La Spitalul Câmpulung, un medic face munca pentru alţi doi sau poate chiar trei colegi care nu mai sunt în sistem
0La spitalul Municipal Câmpulung, cadrele medicale sunt nemulţumite pentru că au salarii mici, comparativ cu munca pe care o depun. Mai exact, din cauza numărului mic de angajaţi, o asistentă sau un medic face munca a altor doi sau poate chiar trei colegi, care nu se află în sistem, mărturiseşte Gabriel Eana, vicepreşedintele Sanitas Argeş.
Chiar dacă unele dintre doleanţele membrilor Sindicatului Sanitas au fost rezolvate, se pare că cele mai importante au rămas nesoluţionate. ”Majorarea salarială cu 10 procente şi finanţarea cu 6 la sută din produsul intern brut a sistemului sanitar sunt încă la stadiul de promisiune.”, afirmă Gabriela Eana. Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Sanitas Argeş, Gabriel Eana, nivelul salarial la care se află spitalul Municipal Câmpulung ţine departe posibilii doritori. ”Putem spune că negocierile se derulează şi în acest moment şi probabil că vor mai dura pentru că două dintre revendicările noastre, respectiv majorarea de salarii şi finanţarea sistemului santitar cu un procent de 6 la sută din PIB nu s-au realizat. De aceea, pentru următoarea perioadă vom derula aceste negocieri în aşa fel încât să ne atingem o ţintă de o creştere de 10 la sută a salariilor pentru anul 2014.” O altă nemulţumire se pare a fi blocarea posturilor. Actul medical nu poate fi efectuat în cele mai bune condiţii dacă nu este personal suficient. ”În continuare vom vorbi despre deblocarea posturilor pentru că deficitul de personal este unul care creează dificultăţi majore în sistemul sanitar şi dorim să evităm astfel situaţia actuală în care un salariat face munca a doi colegi sau poate chiar trei care nu mai sunt în sistem. ”, mai precizează Gabriel Eana.