Bogăţia ieşită din comun în Câmpina, la 1900. Cum a ajuns orăşelul prahovean să fie „Texasul României“
0
Datorită exploatării petrolului, Câmpina avea, în 1900, străzi pavate, iluminat public, apă curentă, cazinou. Cochetul orăşel era „Texasul“ României.
Aflată în „poarta“ Văii Prahovei, Câmpina a avut o însemnătate deosebită şi înainte de exploatarea petrolului, fiind, încă din secolul al XIV-lea, o importantă vamă pe calea de comunicaţie dintre Transilvania şi Muntenia.
La jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Braşov, vama Câmpina era punctul strategic pentru controlul mărfurilor, fapt care a dus la o dezvoltare constantă a aşezării datorită comerţului.
În 1822, Câmpina era pe primul loc în lista vămilor Ţării Româneşti, datorită păcurii a cărei exploatare începuse sistematic. Din nefericire, în 1840, vama este mutată la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră cu Ardealul. „Mişcarea“ este resimţită puternic din punct de vedere economic la Câmpina. Timp de câteva zeci de ani, oraşul a avut o stagnare în dezvoltarea sa. Însă lucrurile se schimbă din nou, odată cu începerea exploatării ţiţeiului, iar Câmpina devine un fel de „Texas al României“.
Rafinăria Steaua Română, boom-ul din Câmpina
În 1857, fraţii Mehedinţeanu puneau bazele, la Ploieşti a unei „fabrici de gaz“. Timp de câteva decenii, exploatarea zăcămintelor a avut un caracter naţional, situaţie care se schimbă după 1895, când statul român a adoptat o primă lege modernă a minelor, care deschidea drumul pentru capitalurile străine în industria petrolului din România.
Urmarea imediată a fost înfiinţarea primelor mari societăţi petrolifere cu capital străin, dintre care Steaua Română din Câmpina s-a detaşat, la respectivul moment, ca unele dintre cele mai importante.
Societatea cu capital mixt a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, aproximativ 305 hectare de câmpuri petrolifere şi a construit o rafinărie modernă, pe o suprafaţă de 13,5 hectare. La darea ei în folosinţă, în 1897, era considerată cea mai modernă şi cea mai mare dintre rafinăriile din Europa.
Patrimoniul rafinăriei era unul foarte bogat şi se compunea din rafinării, schele, sonde, instalaţii de export la Constanţa şi Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o staţie de conducte de apă pe râul Doftana etc.
În primul an de funcţionare, 1897, rafinăria distila aproximativ 30.000 tone ţiţei pe an, însă numai după doi ani, în 1899, distila 95.000 tone pe an şi ajunsese, înainte de 1914, la circa 560.000 tone pe an.
Cam în aceeaşi perioadă, la 1 decembrie 1879, a fost inaugurată calea ferată Ploieşti-Predeal. Un amănunt interesant este că, pe locul actualei gări a municipiului, şi-a avut biroul inginerul Anghel Saligny, proiectantul şi constructorul podului de la Cernavodă.
Revoluţie industrială şi socială. Câmpinenii, din agricultori, rafinori şi sondori
Intensa activitate petrolieră a declanşat o adevărată revoluţie industrială şi socială pentru oraşul Câmpina şi împrejurimi. În primul rând, numărul locuitorilor a crescut de la 2.800 de locuitori în 1897, la peste 8.500 în anul 1912.
Ţăranii din satele învecinate care se ocupau de sute de ani cu agricultura, negustoria, apicultura cărăuşia au învăţat noi meserii, necunoscute până atunci în zonă. Au devenit rafinori, sondori, operatori de instalaţii, cazangii.
Pentru a susţine cererea masivă de specialişti, în 1904 se deschide în Campina o şcoală de maiştri, sondori şi rafinori, prima de acest gen din Europa.
Iluminat public, şcoală germană şi apă curentă
Câmpina (devenită oraş la 1864), devine, treptat, şi una din cele mai dezvoltate localităţi din ţară. În 1861 se introduce iluminatul public cu felinare cu gaz (petrol lampant), fiind al şaselea oraş din ţară iluminat cu acest nou sistem. În foarte scurt timp, oraşul a „primit“ străzi pavate, piaţă comercială şi o frumoasă grădină publică, totul imprimând orăşelului un aer deosebit de cochet.
Documentele amintesc, printre elementele de confort din oraş, şi băile minerale amenajate din anul 1857 în jurul izvoarelor sărate şi sulfuroase de pe platoul sudic al localităţii, devenit proprietatea lui Dumitru Hernea, unul dintre cei mai mari petrolişti din Câmpina. Concesionate unor oameni din Bucureşti, Garoflide şi Georgescu, ele vor constitui un punct de atracţie al oraşului, printr-un cazinou, restaurantul cu orchestră şi fanfară şi spaţiile de cazare.
În 1899, în oraş se înfiinţează o şcoală cu predare în limba germană pentru copiii cetăţenilor germani, majoritatea petrolişti. În 1902 se introduce apa curentă (la robinet) şi, în acelaşi an, se inaugurează „Casa cu grifoni“, azi sediul Primăriei, proprietatea petrolistului Gheorghe Ştefănescu, prima casă iluminată electric din oraş, având o instalaţie proprie.
În 1908 se introduce iluminatul public şi casnic în tot oraşul, iar în 1929, primii 43 de abonaţi din oraş folosesc pentru uz casnic gazul de sondă.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
