Cum a ajuns floarea de colţ să îi enerveze pe comunişti şi să îi interzică numele. Motivul pentru care planta rară este simbolul dragostei şi al purităţii

Ocrotită de lege încă din 1933, delicata floare de colţ, simbol al dragostei şi purităţii în tradiţia românească, are mai multe denumiri printre care şi Floarea Reginei. Dorinţa comuniştilor de a şterge din conştiinţe monarhia a mers până la interzicerea acestei denumiri.

Floarea de colţ, (leontopodium alpinum, după denumirea sa ştiinţifică) este cunoscută în Elveţia, Austria sau Germania, unde este un simbol naţional, ca Edelweiss, nume compus din „edel“, aristocratic, şi „weiss“, alb.

La români are mai multe denumiri, ca floarea reginei, albumeală, albumiţa, edelvais, flocoşele, steluţă, floarea-doamnei, siminic, tudeliţă, floarea Bucegilor, sau, pur şi simplu, Floarea, nume care concentrează importanţa sa printre toate celelalte flori.

Interesant este că, în jurul anului 1900, floarea de colţ era cunoscută în România şi ca Floarea Reginei, denumire dată în cinstea Reginei Elisabeta, căreia îi era foarte dragă. Mai târziu, însă, comuniştii au interzis această denumire, din dorinţa de a şterge definitiv din conştiinţe tot ceea ce ţinea de Regalitate şi monarhie.

Ocrotită de lege din 1933

Originară din stepele Asiei, unde creşte la fel de deasă ca iarba, floarea de colţ este o plantă perenă, de o frumuseţe aparte şi, totodată,  cea mai rară din întreaga floră montană. Este şi motivul pentru care a fost declarată monument al naturii şi este ocrotită prin lege încă din 1933.

Creşte în munţii calcaroşi, în pajiştile de pe versanţii abrupti şi însoriţi, sau pe stâncării, unde îşi fixează rădăcina în puţinul pământ adunat în scobituri.

Floarea reginei creşte în Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpaţi, Pirinei, dar şi în Asia Centrală şi de Est. În ţara noastră, poate fi zărită, în lunile iulie şi august, când înfloreşte, pe stânci aproape inaccesibile omului din Munţii Vrancei, Bucegi, Făgăraş, Munţii Maramureşului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu.

Este protejată în mai multe rezervaţii naturale, cum ar fi Piatra Craiului, Munţii Bucegi, Ciucaş, iar în rezervaţia botanică din Alba, floarea de colţ coboară la cea mai mică altitudine din Europa, aproximativ 600 de metri.

Şi, dacă în alte locuri ale lumii, floarea de colţ poate creşte până la 80 cm înălţime, în ţara noastră, tulpina are în jur de 5-20 cm, extrem de rar 30 cm, îmbrăcată în frunze catifelate, dispuse de jur împrejur. Ceea ce o distinge pe delicata plantă sunt florile, micuţe şi numeroase, formate din petale de un alb imaculat care sunt dispuse în aşa fel încât lasă impresia unei singuri flori, în formă de steluţă. 

Planta este acoperită de peri catifelaţi argintii, ca o pâslă, care au rolul de a proteja frunzele şi florile de vânt. Poate creşte până la altitudini de 3400 de metri, iubind condiţiile climaterice aspre, precum ultravioletele puternice, presiunea atmosferică şi frigul.

Simbol al dragostei la români

Raritarea acestei flori a transformat-o, în folcorul românesc, într-o comoară, un test suprem pentru cei care au curajul şi şansa de a o găsi. Tradiţional, este şi un simbol al dragostei, iar bărbaţii îşi demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare de colţ şi a o dărui apoi fetei dragi.

Flori de colţ în Bucegi. FOTO alpinet.org

Considerate şi flori ale zânelor, sunt simboluri ale purităţii, curăţeniei, tinereţii, iar mai recent şi un simbol al iubitorilor munţilor.

Legendele florii de colţ

Legenda românească a florii de colţ este asociată cu momentul naşterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem şi-a considerat încheiată misiunea şi a dorit să coboare pe pământ. Tot căutând un loc de odihnă a găsit un loc ca nici unul altul, semeţ şi cufundat în pace, Bucegii. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluţe care au dat naştere florii albe ca lâna, floarea de colţ.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc îşi are origini într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduşi. Din lacrima crăiesei s-a născut o steluţă argintie, prima floare de colţ.

Din nefericire, raritatea acestei flori o face extrem de vulnerabilă în faţa turiştilor. În urmă cu ani buni, creştea şi pe pajiştile montane, însă a fost culeasă fără discernământ şi este ameninţată cu dispariţia. Pe timpul lui Ceauşescu, cei care o culegeau făceau închisoare, pe când în prezent, în ciuda amenzilor uriaşe, de până la 3.000 de lei pentru o singură plantă, continuă să fie „vânată“, dispărând cu o repeziciune uimitoare din anumite zone. 

Vă mai recomandăm

Legenda Grotei Miresei din Slănic: povestea este inspirată de o sinucidere reală, de la începutul secolului trecut. Căutată pentru tratamentele cu nămol terapeutic şi salinitatea deosebită a băilor, staţiunea prahoveană Slănic este renumită şi pentru Grota Miresei, a cărei poveste a fost inspirată de o sinucidere reală, a unei localnice. La patru zile după nuntă, fata, măritată cu forţa de părinţi, s-a aruncat din vârful unei stânci.

„Buceagul“, misterioasa denumire care a dat numele munţilor Bucegi. Vârful Omu, sanctuar dacic. Originea exactă a numelui Bucegi, munţii de piatră din inima României, este disputată de filologi. „Buceagul“ sau „bugeacul“ pare să fie izvorul denumirii, un cuvânt care desemnează în limbajul oamenilor de la munte atât muşchiul din pădure cât şi pustiul sau jnepenii