Pompierul campion naţional de patru ani la Unifight: „Când am scos doi copii dintr-o casă cu acoperişul în flăcări am ştiut că e cea mai frumoasă meserie”
0
În aprilie, plutonierul major Vlad Oprescu, pompier la Secţia Costeşti, a câştigat medalia de aur la Campionatul de Unifight, faza finală, organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Un motiv de mândrie pentru el şi pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, mai ales că Vlad a concurat cu sportivi din Poliţie şi Jandarmerie.
Competiţia de la care Vlad Oprescu s-a întors cu aur, pentru a patra oară, s-a desfăşurat în perioada 16-18 aprilie la Buziaş, judeţul Timiş, şi a reunit reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei, Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierul argeşean a intrat în concurs la categoria +100 de kg şi a câştigat fără probleme.
„Sunt foarte fericit că pompierii «bat» poliţiştii, jandarmii şi restul. E o satisfacţie când noi, cei de la ISU, câştigăm la sporturi de contact. Mascaţii, jandarmii, au antrenamente speciale, în timp ce noi, pompierii, ne antrenăm în timpul liber. La ei, pregătirea face cumva parte din program, trebuie să ştii autoapărare, etc. La noi, nu trebuie să ştii decât să stingi focul şi să acorzi primul ajutor, restul e pe cont propriu”, mărturiseşte, pentru Adevărul, Vlad Oprescu.
Alergări, circuite, sală şi antrenament de judo, cu Lotul Olimpic Under 23, la Universitatea din Piteşti. Aşa arată cea mai mare parte a timpului său liber. Altfel ştie că n-are cum să câştige. Învaţă strategia succesului de pe la 6 ani, când a început să practice Judo, un sport care i-a adus şi mai multe medalii la compionatele naţionale şi internaţionale.
„Mi-amintesc şi acum de prima medalie obţinută. Era la Campionatul National de Judo copii - de la Iaşi. Aveam 10 ani şi concurasem la categoria 32 de kilograme. M-am întors acasă cu medalia de argint. Pe drum, am adormit cu ea la gât. A însemnat enorm pentru mine acel premiu. E ceva senzaţional, când eşti copil, să câştigi o medalie... Un sentiment foarte frumos”, mai spune Vlad.
"Aveam umărul dislocat şi am zis că nu mai vreau să fac sport"
După zeci de competiţii câştigate, o accidentare la umăr l-a făcut să schimbe cursul pe care toată lumea se aştepta să-l urmeze. Dar nu pentru mult timp.
„La 18 ani m-am accidentat la umăr şi m-am lăsat de judo. Nici măcar n-am mai dorit să fac Educaţie Fizică şi Sport, deşi, fiind medaliat, prindeam un loc fără concurs la IEFS. Aveam umărul dislocat şi am zis că nu mai vreau să fac sport, ca să nu mă mai accidentez. Până la urmă, tot am ajuns să-l practic”, spune Vlad.
N-a putut sta departe de Judo şi, mai mult, a început să practice şi Unifight, un sport şi mai complex, pe care l-a descoperit graţie misiunii pe care şi-a ales-o încă din armată, aceea de pompier. Vocaţia pentru această meserie şi-a înţeles-o chiar în perioada stagiului.
"În 2006, în timpul facultăţii de Kinetoterapie, am decis să îngheţ anul şi am plecat în armată, la Pompieri. Eu mi-am ales arma aceasta. Sincer, până să mă duc în armată, nici nu ştiam unde sunt pompierii în Piteşti. Mi-a plăcut foarte mult, am făcut şi şcoala de gradaţi. Abia în 2015 am descoperit acest sport. Participam deja la competiţii de Judo. Mi-au propus să merg la competiţiile organizate de Ministerului Afacerilor Interne şi am zis «de ce nu?». Prima dată, în 2015, am luat bronzul, apoi, din 2016 am ieşit campion în fiecare an", povesteşte Vlad Oprescu.
Este, aşadar, deţinătorul locului I la Campionatele de Unifight ale MAI din 2016, 2017, 2018 şi 2019, dar reprezintă cu succes instituţia, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, şi la competiţiile de judo şi atletism.
"Domnul era jumătate înăuntru şi ars pe spate. Încercase să-şi salveze banii"
Pe lângă multe alte reuşite, are o medalie de aur obţinută la Campionatul Naţional de Judo al MAI - 2013 şi una de bronz la Campionatul Naţional de Atletism al IGSU, la aruncarea greutăţii, în 2018. Vlad Oprescu este încadrat la ISU Argeş din anul 2007, la Secţia de Pompieri Costeşti. A început în forţă, dar tocmai asta l-a entuziasmat şi i-a dat sentimentul că este pe drumul cel bun, chiar dacă îşi riscă viaţa în fiecare zi.
„Am mai alunecat de pe o casă, am mai căzut de pe un acoperiş, riscuri sunt, dar noi, pompierii, nu ne plângem. Cea mai grea misiune mi s-a părut o descarcerare din 2006, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti: 9 morţi şi 12 răniţi, după ce un tir a trecut peste o Dacie şi un microbuz, parcate pe partea dreaptă. Chiar am salvat nişte oameni din acel carnagiu. Erau şi doi copii accidentaţi, din câte mi-aduc aminte. Aceea mi-a rămas impregnată în creier. Eram încă în armată”, povesteşte pompierul argeşean.
Mărturiseşte că nimic nu se compară cu satisfacţia unei misiuni îndeplinite. „Credeţi-mă că sunt momente, la inundaţii spre exempu, când oamenii în vârstă vin să ne mulţumescă în felul lor, să ne pupe mâinile chiar... E munca noastră, asta le spunem şi lor! Am fost rugaţi şi cu bani şi am refuzat. Atâta vreme cât faci munca din plăcere, n-ai nevoie de alte stimulente. Am scos, odată, 50.000 de euro dintr-o casă, la Stolnici, tot în Argeş, la un cetăţean german. Când am ajuns noi, domnul era jumătate înăuntru şi ars pe spate. Încercase să-şi salveze banii. L-am ajutat, iar el tot zicea «money, money». Am înţeles că sunt bani acolo. Am intrat cu un coleg de la Poliţie şi i-am găsit. Erau în nişte săculeţi, pe sub dărâmături. I-am dat şi parcă i-am luat ceva de pe inimă când i-a văzut! Şi astea sunt satisfacţii, dar cele mai mari vin atunci când salvezi vieţi. Când am scos doi copii dintr-o casă cu acoperişul în flăcări, am ştiut că e cea mai frumoasă meserie. Mi-amintesc că eram tot în armată. Ardea acoperişul, iar ei erau înăuntru. Era tot în Argeş şi tot în 2006, la începutul acestei meserii. Probabil şi din cauza asta mi-a plăcut foarte mult, dar, cum spuneam, mi-a adus şi multe bucurii”, mai spune Vlad.
Vlad (33 de ani) s-a remarcat în activitatea profesională prin numeroasele intervenţii la care a participat, încadrând atât autospecialele cu apă şi spumă, cât şi ambulanţele SMURD, ca paramedic, iar pentru colegii săi, faptul că e şi campion naţional înseamnă o mândrie. Locuieşte în Piteşti, este căsătorit şi are o fetiţă în vârstă de 2 ani şi 9 luni.
Se încarcă comentariile...
