Gândirea „out of the box“: cum să ieşim din cutie ca să fim mai creativi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: SharePoint Geoff
Sursă foto: SharePoint Geoff

Celebra metaforă „thinking outside the box”, pe care mulţi dintre noi am auzit-o şi care ne duce cu gândul la inedit, diferit, neconvenţional, este larg cunoscută mai ales în domenii precum marketing sau management şi se referă întocmai la gândirea creativă. Gândirea creativă pe care am avut-o în copilărie, dar pe care, în majoritatea cazurilor, am pierdut-o la maturitate.


„Gândirea creativă, neconvenţională, ieşită din tipare, inovatoare este un deziderat nu numai al managerilor, ci şi al artiştilor, al scriitorilor, al arhitecţilor, al educatorilor şi cu siguranţă şi al programatorilor! Deşi activităţile cotidiene ale multora dintre noi sună cam aşa: <<Think inside the box. Feel the box. Be the box>>, uneori suntem solicitaţi să găsim soluţii mai puţin <<ortodoxe>> pentru anumite dificultăţi. Credinţa populară spune că un om fie este creativ din naştere, fie nu este deloc creativ. Adevărul e că aceia care reuşesc să gândească neconvenţional parcă ştiu instinctiv cum să fie în afara cutiei”, explică, pentru Adevărul, psihologul Aurelia Mazilu.

"Când eşti în pană de idei, fă un duş!"

Gândirea "out of the box" este frecvent observată la copii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, cei mai mulţi dintre noi învăţăm să fim „ca restul lumii” şi avem tendinţa să ne pierdem creativitatea. Din fericire, nu este o pierdere ireversibilă. 

Gândire neconvenţională poate fi recâştigată. Împortant este să ne dorim asta.

„Ca orice abilitate, dacă nu e nativă, poate fi dobândită. Cum? Prin exerciţiu, fireşte! Rutina este cea care ucide de obicei creativitatea şi este ceea ce numim <<cutia>> – un know-how din care nu mai ieşim, indiferent de provocări. Prin urmare, este important să creăm spaţiu mental pentru acest proces uimitor. Atunci când eşti în pană de idei, fă un duş, o plimbare sau pur şi simplu opreşte-te din ceea ce faci şi goleşte-ţi mintea”  mai spune specialistul.

„În spatele lucrurilor care ne fac viaţa uşoară au stat idei măreţe”

Psihologul recomandă o serie de exerciţii care ne pot ajuta să devenim mai creativi.

„Vestea bună este că literatura de specialitate vine în ajutorul nostru cu tot soiul de sfaturi şi exerciţii precum cele de mai jos:

1.       Reconceptualizarea problemei – modifică perspectiva din care priveşti problema şi ia în considerare soluţii pe care altminteri le credeai ineficiente!

2.       Reveria – cum spuneam şi mai sus, creează-ţi un spaţiu mental şi eliberează-ţi mintea de gânduri! Poţi să îţi permiţi să te laşi dus de val?

3.       Setarea unor parametri – nu te grăbi să îţi setezi termene limită şi încearcă să elimini orice fel de presiune exterioară. Creativitatea nu cunoaşte termene limită!

4.       Eliminarea fricii şi acceptarea riscurilor – uneori soluţiile neconvenţionale pot aduce cu sine riscuri mai importante decât dacă ai urma calea tradiţională. Teama că acestea ar putea depăşi beneficiile poate dăuna creativităţii. Nu există loc de frică şi oscilare! Orice opţiune aduce cu sine beneficii, dar şi dezavantaje.

5.       Eliminarea gândurilor negative precum „nu sunt în stare!”, „alţii sunt mult mai pregătiţi şi mai ingenioşi decât mine”, „voi fi luat în derâdere” – tipul acesta de gândire ne va aduce numai deservicii, orice am încerca să întreprindem, mai ales dacă ne dorim să ne sporim creativitatea. Fiecare dintre noi avem un potenţial creator şi suntem unici! Cu încredere şi curaj ne putem depăşi propriile limite!

6.       Studierea altor domenii şi industrii care ne pot inspira pentru soluţii inedite – este important să ne păstrăm vie curiozitatea. Chiar dacă poate părea foarte abstract şi imposibil de înţeles cum funcţionează o macara pe şantier, e bine să păstrăm în minte ideea că în spatele lucrurilor care ne fac viaţa uşoară au stat idei măreţe!

7.       Alegerea unor noi hobby-uri – chiar dacă îţi place să mergi pe bicicletă, încearcă şi rolele! Poate eşti foarte priceput la tenis, însă câteva mingi la coşul de baschet nu sună chiar aşa de rău. Învăţarea unor noi tehnici şi antrenarea în activităţi care ţi-au fost străine înainte pot declanşa noi conexiuni în mintea ta. Nu ai nimic de pierdut, ba din contra! Aerul curat oxigenează creierul!

8.       Studierea altor limbi străine decât cele cunoscute – engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă… au devenit deja mainstream! Ştiai că în limba japoneză intonaţia face diferenţa între cuvinte care altminteri ar fi identice? Dacă nu ştiai, poate ai vrea să mai înveţi şi altceva!

9.       Caută compania altor oameni creativi – nu spun că ar fi contagioasă creativitatea, dar este foarte posibil să înveţi ceva de la astfel de oameni doar observând acţiunile lor şi ascultăndu-i.

10.   Învaţă să asculţi cu atenţie ideile altor oameni – prins în gândurile tale, este foarte probabil ca uneori nici să nu auzi prea bine ce îţi comunică ceilalţi. Însă dacă ai acorda ceva mai multă atenţie, este posibil să realizezi că primeşti idei bune sau sugestii eficiente – gratis!

Spor la schimbare!”, încheie specialistul.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite