Mini-autocare pentru elevii din Miceşti şi Rociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele două vehicule mari - cu o capacitate de 28 plus două locuri - destinate transportului preşcolarilor şi elevilor care locuiesc la distanţe considerabile faţă de şcolile în care învaţă, au ajuns în Argeş

Primarii comunelor Miceşti şi Rociu au luat în primire, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, câte un mini-autocar pentru transportul şcolarilor şi preşcolarilor care locuiesc la distanţe mari faţă de unităţile în care învaţă. Capacitatea acestora, de 28 plus două locuri, este superioară celei pe care o au microbuzele distribuite până acum în comunele din Argeş. 
 

La Rociu, noul vehicul va prelua o parte din cursele microbuzului şcolar deja existent care, pentru a transporta toţi copiii, făcea până la 5 curse pe zi, iar la Miceşti, peste 80 de şcolari şi preşcolari vor ajunge în condiţii de timp rezonabil la grădiniţă, respectiv şcoală. Următoarele beneficiare ale unor astfel de autovehicule tip mini-autocar vor fi comunele Berevoeşti, Cetăţeni, Aninoasa şi Morăreşti. Pe lângă acestea, în curând, după cum spune conducerea CJ Argeş, alte 18 microbuze vor ajuge în comunele care au făcut solicitări. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite