FOTO VIDEO Poliţiştii au înmânat copiilor din Parcul Lunca Argeşului, permise de conducere
0Zeci de copii au fost şoferi pentru o zi. Au primit chiar şi permis de conducere, valabil numai în incinta parcului Lunca Argeşului, de lângă Podul Viilor.
Astăzi, începând cu ora 12.30, în Parcul Lunca Argeşului din Piteşti a fost inaugurată o zonă dedicată educaţiei rutiere a copiilor, în cadrul Proiectului EDUPARC, realizat de Primăria municipiului Piteşti, în colaborare cu Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Zeci de copii s-au urcat pe kart-urile cu pedale ce pot fi închiriate din parc, iar un poliţist le-a dat startul. Înainte, micuţii au fost sfătuiţi să nu se grăbească, să acorde prioritate şi să acorde maximă prudenţă şofatului. În parcul special amenajat, în fiecare intersecţie au fost montate semne de circulaţie şi de asemenea, un poliţist de la Serviciul Rutier dirija circulaţia.

Copiii s-au arătat a fi foarte încântaţi de realizarea acestui proiect şi chiar glumeau între ei: ”Mergi încet, să nu iei viteză la vale că apoi îţi iei amendă”, spunea un băiat. Răspunsul fetei vizate nu a întârziat să apară: ”Fii tu atent că poate nu acorzi prioritate să rămâi fără permis.” După maxim o jumătate de oră, timp în care s-au lămurit cât de cât ce semnifică fiecare indicator de circulaţie, copiii au primit şi permis de codncuere: Tu ai permis de conducere”, a întrebat un poliţişt de la Serviciuil Rutier pe o fetiţă, care a răspuns: ”Nu...ce fac acum?” ”Îţi înmânez eu un permis de condcuere pentru copii valabil decât înm parc şi acum te asiguri doar că vei respecta semnele de circulaţie”, i-a spus poliţistul Ştefan Iancu de la Serviciul Rutier.

Iniţiativa de a fi creat acest parc pentru copii dedicat educaţiei rutiere aparţine conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. ”Ne dorim ca micuţii să înveţe tot mai multe derspre regulile de circulaţie. Prin aceasta sperăm să prevenim accidentele rutiere.”, a spus Corina Bunea, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Poliţiei Argeş. De menţionat faptul că acest proiect nu ar fi putut fid us la îndeplinirea lui fără sprijinul primarului Tudor Pendiuc. ”Atâta timp cât iniţiativa este bună, iar rezultatul este unul care vine în sprijinul copiilor, nu văd de ce să nu accord sprijinul?! Sunt convins că toţi copiii care vor veni în parc vor pleca acasă cu o cunoştinţă în plus.”, a spus edilul, care de altfel, a susţinut financiar realizarea acestui parc.