Păstrătoarea de tradiţii Viorica Olivotto, declarată Tezaur Uman Viu: „M-am bucurat, dar m-am şi întristat apoi” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Olivotto duce meşteşugurile şi tradiţia către copii Foto: Şcoala Populară de Arte Piteşti
Viorica Olivotto duce meşteşugurile şi tradiţia către copii Foto: Şcoala Populară de Arte Piteşti

Cunoscutul meşter popular Viorica Olivotto, de la Nucşoara - Argeş, a devenit „Tezaur Uman Viu”. Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, i-a acordat, la sfârşitul săptămânii trecute, titlul onorific.

Este vorba despre o recunoaştere a eforturilor sale de purtătoare, creatoare şi păstrătoare de tradiţii nealterate, căci Viorica Olivotto (67 de ani) este nu doar neîntrecută în arta ţesutului şi cusutului, ci şi  hotărâtă să ducă mai departe aceste meşteşuguri.

Tanti Viorica, cum o cunoaşte lumea, îi învaţă şi pe elevii Şcolii Populare de Arte Piteşti, mai mari sau mai mici, meşteşuguri şi practici de odinioară, de la torsul lânii şi urzitul pe gard, până la spălatul mâţului şi broderii complicate.

„Noi o preţuim pe tanti Viorica, i-am intuit potenţialul real de purtător de folclor, de model în comunitate. Îmi doream enorm, dar nu pot să spun că eram sigură ca va obţine titlul, nu doar pentru că exigenţele sunt înalte, ci şi pentru că în domeniul <<cusături şi ţesături populare>> concurenţa este mare”, a declarat, pentru „Adevărul”, Elena Iagăr, managerul  interimar al Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş, cea care a şi întocmit (atunci, din postura de manager al Şcolii Populare de Arte Piteşti) dosarul de candidat la titlu pentru Viorica Olivotto. 

„Ce ai tu cu mine, dacă la oamenii ăştia le-a plăcut de mine?!” 

A fost vorba despre nu mai puţin de 180 de pagini - documente, fotografii si recomandări, link-uri. Iar titlul de Tezaur Uman Viu a venit firesc.

„Am avut emoţii foarte mari. M-a anunţat doamna Elena: <<Tanti Viorica, ai luat premiu. Te-au acceptat!>>. M-am bucurat, dar m-am şi intristat apoi. M-a bucurat, că, pentru mine, e important ca arta ţesutului şi cusutului să nu piară. Şi creşte inima în mine când văd fetiţe de câţiva ani, curioase, dornice să înveţe, să afle. M-a întristat, pentru că sunt şi duşmănită, pe nedreptate: ce ai tu cu mine, dacă la oamenii ăştia le-a plăcut de mine?! Copiii o iau pe drumul ăsta, dacă au unde vedea. Dacă n-au, n-o iau. Şi o să-i ajut să înveţe câtă vreme oi mai putea, şi m-or mai chema oamenii ăştia de la Şcoala Populară”, a declarat, pentru „Adevărul”, Viorica Olivotto. 

Vă recomandăm să mai citiţi

Icoană de la 1700, descoperită de un restaurator al Muzeului Goleşti sub pictura unei icoane cu un secol mai nouă 

Cinci ani de când mărţişorul a intrat în patrimoniul UNESCO. „Războaiele se nasc în minţile oamenilor, pacea se construieşte acolo” VIDEO

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite