România lucrului prost făcut. Staţiunea de schi construită prin defrişări ilegale masive şi abandonată ruinei
0Proiectul unei staţiuni de iarnă ultramoderne gândit pentru zona montană la judeţului Argeş a eşuat lamentabil, după ce s-au irosit zeci de milioane de lei şi au dispărut în mod suspect 9000 de metri pătraţi de pădure.
Primarii din trei comune ale judeţului Argeş au început în 2012 un proiect care prevedea amenajarea unei staţiuni montane în masivul Ghiţu-Molivişu. Suma alocată pentru investiţie, prin intermediul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost de 73 de milioane de lei, dintre care 25 de milioane de lei reprezentau fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Proiectul a fost accesat prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Molivişu, un organism din care mai face parte Consiliul Judeţean Argeş.
La Movilişu, localitate situată la 67 de kilometri distanţă de Piteşti, urmau să apară două pârtii de schi, cu echipamente pentru producerea zăpezii artificiale, instalaţii de transport pe cablu, echipamente de întreţinere şi anexe, o bază de agrement, instalaţie de captare, tratare şi distribuţie a apei potabilă, sistem de canalizare, reţea de distribuţie electrică, un observator turistic.
Proiect sistat la 38%
Amenajarea staţiunii montane a început în aprilie 2012 şi trebuia finalizată în decembrie 2015. Edilii din asociaţia condusă de Pavel Bârlă, fost viceprimar al comunei Arefu, au anunţat în decembrie 2015 că proiectul nu este gata. Au dat vina pe constructorul italian angajat, pe lipsa fondurilor proprii cu care trebuia să participe la cofinanţare, chiar şi pe intemperii. Cert este că, în decembrie 2015, proiectul a fost implementat doar în proporţie de 38%. De atunci, tot ce s-a construit se ruinează.
Pe deasupra, cei de la asociaţie au fost somaţi să restituie pagubele calculate la bugetul Uniunii Europene. „Pe 1 august 2016, MDRAP ne notifica că avem obligaţia că în termen de 15 zile de la primirea acestei decizii să restituim toate sumele primite cu titlu de finanţare nerambursabilă în valoare totală de 1.238.785,90 lei. La data de 20 octombrie 2016 aceste sume au fost rambursate către MDRAP, iar ADI Molivişu a evitat penalităţile şi alte comisioane suplimentare. Asociaţia Primăria Cicăneşti şi Primăria Brăduleţ au contribuit la constituirea cuantumului datoriei către MDRAP“, se arată în informarea depusă la CJ Argeş de Nicolae Dică, cel care i-a urmat lui Pavel Bârlă la conducerea ADI Molivişu după ce fostul viceprimar şi preşedinte al asociaţiei şi-a dat demisia în 2016.
Pe de altă parte, asociaţia a cheltuit peste 21 de milioane de lei pe echipamente de instalaţii şi transport pe cablu cumpărate de la firma austriacă Dopplemayr Sielbahnen. Utilajele au fost aduse la Molivişu cu 30 de tiruri, dar de atunci au intrat în „conservare“ şi sunt lăsate pradă ruginii în aer liber.
Anchetă a procurorilor
Unul dintre aspectele grave şi suspecte ale proiectului eşuat este că, în procesul de construire al staţiunii, au fost defrişate oficial 11,4 hectare de pădure, iar alţii 9.000 de metri pătraţi au dispărut în mod misterios. Această ultimă problemă este investigată de procurorii Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi Garda Forestieră Ploieşti. Instituţiile au fost sesizate de către Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, în primăvara anului 2017. Ancheta va mai stabili împroprietăririle suspecte din zonă şi modul în care pârtia a ajuns să fie aproape înconjurată de terenurile fostului preşedinte ADI Molivişu, Pavel Bârlă.
„Au fost constatate tăieri ilegale de arbori în zona pârtiei Molivişu. A fost afectată o suprafaţă de 9.000 metri pătraţi prin defrişarea vegetaţiei forestiere fără drept (ilegal), decopertarea stratului de pământ de la suprafaţă, terasarea suprafeţei defrişate şi decopertate, realizarea de construcţii ilegale în zonă. Pe această suprafaţă a fost amplasată fundaţia staţiei de plecare a instalaţiei de transport prin cablu şi doi stâlpi ai instalaţiei. Suprafaţa afectată nu face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional a celor 11,4 hectare necesare realizării pârtiei de schi, scoatere care a fost aprobată prin HG 448/2014“, se arată într-o adresa a Gărzii Forestiere de Mediu Ploieşti trimisă către CJ Argeş.