Codul portocaliu nu închide şcolile din Prahova. Decizia se poate schimba marţi dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Inspectoratului Şcolar Prahova a hotărât să nu ia, cel puţin deocamdată, măsura închiderii şcolilor din cauza codului portocaliu. În funcţie de ninsorile care vor cădea în noaptea de luni spre marţi, decizia se poate schimba

Codul portocaliu de viscol, emis luni de meteorologi, închide toate şcolile şi liceele din Bucureşti. De asemenea, oficialii inspectoratelor şcolare judeţene din Olt, Buzău, Argeş şi Brăila au anunţat că vor suspenda cursurile, marţi, în majoritatea unităţilor de învăţământ.

Deocamdată nu avem nici o şcoală închisă, vom vedea marţi dimineaţă care este situaţia şi vom decide pe loc, dacă este cazul, suspendarea cursurilor în anumite unităţi de învăţământ“, ne-a spus Horia Toma, şeful Inspectoratului Şcolar Prahova.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări, una cod portocaliu, valabilă marţi, între orele 04.00 şi 14.00, şi o alta cod galben, care va intra în vigoare luni seara, la ora 20.00.

Potrivit meteorologilor, codul galben care va intra în vigoare luni, la ora 20.00, vizează Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeş, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Sibiu, Braşov, Covasna şi Vrancea.

Marţi, de la ora 04.00 până la ora 14.00, Capitala şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeş şi Olt vor fi sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite