Cina cea de taină, în varianta naivă. Cum arată ciudata pictură ascunsă timp de 200 de ani într-o mănăstire din Prahova
0
Renovările de la Mănăstirea Vărbila, una dintre cele mai vechi biserici din România, au scos la lumină opere de artă de la 1802, al căror autor a rămas anonim. Păstrând proporţiile, picturile de la Vărbila sunt o „sixtină“ de secol XIX, care amintesc, în manieră naivă, de marile opere ale Renaşterii italiene.
Aflată la aproximativ 20 de km depărtare faţă de Ploieşti, în satul Vărbila, comuna Iordăcheanu, mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este atestată documentar la începutul veacului al XVI-lea şi face parte din categoria monumentelor istorice grupa A, de valoare naţională şi universală.
Istoria tulbure a mănăstirii
„Ctitorie a trei boieri din zonă, biserica Mănăstirii Vărbila a fost ridicată între anii 1510-1532, iar numeroasele evenimente tulburi ale primei jumătăţi a veacului al XVI-lea au dat naştere unor legende locale despre lupte cu turcii, care, în realitate, nu au fost niciodată pe aici. Din acele timpuri rămâne în continuare, fără a avea o explicaţie şi o acoperire în documente de epocă, doar portretul domnitorului Radu Paisie (1535-1545). La 1600 se pare că în biserică ar fi poposit şi Mihai Viteazul, venire prilejuită de înfruntarea de la Bucov, cu polonezii conduşi de Jan Zamoisky“, povesteşte despre trecutul încărcat de glorie al Mănăstirii Vărbila istoricul ploieştean Dorin Stănescu, autorul monografiei „Mănăstirea Vărbila 1510-2012“.
Cu bune şi rele, istoria de secol al XIX-lea de la Vărbila îşi continuă cursul: renovarea bisericii la 1802-1805, secularizarea din 1863, plecarea grecilor şi dispariţia spre 1880 a ultimilor călugări, degradarea lentă şi vizitele lui Grigore Tocilescu şi Nicolae Iorga din 1878 şi respectiv 1907.
Interiorul bisericii, înainte de restaurare FOTO Dorin Stănescu
Ca o mărturie a valorii complexului de aici, la 1901, biserica este introdusă în „Albumul General al României“, iar în 1939, în „Enciclopedia României“ scoasă sub egida regelui Carol al II-lea.
„Pentru Vărbila, secolul al XX-lea a fost un adevărat «veac de singurătate», biserica servind unui sătuc sărac de agricultori, care nu au putut susţine conservarea clădirii. «Golgota» acestei mănăstiri au fost, de-a lungul timpului, marile cutremure din 1802, 1940 şi 1977, când, de fiecare dată, biserica a trebuit refăcută. Marele dezavantaj a fost acela că multe dintre elementele iniţiale, originale, s-au pierdut“, spune istoricul Dorin Stănescu.
Între anii 2008-2012, prin accesarea de fonduri europene, Ansamblul Medieval al fostei Mănăstiri Vărbila a fost restaurat şi redat circuitului cultural şi spiritual.
„Sixtina“ naivă ascunsă în pereţi
În timpul lucrărilor de restaurare, în pereţi a fost redescoperită pictura de la 1802, executată în frescă şi finalizată pe uscat, în culori de apă şi emulsie de ou. „Este datată ca fiind cea realizată în vremea restaurării de la 1802-1805, iar în prezent, la renovare, s-au descoperit sub aceasta şi straturi mai vechi, provenite din epoca restaurărilor dintre 1680-1753. Pictura iniţială, din secolul al XVI-lea, nu s-a mai păstrat“, povesteşte autorul monografiei mănăstirii.
Pictura de la Vărbila se remarcă printr-o viziune rurală de secol al XIX-lea asupra lumii, o viziune prezentată într-o manieră naivă dar care trimite, cumva, la marile opere ale Renaşterii italiene. Sunt peisaje care te duc cu gândul la pictorul flamand Bruegel, dar şi teme din Vechiul şi Noul Testament care amintesc, păstrând proporţiile, de Capela Sixtină a palatului papal din Vatican, precum şi o „Cină cea de taină“, stângace, o reprezentare personală a unui anonim după celebra lucrare a lui Leonardo da Vinci din biserica dominicană Santa Maria delle Grazie din Milano.
Cina cea de Taină de la Vărbila. FOTO Dorin Stănescu
Autorul picturilor este, cel mai probabil un călugăr grec care, cel mai probabil, călătorise prin lume şi avea cel puţin cunoştinţe minimale despre tehnica picturii.
„Pictura bisericii este dispusă pe trei rânduri derulate din pronaos, naos şi catapeteasmă: în rândul de jos, la nivelul ochilor, sunt pictaţi diverşi sfinţi, precum împăraţii Constantin şi Elena, iar rândul al doilea conţine 21 de scene din Noul Testament. Aici se detaşează scena care reprezintă «Cina cea de taină», de o frumuseţe aparte prin stângăciile şi naivitatea viziunii pictorului, raportat la perfecţiunea detaliilor, frumuseţea şi expresivitatea personajelor şi culorile folosite în celebra compoziţie al lui Leonardo da Vinci. Rândul al treilea şi ultimul, are tot 21 de scene cu teme din Noul Testament, iar, deasupra, bolta are o pictură nouă, integrată armonios, de către echipa de pictori restauratori, în ansamblul general al vechii picturi“, spune Dorin Stănescu.
Balena pictată cu solzi
Alte două picturi se remarcă prin viziunea, la fel de naivă, dar savuroasă, a pictorului secolului al XIX-lea. „Prima este pictată în bolta arcadei de la uşa de intrare în biserică şi este scena în care proorocul Iona este înghiţit de balenă. Este viziunea unui om care, în mod sigur, nu văzuse o balenă, un chit cum se spune în Biblie, în viaţa lui, pentru că aceasta este pictată cu solzi. Cea de a doua pictură specială este în altar şi înfăţişează o scenă din Vechiul Testament, aceea a jertfei lui Avraam, care se detaşează prin peisajul înfăţişat, prin figura expresivă a lui Avraam şi cea a unui personaj care asistă impasibil, ca un sfinx, la scenă şi aminteşte cumva de marile opere ale renaşterii italiene“, povesteşte istoricul ploieştean.
Balena cu solzi de pe pereţii mănăstirii. FOTO Dorin Stănescu.
Foarte interesant sunt pictaţi şi ctitorii: Radu Paisie (descrierea acestui portret ieşit la iveală la finalizarea restaurării din 2012, a fost astfel consemnată de către Grigore Tocilescu, la 1878: ,,Aici aflăm pe Radu Paisie Călugărul în costum larg oriental, un caftan lung de stofă de fir, cu guler de blană, pe cap coronă înaltă de aur terminată cu bumbi..“) şi Egumenul Paisie Sinaitul, portret care a fost restaurat de curând şi care nu a fost vizibil în ultimii 50 de ani.
Pictura bisericii, după renovare. FOTO CJ Prahova
Restaurarea mănăstirii, dar şi amplasamentul complexului pe „Drumul Vinului” din Prahova, în mijlocul unei perdele de pădure de peste 2.000 de hectare, simplitatea vieţii localnicilor, conservarea tradiţiilor şi vecinătatea cu alte obiective istorice precum Biserica de Lemn a Reginei Maria, aflată la Jercălăi, Complexul religios de la Apostolache, Biserica Galbenă şi Conacul Bellu de la Urlaţi, Casa Memorială Constantin Stere de la Bucov sunt câteva dintre coordonatele care ar putea duce la creştere atractivităţii turistice a acestei zone din Prahova.
Se încarcă comentariile...
