Tânăr de 22 de ani, prins drogat la volan, prin Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Fcaebook Poliţia Română
Foto: Fcaebook Poliţia Română

Un tânăr de 22 de ani din Argeş s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins drogat la volan, noaptea, pe un bulevard din Piteşti

S-a întîmplat marţi, în jurul orei 01:30, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Piteşti au depistat un tânăr de 22 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe bld. Nicolae Bălcescu din Piteşti.

"În urma testării cu aparatul DrugTest, a rezultat că tânărul se afla sub influenţa substanţelor cu efect psihosactiv, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice", precizează IPJ Argeş.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împreurărilor în care fapta a fost săvârşită şi luarea măsurilor legale care se impun. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a fost convinsă Elena Ceauşescu să renunţe la transferarea unor obiecte de valoare de la Mânăstirea Argeş. „S-a pus pe uşă o etichetă: tratament otrăvitor!“

Adevărul depre Peşterile de la Piscul Negru: „Pur şi simplu te poţi îneca”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite