Prins fără mască în autobuz, un piteştean a sărit să-i bată pe poliţiştii care au vrut să-l legitimeze. Ce au descoperit agenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IPJ Argeş
Foto: IPJ Argeş

Un incident care a degenerat în ultraj a avut loc joi într-un autobuz care circula pe un traseu din Piteşti. Un bărbat prins fără mască, devenit violent cu poliţiştii. E acuzat de ultraj, dar a fost reţinut într-un alt dosar, cu acuzaţii de lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, un echipaj de ordine publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti a depistat, într-un mijloc de transport în comun, un tânăr de 27 de ani, din Piteşti, care nu purta mască de protecţie. 

Bărbatului i s-a cerut să respecte normele sanitare şi să asigure protecţia individuală prin purtarea măştii, însă acesta a refuzat.

"În această împrejurare, poliţiştii i-au solicitat să se legitimeze, moment în care acesta a devenit agresiv verbal şi fizic cu forţele de ordine. Bărbatul a fost imobilizat si condus la sediul poliţiei, pentru luarea măsurilor legale care se impun. Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj", precizează IPJ Argeş.

 Lovire şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Oamenii legii au descoperit însă şi motivul pentru care individul a devenit recalcitrant când i-au cerut să se legitimeze: era cercetat pentru alte isprăvi violente. 

"A fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, într-un alt dosar pentru lovire sau alte violente şi tulburarea ordinii şi liniştii publice", precizează IPJ Argeş. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Flagrant delict într-un dosar de trafic de droguri. Un tânăr de 23 de ani, prins în timp ce vindea anfetamină

  

Bebe Cotimanis: „Am venit la teatrul din Piteşti din pasiune, nu ca să fur. Am bani din munca mea. Pot face liniştit 1.000 de euro în maximum două zile”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite