Încă o scumpire la Ploieşti. Taxa pe divorţ va fi de 500 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxa de divorţ pe cale administrativă creşte la 500 de lei la Ploieşti. FOTO Adevărul
Taxa de divorţ pe cale administrativă creşte la 500 de lei la Ploieşti. FOTO Adevărul

Procedura de divorţ pe cale administrativă va costa la Ploieşti 500 de lei, în loc de 115 lei. Banii încasaţi astfel vor intra în bugetul local al oraşului

Încă o scumpire aşteaptă, miercuri, votul consilierilor locali din Ploieşti, după cea a taxelor şi impozitelor locale cu 16%, dar şi a gigacaloriei cu 43%.

Potrivit proiectului adus în atenţia consilierilor, se propune anularea „taxei privind desfacerea căsătoriei prin divorţ pe cale administrativă“, în cuantum de 115 lei şi introducerea „taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă“, în valoare de 500 de lei.

În favoarea deciziei este invocată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2011 care prevede că „taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă este în cuantum de 500 lei şi poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăşi 20% din această valoare.Taxa se face venit la bugetul local“.

Taxa de 500 de lei pentru divorţul pe cale administrativă va fi achitată la casieriile Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti.

Vă mai recomandăm

Greşeală în proiectul privind noul preţ al gigacaloriei din Ploieşti. Consilierii se întrunesc în şedinţă extraordinară

Preţul gigacaloriei a crescut la Ploieşti cu 43%. Primarul Bădescu: „Nu sunt de acord ca un oraş de talia noastră să subvenţioneze tariful la apa caldă“

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite