Un cartier din Piteşti va avea apă, gaze şi curent după 40 de ani. „Este pur şi simplu revoltător”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stradă neasfaltată din cartierul cunoscut sub numele de Colonia ACH FOTO: Denis Grigorescu
Stradă neasfaltată din cartierul cunoscut sub numele de Colonia ACH FOTO: Denis Grigorescu

Cunoscut sub numele de Colonia ACH, un cartier de la marginea Piteştiului, aflat chiar lângă centura oraşului şi lângă mall, a fost ignorat după aproape patru decenii de autorităţi. În acest an, cartierul, unde locuiesc 136 de familii, va avea asfalt, apă curentă, canalizare şi gaze.

Contractul pentru racordarea la reţeaua de gaze naturale a fost semnat la finalul anului trecut, iar în această primăvară au început procedurile pentru introducerea utilităţilor publice. După cum estimează autorităţile, cartierul va avea toate utilităţile până la începutul anului 2023.  Colonia ACH este singurul cartier din Piteşti ce nu este încă racordat la apă, gaze şi curent.

Cunoscut sub numele de Colonia ACH, cartierul a fost construit cu câţiva ani înainte de Revoluţia din 1989, din barăci fără nici un fel de confort, pentru muncitorii care lucrau la Hidroconstrucţia, realizând barajele de la Argeş şi alte lucrări de mare anvergură. Aceştia veneau din restul ţării şi aveau şi familiile cu ei. Cum mulţi dintre ei nu s-au mai întors în zonele de baştină, aici s-a dezvoltat o adevărată comunitate, ce nu a fost din păcate bagată în seamă de autorităţile locale până acum doi ani.

Mai mulţi dintre oamenii din colonie au fost de câteva ore în audienţe la foştii primari ai Piteştiului. Degeaba. Mai mult, în 2010, fostul primar Tudor Pendiuc îi ameninţa cu demolarea.

”Colonia ACH este un cartier al Piteştiului, iar locuitorii să trebuie să aibă condiţii civilizate de trai, precum ceilalţi cetăţeni ai oraşului. Toate familiile de aici vor avea, în sfârşit, branşamente individuale la electricitate şi gaze. Procedurile pentru introducerea utilităţilor publice sunt deja în derulare. Nu este normal că acest cartier nu a avut atâţia ani utilităţi publice, deşi e o parte a Piteştiului. Este pur şi simplu revoltător că acest cartier a fost ignorat atât de mult timp”, precizează Cristian Gentea, primarul Piteştiului.

Colonia ACH se află într-o zonă foarte bună, lângă cel mai mare parc al Piteştiului şi la câteva sute de metri de autostrada A1 şi mall. Însă condiţiile de viaţă din cartier au fost ani în şir demne de un ghetou decât de un cartier al unui oraş european.

Când plouă, drumurile neasfaltate se umplu de bălţi. Iar gardurile foarte vechi şi construcţiile improvizate par mai degrabă desprinse dintr-un sat uitat de toţi. În timpul zilei, cartierul pare pustiu, pentru că majoritatea locuitorilor săi lucrează ca zilieri în diverse locuri şi revin seara târziu. 

„De ce nu calcă parlamentarii pe aicea?”

Floarea Marinescu are 65 de ani şi locuieşte aici de dinainte de Revoluţie. A venit la Piteşti cu părinţii săi, originari din Teleorman. ”Au fost vecini de-ai mei în audienţe la foştii primari şi i-a aburit de fiecare dată, că face, că drege… Şi nu a făcut nimica pentru noi. Nici nu vă imaginaţi cum e iarna în colonie… De ce nu calcă parlamentarii pe aicea? Îşi murdăreşte costumele lor elegante? De când stau eu nu am văzut vreun parlamentar să vină la noi, să ne întrebe, să îi pese, nici măcar în campanie nu a călcat vreunu aicea. Pe parlamentari nu îi interesează în ce condiţii trăiesc oamenii amărâţi ca noi. Sper ca la anu să nu mai fie condiţiile astea aici. Aşteptăm să vedem dacă Primăria se ţine de promisiuni”, spune Floarea Marinescu.

Refuză vehement să i se facă vreo fotografie: ”Faceţi poze mai bine la drumurile astea cu gropi şi noroi. Să vadă oamenii în ce condiţii trăim… Măcar să fie bine pentru nepoţii mei, că eu sunt bătrână deja”.

Vă mai recomandăm şi:

Şcolile cu wc-urile în curte, un atentat la sănătatea copiilor. Avem un stat impotent, eşuat, nesimţit

An şcolar nou, năravuri vechi. Nu mai puţin de 20 de şcoli din Iaşi au şi anul acesta toaletă în curte

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite