UPDATE Şoferul ucigaş a fost arestat pentru 30 de zile. Femeia care şi-a pierdut viaţa în accidentul din curtea Leoni a murit sub ochii soţului ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul teribilului accident produs joi la fabrica Leoni de la Bascov, accident soldat cu un mort şi cinci răniţi. Femeia din Serbia a fost ucisă pe loc sub ochii soţului şi era în ultima zi de contract la Leoni Bascov, unde lucra şi soţul ei. Limita de viteză în zona accidentului era clar marcată, fiind de 5 km/h, însă Andrei Cristian Caramelea avea 80 km/h.

UPDATE ORA 16.50 Tânărul în vârstă de 22 de ani care a intrat cu un autoturism BMW într-un grup de angajaţi, accidentul soldându-se cu moartea unei persoane şi rănirea altor cinci, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Irena Ilic (27 de ani) lucra la Leoni Bascov de la 1 ianuarie a.c., iar chiar în ziua în care a fost ucisă de şoferul inconştient i se termina contractul şi în weekend urma să revină în Serbia. Femeia a fost ucisă sub ochii soţului, care lucra tot la Leoni şi era tot în ultima zi de contract. Marco Adrian, soţul Irenei Ilic, a văzut cum Andrei Cristian Caramelea a trecut cu BMW-ul peste soţia sa.

Iată şi numele răniţilor: Aurelia Banu, de 48 de ani, Georgeta Chiriţă, de 38 de ani, Alexandru Buică, de 28 de ani, Aleksandra Ramdjelovic, de 29 de ani, şi Branka Gligorejevic, de 33 de ani, ultimele două tot din Serbia. Surse din cadrul Spitalului Judeţean Argeş ne-au declarat că răniţii nu au leziuni grave, care să le pună viaţa în pericol. Toţi cei cinci au rămas internaţi, având multiple traumatisme.

Muncitorii au vrut să îl linşeze pe şofer

Grav accident la Leoni

În zona unde s-a produs teribilul accident, limita de viteză era de doar 5 km/h, fiind clar marcată prin mai multe semne. Şoferul avea însă 80 km/h. După momentul impactului, zeci de muncitori au vrut să îl bată şi să îl linşeze pe Andrei-Cristian Caramelea, şi el angajat al Leoni, acesta fiind salvat de un paznic de furia oamenilor.

Surse judiciare ne-au declarat că şoferul venise joi dimineaţa la Leoni Bascov să îi ducă un pachet fratelui său, care lucra tot acolo. A plecat apoi în viteză cu BMW-ul împrumutat de la un prieten şi a pierdut în scurt timp controlul volanului. Andrei-Cristian Caramelea urma să intre în schimbul doi la fabrică peste numai câteva ore, însă a ajuns în arestul Poliţiei Piteşti. Şoferul va fi prezentat vineri după-amiază în faţa magistraţilor de la Tribunalul Argeş, cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile

Irena Ilic va fi repatriată în cursul acestei zile în Serbia, la Bascov urmând a veni mai mulţi reprezentanţi ai Ambasadei Serbiei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite