarul acestuia“, ne-a spus Raluca Brezeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Femeia de 59 de ani adoptase câinele de la Adăpostul de la Bucov, din marginea Ploieştiului, pe sistemul vechi de adopţie, doar prin semnarea unui angajament, cu obligaţia de a-l îngriji, de a-l supraveghea în public şi de a lua toate măsurile de siguranţă pentru ca nimeni să nu fie rănit. Cu toate acestea, nu o dată, locuitorii din bloc, dar şi vecinii de cartier s-au plâns de comportamentul câinelui şi de agresivitatea acestuia.

Animalul s-a întors în adăpost şi nu mai are nici o şansă să revină în grija femeii. Potrivit noului regulament de adopţii de la Ploieşti, câinii nu mai pot fi ţinuţi pe lângă blocuri, iar pentru a adopta un animal din adăpost este nevoie de prezentarea unei dovezi de spaţiu şi a unei adeverinţe de venituri. În plus, o comisie verifică dacă maidanezii adoptaţi sunt ţinuţi exact în locul pentru care s-a solicitat acest lucru. Dacă acest lucru nu se întâmplă, câinele revine în adăpost, iar adoptatorul este amendat.

Cazul marchează şi o premieră, întocmirea unui dosar penal pe numele unei persoane care a adoptat un câine şi nu a luat măsurile necesare pentru siguranţa animalului şi a persoanelor care vin în contact cu acesta. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, ca orice alt stăpân de câine care nu supraveghează animalul, iar acesta atacă o persoană.

Vă mai recomandăm

FOTO Protest al iubitorilor de animale la Ploieşti. Mesajul pentru primar: „Go home sick mayor“

FOTO VIDEO Reguli draconice pentru adopţia câinilor: anchetă socială, adeverinţă de venituri şi dovadă de spaţiu

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite